DIN LUMEA SPORTULUI

Rezumarea primului mesaj :

Jucatoarea de tenis Venus Williams a socat publicul cu tinuta sa in timpul ultimei sale evolutii la Australian Open.
In timpul partidei disputate cu Lucie Safarova, pe care a reusit sa o invinga, tenismena a atras atentia cand s-a aplecat dupa un prosop si a lasat impresia ca nu poarta lenjerie intima. Ulterior, ocupanta locului 6 in clasamentul WTA a explicat incidentul: "Am purtat chiloti, doar ca erau de aceeasi culoare cu pielea mea..."

A avea, sau a nu avea chiloti? Aceasta-i intrebarea
Totusi, cu asa o fustita, nu cred ca ar fi cineva atat de nebun, incat sa joace tenis fara lenjerie intima.

https://www.youtube.com/watch?v=B2Fgt3LeabE

A cazut in cap, in timpul meciului si a murit
Un fan al echipei Standard Liege a decedat dupa ce a cazut din tribuna in timpul meciului de ieri pe care echipa belgiana a disputat-o pe propriul stadion.

Margaritescu retinut 24 de ore ...acuzatia tainuire

extra sportiv....700 de fani ai echipei de fotbal steaua au protestat in ziua de florii vis-a-vis de palatul lui gigi becali
becali a spus: "sunt platiti de cluburile dinamo si rapid"

cam da

Ca stelist de mic copil, una dintre marile mele “probleme” era, este si va ramane sa batem marea rivala la fotbal, Dinamo. Rivala pe care de vreo cativa ani buni incoace, n-o mai batem. Desi pare subiectivism din partea mea, cel putin ultimele 3 infrangeri steliste au fost in fapt, mult ghinion, lucru care peste ani si ani nu va ramane consemnat in istorie. Aseara (25. 04. 2011) in Ghencea, Dinamo, care n-a jucat nimic, a mai castigat o batalie. Nemeritat, urat dar simplu. Infrangerea, a umplut paharul in sufletele unor huligani, transpusi in suporteri stelisti, motiv ptr. care l-au atacat pe Jiji si masina sa cu ce-au avut la indemana. Jiji, finantator stelist si patronul echipei, cu multe fapte bune dar si multe pacate, pana la urma, a cazut victima propriilor sale greseli. Schimbarea antrenorilor ca pe ciorapi, interventiile sale dementiale peste echipa, peste jucatori, peste toata lumea, precum si masurile sale “razboinice”, au facut din echipa de fotbal STEAUA BUCURESTI, candva un simbol national, o echipa mediocra, si un motiv de permanenta ironie la adresa sa in lumea fotbalului. Daca Jiji primeste drept sau nedrept corectiile din partea huliganilor suporteri, care zilele trecute, in ajunul Pastelui au organizat un miting la palatul lui Jiji cu “GIGI PLEACA DIN GHENCEA”, apreciati dvs. Din Steaua insa, mult a fost putin mai e …
De mihaic3001 la data de 27. 04. 1969

hahaha- 1969? tu oi fi inapoi in viitor
nepotul meu a mers cu doi priteni din Timisoara la meci, ei fiind stelisti; au dormit la mine-dimineata erau atat de dezamagiti ca au facut drumul degeaba

Nostalgia anilor copilariei si ganduri dintr-o carte inceputa dar neterminata - Idolul meu, Marcel Raducanu
Amintiri din fotbalul anilor 1980

