Fragmente literare care ne-au plăcut

Rezumarea primului mesaj :

Voit, obligaţi (sper că nu!) sau provocaţi, citim; aici lansăm porovocarea. De ce? Pentru că cititul poate avea (eu cred că are) un mare aport în ceea ce suntem sau am putea deveni. Citind completezi ceea ce trăieşti, îţi deschizi orizonturi, înţelegi diferit lucrurile trăite şi priveşti altfel spre cele viitoare.
Nu ştiu ce vă place vouă să citiţi dar eu savurez aproape orice are ceva nou şi interesant să-mi spună.
Achiziţionarea unei cărţi reprezintă ceva plăcut pentru mine, sunt ca un copil care primeşte o jucărie nouă.

Aici e locul fragmentelor care ne-au plăcut; menţionăm autorul şi cartea aferentă.
E un mod de a recomanda şi altora ceea ce a reuşit să ne marcheze.

încep eu:

Ar trebui să se pună un grătar la intrarea în orice suflet. Ca să nu se bage nimeni în el cu cuţitul

Dacă aş avea mijloace, n-aş face nimic altceva decât o bancă de lemn în mijlocul mării. Construcţie grandioasă de stejar geluit, să respire pe ea, în timpul furtunii, pescăruşii mai laşi. E destul de istovitor să tot împingi din spate valul, dându-i oarecare nebunie; vântul, el, mai degrabă, s-ar putea aşeza acolo din când în când. Şi să zică aşa, gândindu-se la mine: "N-a făcut nimic bun în viaţa lui, decât această bancă de lemn, punându-i de jur-împrejur marea." M-am gândit bine, lucrul ăsta l-aş face cu dragă inimă.

Ar fi ca un lăcaş de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului.

Iona - Marin Sorescu

This is my last act as your King. Do not be afraid. All things change. I am Arthur of Camelot and I command you now...to fight! Fight like you never fought before! Never Surrender! Never Surrender!

Never Surrender! Never Surrender!

Razboi deci?

Am ratacit un timp, incercand sa uit... Am ramas ratacit, iar de uitat... nici vorba ! M-am privit in oglinda sa vad daca mai sunt eu, dar cel care ma privea era un biet copil disperat, ratacit in mijlocul iarmarocului... Pare sa-i placa tot ce se petrece in jurul lui, dar ii lipseste siguranta de a avea aproape pe cineva in care sa aiba incredere... Fiindca si-a cam pierdut orientarea... Rasaritul parca era in alta directie, dar acum a vazut cu ochii lui cum Soarele poate sa rasara si din alta parte... Singura lui consolare este aceea ca acum este abia "rasaritul"... Pana in "amurg", se va dumiri el intr-un fel ... unde este Soarele... Numai de nu se va innoura, si sa vina vreo ploaie cu gheata... Atunci va fi vai si-amar de sufletul lui...

DINCOLO DE INOCENTA

K. Wilberg.

Modul în care un om îşi acceptă destinul este mai important decît însuşi destinul său. (Wilhelm von Humboldt)


