Destinul, liber arbitru sau acceptare?

Mult timp m-am intrebat ce este destinul. Nu pot spune ca am ajuns la o concluzie relevanta, dar as vrea sa discutam pe aceasta tema.
Viata nostra este definita de alegeri pe care le facem cu sufletul sau constiinta, sau cu amandoua, daca reusim sa gasim acea cale de mijloc, acel echilibru. Calea de mijloc implica compromisuri de cele mai multe ori. Dar ce este constiinta pana la urma? Instrumentul ei este ratiunea, care se formeaza si se dezvolta pe principii morale. Cum ne insusim aceste principii? Din propria experienta de viata, sau copy/ paste din experienta altora? De unde stiu eu ca ceea ce au experimentat altii este adevarat? N-ar fi mai bine sa am propria mea experienta? Sa-mi dezvolt propriile mele filtre? Daca gresesc in fond si la urma urmei este o greseala a mea, pe care mi-o pot insusi, pot suporta consecintele si pot invata ceva.

Din propria experienta am invatat ca realitatea mi-o creez singura, prin felul in care gandesc si prin felul in care ma raportez la anumite valori. Dar tot din experienta spun ca anumite lucruri nu le-am putut schimba. Aici apare conflictul. Exista sau nu destin?

Am studiat anumite tehnici de previziune a viitorului in speranta ca am sa ajung la o concluzie. Am experimentat esecul atunci cand am incercat sa ma impotrivesc. Desi am luptat cu convingerea ca pot il schimba , in anumite situatii am dat gres. Mai tarziu am constatat ca daca as fi reusit sa-l schimb, acel lucru ar fi fost in dezavantajul meu. Am experimentat si acceptarea, dar asta a dus la un conflict intre ratiune si suflet. Probabil ca nu-mi voi gasi linistea pana nu am sa ajung sa-mi doresc lucruri care sa-mi satisfaca si constiinta si sufletul in acelasi timp......

Am tot auzit de notiunea de suflete pereche. Ratiunea imi spune ca nu exista asa ceva. Sa presupunem ca exista totusi. Oamenii se nasc cu un anumit potential fizic, energetic si mental. Daca chiar exista un suflet pereche pt mine, acela trebuie sa fi evoluat in aceeasi directie cu mine. Multi leaga acesta notiune de fericire. Cum pot fi eu fericita langa un om care nu ma intelege? Nu e mai logic sa cred ca exista oameni cu aceleasi afinitati langa care pot fi fericita?

Mi s-a ghicit in cafea acum trei ani si in cateva cuvinte mi s-a descris barbatul cu care imi voi reface viata. Pot eu sa accept acest fapt? Cu incapatanarea care ma caracterizeaza am refuzat sa cred, si refuz in continuare.....dar daca chiar exista un destin , nu cumva ma condamn la nefericire? Faptul ca "stiu" lucrul asta nu cumva imi influienteaza deciziile? Unde este ratiunea aici? Unde este logica? Unde sa ma ascund de mine?

Nu prea am timp, oricum, tema imteresanta. Parerea mea: destin+ 40% alegere si restul conditionare mai presus de puterea noastra de actiune. In primul rand genetica, apoi sociala, culturala etc. Nu cred in existenta unui trasator de vieti, aflat undeva si care hotaraste fiecare fractiune a vietii fiecaruia. Alegem in anumite limite impuse peste care nu putem trece. Deocamdata!

Nici eu nu cred in existenta unui papushar.
M-am nascut intr-un secol al industrializaii globale, al valorilor materiale, al negarii sufletului. Sunt de acord cu Darwin in ceea ce priveste geneza, dar nu pot nega existenta unei forte mai presus de puterea noastra de intelegere.

De la conditionarile genetice pornesc totate celelalte conditionari. Dar daca reusim sa depasim limitele pe care ni le impune ADN-ul nu cumva reusim sa schimbam ceea ce numim "destin"?

Asta este ideea, dar cum reusesti? Teoretic, asta este misiune inainte de conceptie.

Simplu, prin respectarea unor principii de viata sanatoase. Prin respectarea liberului arbitru al celorlalti, prin intelegerea legilor universale care ne guverneaza, prin felul in care ne raportam la ceilalti si prin felul in care simtim.
Vibratia iubirii este cea care ne elibereaza de conditionare prin actiunea asupra ADN-ului.

Ma faci sa zambesc!

Atunci spune tu cum !

Cum ce?

Cum scapi de conditionari.

Nu scapi!

Asta este foarte trist....refuz sa cred asta.

Alegerea ta!

Capoasa

Tema este interesanta si este pacat sa o aducem in derizoriu. Sa spunem ca de conditionarile de ordin socio-culturale scapi prin educatie sau emigrare. Stam mai rau la capitolul genetica. Gandeste-te, multi au vrut, poate, sa ajunga piloti pe avioane de vanatoare dar inzestrarea genetica-sanatatea-le-a spulberat visul acesta. Putem numi destin? Intr-un fel, da.

Da, dar daca nu poti fi pilot asta nu inseamna ca esti constrans sa practici o anume meserie...ai de unde alege.