DIN LUMEA SPORTULUI

Hai, ma. Sa te cheme Scula si sa nu-ti schimbi numele!

Tenis: Bianca Niculescu. Bianca este o jucatoare de tenis de camp care reprezinta Canada. Parintii sunt romani, s-au stabilit in Canada acum 20 de ani. Bianca are 19 ani si are un talent natural fantastic, e mai talentata decat Simona Halep. Simona este o muncitoare, o luptatoare, joaca un tenis muncit, chinuit, prea elaborat parca. Poate fi numita Simona Zatopek, dupa numele lui Emil Zatopek, atletul care ziceai ca-si da duhul dupa fiecare cursa de alergari, dar care castiga de multe ori.

Bianca joaca mult mai natural, loveste mai curat, gaseste lovituri incredibile, alearga foarte bine pe teren, desi pare nitel grasuta. In seara aceasta joaca finala US Open, impotriva bunicii Serena Wiliams, 37 de ani. Acum 20 de ani, cand Serena castiga primul trofeu la US Open, Bianca nu era nascuta.

Sa-i uram succes Biancai si s-o urmarim cu interes. Serenei ii dorim sa se pensioneze cat de curand.

Mi-ai trezit nostalgii.   De toamna, evident.

In primul rand, de doamna.

Bianca Andreescu castiga acum US Open la 19 ani! Felicitari si mult succes in accederea spre numarul 1 mondial. La lupta cu Simona Halep!

Bravo, Bianca! Iar Serenei drum usor spre pension!

Erata: in primul post am scris Bianca Niculescu. Avem si o tenismena Monica Niculescu. Dar era vorba despre Bianca Andreescu, evident. Am remarcat-o, cum am remarcat-o si pe Simona Halep la vremea respectiva. Toti spuneau ca nu are sansa in finala cu Serena. De aceea am si scris inainte, ca sa-mi fie confirmat feeling-ul.

De parca mai era nevoie.

Senera? Pai Bianca e deja celebra. S-o bati (in finala) la 19 ani pe Serena, care a spulberat tot pana in finala si nu prea o bate nimeni, chiar daca are 37 de ani...

Oricum, in urma predictiilor, vom imparti premiul de 3,5 milioane de dolari.

Mitica Dragomir era supranumit Oraculul din Balcesti. Uite ca mai e unul, la Botosani.

Cred ca ar trebui sa joc la pariuri.

Pe 16 martie s-au implinit 38 de ani de la meciul Universitatii Craiova cu FC Kaiserlautern, din sferturile de finala ale cupei UEFA la fotbal. Universitatea Craiova starnise un interes enorm in Romania, era prima echipa de fotbal din tara care putea accede intr-o semifinala de cupa europeana. In meciul precedent, echipa craioveana eliminase echipa franceza Girodins Bordeaux, in componenta careia intrau multi internationali francezi, un meci memorabil si acesta. Comentatorii francezi pronuntau numele renumitului fundas craiovean Tilohoi- Tilihoa sau Tilioa.

Dar sa revenim la meciul cu nemtii. Pe vremea aia, meciurile internationale se jucau ziua, de regula pe la amiaza sau dupa amiaza. Mai rar cate un meci se juca in nocturna, Ceausescu facea economie. Dar acum e misto ca se joaca in campionat iarna, la -20 de grade afara, seara, pe gheata, ploaie, ninsoare si caderi de meteoriti, incepand cu orele 20:45. Inchidem paranteza. Atunci eram in clasa a 8-a, daca-mi aduc bine aminte. Aveam ore dupa-amiaza. Ora meciului coincidea cu ora de geografie a lui Mos Pedala. Asa il porecleam pe profu' de geografie, din cauza ca avea un picior cu defect , il tinea teapan cand mergea, si cand mergea, parca impingea o pedala. Profu' era baiat de treaba, dar cand il apucau duritatile, cand noi eram obraznici in clasa, ne invita la catedra. Ajunsi aici, ne invita sa-i aratam palmutele si, in functie de gradul de vinovatie stabilit  de o instanta doar de el stiuta, ne aplica: harst! o lovitura rapida de aratator peste palme, sau doua-trei, dupa caz. Te cuminteai instantaneu si plecai in banca cu palmele cat pepenii. Am patit si eu o data, cand rupeam hartiute mici- mici si le presaram pe capul colegei de banca din fata, fara ca ea sa-si dea seama. La un moment dat, pe capul fetei se aduna o gramajoara respectabila de confeti, care la miscarile capului cadeau gratios in stanga si-n dreapta, in timp ce colegii din spate se prapadeau de ras. Dar, pentru o scurta perioada de timp, ma cumintea Mos Pedala.