De cîteva săptămîni încerc să zăresc în direcţia mlaştinei silueta Eleonorei, aşa cum a plecat, cu trenciul pe umeri. Ca să treacă vremea mai uşor, m-am apucat să scriu. Chiar dacă nu ştiu ce se va întîmpla cu aceste pagini, dacă vor fi citite de cineva vreodată sau vor putrezi aici. De fapt, scriu cum aş vorbi. În jurul meu e pustiu, iar omul dacă nu vorbeşte uneori, moare, nu-i aşa? Pe toţi cei care veţi auzi, eventual, ce spun, vă consider judecătorii mei. M-am săturat să discut doar cu mine, să mă judec singur. Şi cînd vă gîndiţi, domnilor, că a fost o vreme în adolescenţa mea insolentă cînd am vrut să mă fac sfînt, profet, predicator sau aşa ceva şi să mă duc în pustiu. Sacră şi neruşinată naivitate a tinereţii! În realitate, gara asta pustie e chiar ca o grotă. Iar eu sînt aici ca un sfînt într-o grotă. Numai că mie mi-e foarte frică, iar unui sfînt n-ar trebui să-i fie frică. Eu sînt, din păcate, pe jumătate şobolan. Jumătate şobolan şi jumătate sfînt... Şi nici profet n-am ajuns, cu toate că am visat asta. Ca să fii profet, trebuie să aparţii unui Dumnezeu. Fiecare profet are un Dumnezeu al lui pe care-l serveşte. Nu se poate să fii profet aşa, pe contul tău. Profetul tău, cum s-ar zice. Profetul ideilor tale. Asta ar însemna că, în ascuns, te crezi tu însuţi Dumnezeu, numai că nu vrei s-o declari pe faţă... Şi, poate, nici predicator nu sînt, cu toate că am aici cel mai potrivit pustiu căruia m-aş putea adresa. Dar, după cum vedeţi, în loc să discut cu păsările cerului, eu discut cu dumneavoastră. În loc să mă adresez păianjenilor din sala de aşteptare ori vîntului care suflă dinspre pădure spre mlaştină, mă adresez unor oameni pe care nu-i văd, nu-i cunosc, şi unii, poate, încă nici nu s-au născut. Ce vreţi predicator mai ratat decît unul care, în pustiu fiind, nu poate vorbi cu pustiul şi are nevoie de oameni? Şi care, neputînd ajunge la oameni, le vorbeşte ca şi cum ar fi în faţa lor? Între mine şi dumneavoastră trec cîrdurile de ciori care zboară peste cîmpul din faţa gării şi, odată cu umbra lor, se rotesc amintirile întîmplărilor care m-au adus pe acest peron; sînt apoi săptămînile sau lunile, nici eu nu mai ştiu bine, cît am stat împreună cu Eleonora aici, drumurile prin pădure şi prin mlaştină, îmblînzitorii de cobre pe care i-am văzut ori iam visat, tufele de aţetari pe care le văd acum sau le visez. Observaţi, domnilor, cîte lucruri ne despart? Ne desparte, poate, şi propria mea moarte. Pentru că, după ce voi termina de spus totul, şi dacă pînă atunci Eleonora nu se va întoarce, voi pleca singur. Sînt convins că nimeni n-a avut vreodată un asemenea confesional cum e cel în care-mi fac eu spovedania. Vreţi să ştiţi cum arată? O să vi-l descriu şi veţi recunoaşte că măcar dintr-un punct de vedere sînt un privilegiat. Nu mă deranjează nimeni aici, nici măcar Dumnezeu şi totuşi vorbesc cu dumneavoastră, cei care mă auziţi şi nu vă cunosc. Pot să-mi fac în linişte spovedania. Dacă vreau o întrerup. Dacă vreau o continui. Sînt mai liber decît a fost vreodată orice păcătos. Pustiul e o gară părăsită despre care nu ştiu decît ceea ce văd.

Viata pe un peron...Octavian Paler

Mi-am amintit de ceva tare frumos pentru sufletele noastre ...
Daca ati citit...cred ca suntei mai fericiti cu o secunda de eternitate ...
Cateva ganduri din aceasta minunata carte a sufletelor ...

" Il voi vedea incă o dată / Dincolo de marea de lacrimi.
Ii simt prezenta in intregul meu trup. In mintea mea ii simt chiar atingerea. Ciudat. Golul nu este gol, este plin de eter.
Chiar dacă-ti pare rău, nu lua o atitudine falsă , chiar dacă trebuie sa faci fată pedepsei, nu spune niciodată o minciună.
Ce distanta mare poate fi intre doi oameni, chiar si atunci cand ei merg alaturi !
Ti-am privit frumusetea toată viata mea, totusi ochii mei nu sunt sătui.Mi-am păstrat inima pentru tine pentru milioane de ani si totusi nu este alinată.
Eu caut sufletul tău. Dar el este in trupul tău. O caut pe aceea care nu poate fi atinsă sau vazută, si care este in trupul tău. Incerc să percep spiritul din tine.
Nu trupul poate crea fericire ; mintea este eternul izvor al bucuriei.
Eu sunt cu certitudine adâncimea iubirii lui .
Nu-mi era dor de nimeni, nu doream nimic de la nimeni, ci voiam să mă inteleg doar pe mine, acea parte din mine care nu se extazia si imi frângea inima cu suferinta ei făra nume, in timp ce, in aparentă, eram cu totul prinsa in desfăsurarea fericită a vietii de zi cu zi.
Aerul din jurul nostru pare purificat de izvorul fericirii.
Există oameni cu sufletul plin de muzică si cu mintea plină de poezie.
Eu vreau să-ti ating sufletul, nu trupul…
Lumea in care trăiesc in prezent este o lume a mintii.
Atâtia ani nu inseamnă nimic… Cât de bătran e pamântul ? Cine stie când s-a născut soarele ?
Lumina inteligentei are o limită , ea nu actioneaza decât dintr-o singura sfera ; dar lumina iubirii este cu mult mai stralucitoare , ea ne arata toate lucrurile in adevarata lor infătisare.
Indata ce lumina aceasta s-a aprins, intreaga lume se umple de iubire…”
Amrita este nectarul nemuririi, băutura zeilor si a oamenilor haraziti să ajungă la zei. "