Ca orice copil, şi eu am avut un idol printre fotbalişti. Nu ştiu când şi cum m-a cucerit, dar ştiu că stilul său de joc m-a fermecat atât de mult încât şi astăzi am rămas la părerea că el, Marcel Răducanu, a fost, este şi va rămâne cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor. Jocul său a fascinat mulţi suporteri stelişti şi nu numai. Din păcate, talentul sau a fost prea puţin exploatat în ţară la noi şi în folosul fotbalului românesc. Mai întâi la echipa de club, şi apoi la echipa Naţională, Marcel Răducanu s-a impus printr-o tehnică şi control al balonului ieşite din comun. Avea momente când îşi ridiculiza adversarii. „Şeptarul” Stelei din generaţia „Iordache – Sameş, Florin Marin, Aelenei, Anghelinei – Iordănescu, Dumitru, Stoica –  Vigu, Adrian Ionescu, Marcel Răducanu” devenise treptat un lider autoritar al acelei generaţii de jucători ai Stelei, fără însă a pune într-un con de umbră aportul celorlalţi coechipieri din acea perioadă. Ca şi în zilele noastre, lupta pentru titlu se purta între Steaua şi Dinamo, în perioada anilor 1970 şi ceva, la titlul de campioană râvnind şi alte două echipe româneşti (Universitatea Craiova şi F.C. Argeş). De fapt, aceste patru echipe româneşti din acea vreme, reprezentau „puterea” fotbalului românesc. An de an, lupta pentru titlul de campioană a României şi pentru un loc de cupa U.E.F.A. se purta între aceste echipe.
Pe Marcel Răducanu l-am remarcat în jocurile din campionatul intern al acelei perioade de timp. Era uimitor. Driblingul său avea ceva aparte. Mingea parcă era lipită de piciorul său. Greu putea-i să-l deposedezi. N-am să uit niciodată acea perioadă a sa. „Paralel”, în curtea şcolii sau pe izlaz, la mine-n sat, încercam să-l „copiez” pe Marcel Răducanu, ori de câte ori jucam fotbal cu copii de teapa mea. Aşa mi-am format de mic stilul de joc, după idolul meu. Visam în mintea mea de copil să ajung odată ca Marcel Răducanu, iar printre copiii cu care jucam fotbal, eu eram „Marcel Răducanu”. Fiecare dintre noi avea un idol al său: colegul meu de bancă (ajuns acum judecător) era dinamovist „înrăit” şi el era printre noi „Cornel Dinu”. Fănel, aşa îl cheamă, era un foarte bun fundaş, dar faulta cam mult. De regulă, jucam în aceiaşi echipă. Nicu Dordea, era „Dudu Georgescu”, Costel Orăşeanu era „Ilie Balaci”, Costel Buzoianu era „Ion Dumitru”, Nelu Papuc era „Ştefan Sameş”. Sunt numai câteva nume de-ale prietenilor mei pentru care fotbalul devenise un „drog”. De fapt, în nebunia copilăriei noastre, nu puteam trăi fără fotbal.
Jocul lui Marcel Răducanu era în plină ascensiune sub culorile Stelei, el contribuind decisiv la multe dintre victoriile „roş-albastre” a acelei perioade. Nu mai ţin minte cu exactitate (sunt atâţia ani scurşi de atunci) meciurile în care idolul meu a marcat goluri dintre cele mai spectaculoase. În orice caz, n-am să uit o victorie cu 2 – 0 pe stadionul „23 august” în faţa lui Dinamo niciodată, meciul fiind considerat la Dinamo acasă. Au fost foarte multe meciuri în care idolul meu marca regulat în campionatul naţional dar din păcate în acea perioadă erau foarte puţine meciuri care se televizau, iar secvenţe de la alte partide ale etapei se transmiteau destul de rar. La „curent” cu fotbalul eram ţinuţi mai mult de celebra emisiune de radio „Fotbal minut cu minut”. Dar evoluţiile lui Marcel Răducanu sub culorile Stelei au fost pe măsura aşteptării suporterilor şi în cupele europene. Dintre acestea nu am uitat „dublele” lui Steaua cu o formaţie de club din Elveţia, Young Boys Berna în care Marcel Răducanu a făcut spectacol total, în special la Bucureşti când Steaua a câştigat cu 6 – 0 calificându-se. Un alt meci pe care Marcel Răducanu l-a jucat excelent pentru Steaua în cupele europene, a fost într-o deplasare la echipa franceză F.C. Nantes, Steaua fiind învinsă cu 3 – 2 în final, Marcel Răducanu marcând de două ori. Din păcate, în returul de la Bucureşti, după 1 – 0 la pauză pentru Steaua, pe un teren extrem de greu, după pauză francezii au „întors” rezultatul câştigând cu 2 – 1 şi calificându-se. Situaţia Stelei a fost asemănătoare şi în dubla confruntare cu echipa belgiană Standard Liege. În Belgia, Marcel Răducanu reuşea să egaleze în minutul 90 cu un şut sub transversală şi să stabilească un scor de 1 – 1 plin de speranţe pentru calificare. Returul de la Bucureşti a fost sumbru : după 1 – 0 la pauză pentru Steaua, a venit repriza secundă, repriză în care, ca şi F.C. Nantes, belgienii au „întors” rezultatul, câştigând cu 2 – 1 şi calificându-se. Ce clipe de coşmar am trăit atunci ! Jocul idolului meu a ieşit în evidenţă şi la echipa Naţională. De trei partide îmi aduc aminte perfect. O victorie cu 2 – 0 în faţa Ciprului (dacă nu mă-nşel meciul s-a disputat la Hunedoara pe stadionul Corvinul) Marcel Răducanu transformând impecabil o lovitură liberă de la 18 metri, şutul său fiind trimis sub transversală, golul prin care a deschis scorul din celebra victorie cu 2 – 1 în faţa Angliei la Bucureşti (al doilea gol fiind înscris de Iordănescu din penalti) şi o înfrângere cu 2 – 1 dintr-o partidă amicală disputată de Naţionala României în deplasare contra Cehoslovaciei, idolul meu Marcel Răducanu ratând un penalti. De fapt, a executat prima dată şi a marcat dar se oprise în faţa mingiei, arbitrul indicând repetarea loviturii, la repetare, Marcel Răducanu trimiţând balonul peste poartă. Declaraţia sa de după meci în ziarul „Sportul” suna cam aşa : „sincer să fiu, n-am ştiut că nu am voie să mă opresc”. Cât au mai râs „Dinu”, „Balaci” şi ceilalţi „fotbalişti” de mine atunci.