Noi baietii stiam ca meciul pica in timpul orelor. De fapt si fetele erau interesate. Craiova devenise un fenomen national atunci, poate greu de inteles astazi. Dar totul se traia intens in acele momente (si vremuri). Cum spuneam, noi baietii ne-am propus sa ascultam meciul in timpul orelor. Eu aveam un aparat de radio Zefir, micut, dar nu prea se gaseau baterii. Pentru meci, facusem cumva rost de baterii. Nu mai tin minte cum am ascultat prima repriza si ce ora de specialitate era, dar stiu ca o facusem, cu radioul dat incet si lipit de ureche. Rezultatul il anuntam in soapta, toata clasa era curioasa. La pauza era 0:0. Repriza a doua se suprapunea cu ora de geografie. Ne gandeam ca procedam la fel si la ora de geografie. Intra profu' de geografie impetuos in clasa, noi ne ridicam in picioare. Apoi, solemn si sever, proclama: - Care aveti aparate de radio, inchideti-le si aduceti-le pe catedra! Noi in banci am incremenit, dezumflati: pierdeam meciul vietii in direct. Ovidiu F., in recreatie, fugise pana acasa- statea vizavi de scoala- si adusese si el un aparat de radio mai marisor, Albatros sau ce-o fi fost, sa fie de rezeva in caz ca ne lasau bateriile. Am sovait noi o clipa, apoi de frica aratatorului, eu si Ovidiu am dus botosi aparatele de radio pe catedra. Imediat, profu' de spune: - Acum deschideti-le si hai sa ascultam meciul impreuna! Toata

Continui "articolul" dupa cateva zile in care n-am reusit sa scriu nimic. Hai sa incerc sa-mi aduc aminte ce gandeam in urma cu cateva zile.  

Toata clasa a rasuflat usurata. Am stat cuminti ascultand meciul, in timp ce la radio- parca era Cristian Topescu- transmitea sugrumat de emotie ocazie dupa ocazie a Craiovei. Cand in sfarsit a dat gol fundasul Negrila in minutul 82- facuse schimb cu atacantul Cartu, zice Cartu in interviu ca l-a trimis pe Negrila la corner, ca poate are mai mult noroc, si a fost- toata clasa a strigat goool! , de fapt ne-am dat seama imediat ca toata scoala a strigat gool, si de fapt tot cartierul. Toata scoala asculta meciul la radio- daca am fi avut televizoare in clasa sau telefoane mobile, l-am fi si vizionat.

Evident ca la radio Topescu isi dadea sufletu' strigand, dar cine il mai auzea? Craiova s-a calificat in semifinale, noi eram fericiti,  Moculescu facuse un cantecel la tv- hai Craiova dragii mei, fiti ca niste pui de lei, hai Craiova izbanditi, sa ne faceti fericiti- iar profu' de geografie, cand aveam lectie la geografie despre orasele patriei, cand ajungea la Craiova si prezenta relieful, industria locala si tot tacamul, nu uita sa aminteasca: dupa unii, aici s-ar afla si cea mai buna echipa de fotbal din Romania, iar noi aplaudam. Daca nu cea mai buna, cu siguranta a fost cea mai iubita echipa din Romania.

Cam asta a fost. Si a fost frumos. Si-am incalecat pe-o sa.