MAITREYI DEVI
“Dragostea nu moare “

Foarte frumos....cand voi avea ocazia voi citi si eu aceasta carte.

Am şi un decalog aici. Eu l-am scris şi tot eu l-am atîrnat pe peretele sălii de aşteptare. Cum ridic ochii, îl văd. Şi de fiecare dată citesc una din cele zece porunci. De fiecare dată una singură, ca să mă conving s-o urmez. Iată-le cum sună:
Prima poruncă: Să aştepţi oricît.
A doua poruncă: Să aştepţi orice.
A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sînt bune decît amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.
A patra poruncă: Să nu numeri zilele.
A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.
A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
A şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.
A opta poruncă: Dacă gîndul ăsta te ajută, nu evita să recunoşti că speri neavînd altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.
A noua poruncă: Binecuvîntează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o tîrfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.
A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.

Ce bună idee am avut cu decalogul ăsta. De cîte ori sînt în dificultate, apelez la el. Mă uit şi caut porunca de care am nevoie în clipa respectivă. Şi imediat îmi revin. Nu ştiu ce m-aş fi făcut fără asta. Poate că omul s-a obişnuit să i se poruncească. El îşi permite să fie surd la rugăminţi, dar devine atent cînd i se porunceşte. N-aţi văzut că şi Dumnezeu a folosit aceeaşi metodă? În loc să ne ilumineze, a descoperit că e mult mai comod să ne poruncească. În zece porunci a rezolvat totul. După aceea s-a putut retrage liniştit. Poruncile aveau să îmbrîncească pe cel ce trebuia îmbrîncit, să ucidă pe cel ce trebuia ucis, pentru ca lumea să vadă că nu e de glumit cu împărăţia cerurilor şi că, la nevoie, păcătoşii vor fi minaţi cu biciul spre mîntuire. Dar să las în grija altora împărăţia cerurilor şi să mă ocup de pustiul meu. Mai ales că, sincer vorbind, eu mă număr printre cei care, oricît i-ar lovi cineva peste degete, nu pot spune "sînt fericit", ci "mă doare". Hotărît lucru, n-am nici jumătate de sfînt în mine. Cea mai greu de urmat e porunca a treia. Chiar imposibil. Cum să evit amintirile care nu mă ajută să trăiesc în prezent? Cu ce rămîn dacă alung amintirile? Nu rămîn cu nimic. Rămîn cu pereţii scorojiţi ai gării, cu ciorile, cu tufele de oţetari care cresc lîngă peron. Nu, domnilor, nu pot să urmez această poruncă. În zadar mi-am dat-o. Trebuie să-mi amintesc.

Viata pe un peron

Cele mai apasatoare sunt noptile, ce par interminabile...E ciudat cum, probabil mai mult ca niciodata, sunt constient de faptul ca e mereu cineva alaturi de mine, chiar dacă de multe ori spiritual, dar ca de obicei, nu vad în fata decat singuratatea ce asteapta momentul oportun sa se iveasca în sufletul meu...



Dar oare de ce ma plang? Mi-am dat eu singur sentinta singuratatii în momentul în care am ales să fie asa...Cine ar fi zis că odata ce iti interzici sa simti ceva, ajungi într-o asemenea stare incat devine ca un fel de lege universala pentru tine? Nu stiu sa urasc si nici nu vreau sa trezesc in mine sentimente care sa ma coboare de pe scara luminii pe care incepusem sa urc...Probabil e mai usor să traiesti cu un mare gol, decât cu...