*
Cea mai mare suferinţă a mea pe care am trăit-o în anii copilăriei de pe urma fotbalului, a fost momentul în care zvonul că „Marcel Răducanu a fugit în R.F. Germania” a prins contur. Mă aflam într-o tabără în judeţul Hunedoara, la „Valea de Peşti”  când am auzit zvonul respectiv. A fost ca un „trăsnet” acest zvon pentru mine. Sufeream enorm. Oricât am încercat să aflu cu certitudine veridicitatea acestui zvon, n-am reuşit. Regimul comunist şi cenzura acelor vremuri făcea aproape imposibilă aflarea adevărului. Tot ce putea-i să afli, era prin intermediul „Şopârlicei” cum era denumit postul de radio „Europa Liberă”, dar şi acolo se băgau bruiaje şi nu înţelegea-i totul. Acasă nu puteam nici vorbă să ascult acest post, motivele fiind două : unul, părinţilor mei le era frică să asculte „aşa ceva” şi doi, eu nu ştiam cum să-l prind la radio, iar alţii care-l ascultau, nu vroiau să „divulge secretul” fiindu-le frică de … securitate. La televizor nu se mai pomenea nimic despre Marcel Răducanu, iar în sufletul meu era o confuzie generală, într-un ungher al său, nutrind speranţa că odată şi odată o să-mi revăd idolul pe gazon. Nu l-am mai văzut pe gazon, l-am văzut în schimb după vreun an de zile într-o fotografie nemţească de fotbal, „Bundesliga” se numea. Nu ştiu în ce împrejurări această revistă a ajuns în mâinile unuia dintre prietenii mei. În revistă erau fotografiile fiecărei echipe de fotbal din prima ligă germană de fotbal. Când am privit fotografia echipei Borussia Dortmund, pe rândul de jos, undeva în dreapta fotografiei, Marcel Răducanu „îmi zâmbea fericit” de reuşita transferului său, în ciuda voinţei sistemului politic al acelor vremuri. Ulterior am aflat mai multe veşti bune despre Marcel Răducanu, dar era destul de periculos să comentezi aşa ceva în public. Cert este că idolul meu a cunoscut succesul cu adevărat, sub culorile clubului vest-german, Steaua şi România fiind din păcate doar „rampa sa de lansare” spre fotbalul mare. În sufletul meu, o parte se bucura (idolul meu ajunsese departe) şi o parte plângea (eram conştient că n-o să-l mai văd niciodată evoluând pentru echipa mea de suflet Steaua). Cert este că Steaua, România şi în general fotbalul românesc pierduse un mare jucător, repet, în opinia mea, cel mai bun jucător român al tuturor timpurilor. El a rămas în continuare idolul meu dar din păcate eu şi pe lângă mine foarte mulţi iubitori ai fotbalului nu am mai putut admira spectacolul pe care acest fotbalist îl oferea cu toată generozitatea pe gazon.
Un alt moment important pentru mine a fost acela când mi-am văzut idolul în carene şi oase. Un meci de cupa României dintre Steaua şi Oţelul Galaţi a fost programat a se disputa în oraşul Medgidia, un oraş situat la câţiva kilometri de satul meu. N-am putut rata un asemenea moment, aşa că am fost la meci. Intuind că am ocazia de a vedea pe „viu” acea generaţie de fotbalişti, am plecat foarte timpuriu de acasă şi n-am ales drumul direct către stadion. Am mers în centrul oraşului unde bănuiam eu, poate fi echipa Stelei. Nu m-am înşelat : la un moment dat, autocarul echipei Steaua a oprit în centru, mai exact lângă restaurantul „Modern” din Medgidia, unde componenţii formaţiei s-au întreţinut câteva minute cu suporterii care „invadaseră” zona. M-am strecurat şi eu printre oameni şi, la un moment dat mi-am zărit idolul pe primul sau al doilea scaun din autocar, recunoscându-l imediat. Eram foarte emoţionat, cred că nici nu mai ştiam cum mă cheamă în acele momente. Ţin minte că era îmbrăcat în ceva de culoare verde. N-am stat prea mult, era aglomeraţie foarte mare aşa că am plecat la stadion. Oricum fusese unul dintre cele mai emoţionante momente din viaţa mea de „suporter al Stelei”, îmi văzusem idolul de la 2 – 3 metri. Ziua aceea avea să se încheie foarte frumos pentru mine : Steaua a câştigat partida şi s-a calificat învingând cu scorul de 1 – 0 printr-un gol reuşit de Marcel Răducanu în minutul 26 al meciului la poarta din dreapta tribunei oficiale cu un şut sub transversala porţii apărate de Oană. Ţin minte meciul acesta până voi muri. Şi emoţiile pe care le trăiam la fiecare atac al echipei gălăţene le voi ţine minte, precum şi câteva dintre spectaculoasele parade pe care le-a făcut marele portar, stelistul Vasile Iordache. Întâlnirea cu echipa mea de suflet a fost unul dintre cele mai plăcute momente din viaţa mea de copil. Bucuria a fost „dublată” de victoria pe care Steaua a obţinut-o în acel meci de neuitat pentru mine.
De mihaic3001 ....