Ilya Ehrenburg
Oameni, Ani, Viata.

Inchid ochii si vad trandafirii din fata mea ! Stiu ei ca eu...sunt?
Intr-o bucatarie, o oala, o lingura si mai multe farfurii... Ce sunt ele? Nici nu stiu cine-i mai strain: eu sau ele? Cine vrea sa raspunda in locul meu?
O viata de intrebari... Ma duc sa caut raspunsuri in sufragerie! Tacerea tresare speriata, dar se asterne din nou fara un raspuns. Poate in dormitor? Si ce gasesc? O alta intrebare.
Intind mainile , si-mi intra pana la cot si mai sus, in golul care-mi umple locul.
Adorm cu ideea de gand ce nu poate fi dus pana la capat... As vrea sa dorm cu "Linistea". Sa ne vorbim despre dragoste! Dar mai bine , nu!! Inca mai pot sa inteleg!!!
S-a auzit ca vine toamna si ca diminetile vor fi mai negre ! Oare ce anotimp ne trebuie pentru un "sfarsit" ? Stiu ca daca ...l-as sti, l-as blestema!!!

Catalin Pietroiu
La margine de vis

Adunate in timp, cumparate, cine mai stie?
Probabil fiecare din ele au o mica "istorie", dar din pacate nescrisa.
Sau poate, din fericire.

Începe să fie târziu în mine. Uite, s-a făcut întuneric în mâna dreaptă şi în salcâmul din faţa casei. Trebuie să sting cu o pleoapă toate lucrurile care au mai rămas aprinse, papucii de lângă pat, cuierul, tablourile. Restul agoniselii, tot ce se vede în jur, până dincolo de stele, nu are nici un rost s-o iau, va arde în continuare.
Şi-am lăsat vorbă în amintirea mea, măcar la soroace mai mari, universul întreg să fie dat lumii de pomană.

Iona - M. Sorescu

Dispariţia iubirii e ca o oglindă întoarsă, nu se mai vede nimic, te uiţi zadarnic în ea. Gestul tău nu se mai reflectă, nu-i mai răspunde nimeni. Eşti singur. Încercasem în mod ridicol să întorc cu mâna mea înapoi această oglindă, dar n-o puteam întoarce, cum nu poţi întoarce înapoi un râu al cărui curs ţi-a convenit un timp, dar pe urmă el a cotit pe unde nu vrei tu şi curge dracului în altă parte...

Cel mai iubit dintre pământeni - Marin Preda

Esti un indragostit atunci cand pretuiesti darul care este partenerul tau, si te bucuri de acest dar in fiecare zi.

Esti un indragostit atunci cand tii minte ca partenerul tau nu este sclavul tau - este doar un imprumut pe care ti-l acorda universul.

Esti un indragostit atunci cand iti dai seama ca nimic din ceea ce se petrece intre voi nu va fi lipsit de semnificatie, ca tot ce va spuneti unul altuia are menirea de a-i aduce celuilalt bucurie sau tristete, si ca tot ceea ce faci poate intari sau slabi legatura voastra.

Esti un indragostit atunci cand intelegi toate acestea, si te trezesti totusi in fiecare dimineata cu sufletul plin de recunostinta ca mai vine o zi in care sa-ti iubesti partenerul si sa te bucuri de el.

Atunci cand in viata ta exista o asemenea fiinta, esti un om binecuvantat. Ti s-a oferit in dar o persoana care a ales sa mearga alaturi de tine. El sau ea va imparti cu tine zilele si noptile, patul si poverile. Persoana care este indragostita de tine va vedea partile tale tainuite pe care nimeni altcineva nu le vede. Iti va atinge trupul acolo unde nimeni altcineva nu te atinge. Persoana care este indragostita de tine va cauta sa te scoata de acolo de unde te-ai ascuns si va face pentru tine un paradis in bratele sale ocrotitoare si dragastoase.
Persoana care este indragostita de tine iti va darui din belsug minuni in fiecare zi. Are puterea de a te bucura cu zambetul, glasul, mirosul pielii si felul in care se misca. Are puterea de a-ti goni insingurarea. Are puterea de a schimba banalul in sublim. Este pragul tau spre paradis, aici, pe pamant.

Barbara De Angelis, Ph.D.