ha ca a facut-o si Rapid
sincer urat din partea clubului steaua sa trimita jandarmii sa fim evacuati de la meci...oameni mici

A retrogradat Craiova!

Din partea mea sa retrogradeze toate, ca tare-s vai de capul lor, dar fitze cat cuprinde la toti fotbaliatorii si patronii de cluburi.
Expresia "paine si circ" devine in cazul asta "paine si penibil". Sau mai precis se redefineste expresia "circ".

vroiam sa ma insel dar nu am cum
Timisoara in b sigur ..adevaratul motiv al neprimirii licentei sportive si anularea participarii Timisoarei in CL(tur preliminar ce-i drept) este pur si simplu o palma de avertisment data lui Iancu pentru toate acele declaratii belicoase la adresa lui Marius Stan si echipei Otelul Galati

acum lasand vrajeala la o parte si amenintarile cu instante civile proliferate de clubul politehnicii,desi stiam deznodamantul acesta inca din urma cu doua luni imi pare rau totusi de munca depusa de catre jucatorii de acolo si de faptul clar dovedit ca atata timp cat Mircea Sandu va sta la federatie si Mitica Dragomir la liga absolut nimic nu se va schimba in fotbalul romanesc in bine
asta doar in caz in care mai are cineva dubii asupra desfasurarii campionatului sau idealisme despre fotbal

fotbalul in romania ar trebui redenumit mita-bal