Poeziile lui Valeriu Cercel

Rezumarea primului mesaj :

Aşa cum ştim cu toţi’, teribil e fumatul (!)
Vorbesc de sănătate, bani arşi pe ţigarete,
Iar dac-ar fi să-l laşi…m-apucă şi oftatul,
Chiar după ani, şi-n vis, ajungi să ai regrete ;

De douăzeci lăsat, io care n-am aprins
Ţigară sau chiştoc…să nu vă povestesc (!)
Pun bila jos, în pat, şi-asear’ cum stam întins
Ajung, prin ce noroc, în iad să mă trezesc :

La bar era deschis, non-stop, fără mişto,
Iar blondele m-au luat, şerpoaicele feline,
Să mor dacă vă mint, din uşă la tango
Prin fumu-nmiresmat de fine carpatine,

Grătarul sfârâia sub mici şi fripturele,
Iar halbele, în spume, curgeau ca la Ploieşti,
Romica fredona, da’ nicidecum manele,
Că, ce mi-a zis el, popa, de iad…erau poveşti (!)

Privind, însă, la toate, ceva m-a dezumflat…
Nici vorbă despre ei, dă-i dracului de bani !
M-am luat după nevastă şi nu am mai fumat…
Puteam să fiu pe-aici, de cin’sprezece ani.

Valeriu Cercel

E-o bucurie sa intru aici.   De data asta am invatat si eu nume de flori, ca nu le stiam pe toate.     Multe-s. 

Se ȋntamplă-o dată-n an,
Când, și eu am o zi mare,
De-mi ajung ochii-n tavan,
Prinși de el cu-o ȋntrebare;

Numai că, mă ierte sfinţii!
Anul ăsta, cu uimire,
Mă ȋntreb, cam ce, părinţii
Mi-au lăsat ca moștenire?!

Nu pământ, plug de arat,
Nici măcar un vârf de coasă…
Ce ȋmi ies la numărat,
Numai…“ șapte ani de-acasă”,

Ani ce mi-au fost de folos,
Mult mai mult decât averi,
N-am umblat cu fruntea-n jos,
N-am bocit de of, dureri,

Am trecut prin zeci de ani,
Respectat și-apreciat,
Nu pot calcula ȋn bani,
Pe cei șapte, câţi mi-au dat,

Am știut ce e rușine,
Ce-i ridicol, ce-i decenţă,
Am dat răului un bine,
Jagardelelor, clemenţă,

M-am ferit de furt, minciună,
Cleveteală, ca prin sat,
Câte-n stele, câte-n Lună,
La ureche n-am băgat,

Apoi, nici că am cuvinte
Să zic de curvăsărie!...
De patruj’ de ani, cuminte,
Am iubit doar o Mărie,

Ce, de când mi-a fost mireasă,
Nici o zi nu mi-a fost grea,
Fi’ndcă, “șapte ani de-acasă”,
I-a avut zestre și ea,

Ani, de la părinţi primiţi,
Şi, așa cum i-am primit,
Nu am fost deloc zgârciţi,
Cu mult drag i-am oferit,

Celor două fete, care
Vor veni azi pe la noi,
Să ȋmi facă o urare,
Şi nepoţii tărăboi,

Dar…ȋn ziua asta mare,
Mă cam iau fiorii reci…
Îmi ies la numărătoare,
Şapte ani peste șaizeci!

De-aia stau și mă frământ
Cum aș face să ȋi dau…
Sunt atâţia pe pământ
Şapte ani care nu-i au…

Valeriu Cercel

Vorbe cu miez, spuse atat de expresiv, intr-un limbaj poetic ce imi aminteste de un unchi de-al meu, prieten consacrat al lirismului. M-a impresionat foarte mult ceea ce am citit. La multi ani, maestre!

Numai ganduri bune!

Auzii asear’ o veste
Nașparlie, rea de tot,
Nici acuma, de socot,
O asemenea poveste,
Să o cred și nici că pot!

S-a dus Veta ieri, cum zic,
Pân’ la nași-sa, ȋn sat,
Să ia, că am și uitat…
Parcă, niște arpagic,
De-ăla, știţi voi, laminat,

Şi acolo…masă mare
Ȋn umbrarul de sub nuc,
Lumeeee… ca la balamuc:
Văru’ Gică-a lu’ Mardare,
Cu Oiţa lu’ Papuc,

Nea Poșircă, om citit,
Ce, cu Leana-i văr primar,
Cioacă, de-i veterinar,
Popa de i-a spovedit,
Şi-n persoană, dom’ primar,

Invitaţi la una mică,
Ăi mai mari, de nașu’ meu…
Singurul, și cel mai greu,
Din motive de burtică
Şi neinvitat, fui eu;

Cică, nașu’ Pandelică,
Om cu carte, gospodar,
A făcut, deh! Om cu har,
Un partid, de vrea să-i zică
“Intelectual agrar”,

Numai că, popa Scarlat,
Care nu bea decât vin,
(O știu clar, mi-e doar vecin)
Fi’nd de-acord, a protestat,
Să ȋi zică și “Creștin”!

Preoteasa, care știe
Tot ce se ȋnvarte-n sat,
Dând pe gât paharu,-n dat’
Completă ea, cu tărie:
“Şi Creștin, și Democrat”!

Păi, sări nașa ȋn sus:
“Cum?...Că-mi pare anormal!…
Să ȋi zică ȋn final,
Cu câţi suntem prin apus,
Democrat…și Naţional”!

Leana, toată numai foc,
Dupa ce-a strigat “rezist!”
(Divorţată de-un artist,
Vai de el…fără noroc!)
Să ȋi zică și “Schimbist”!

Văru Gică, diplomat,
Cu Oiţa pe picior,
A sărit ca și-n Obor,
Făr’ să fie ȋntrebat:
“Treb’e și…“Conservator”!

Nea Poșircă și nea Cioacă,
Dând noroc, bilateral,
Gata de electoral,
Ziseră, ca să nu tacă:
“Să fie și…Liberal”!

Până când, domnu’ primar,
Ridicând paharul sus,
Aprobă tot ce s-a spus,
Iară nașu’, temerar,
Ȋnc-o sticlă a adus!

Că de-aser’ sunt dezolat
Cât e nașu’ de mișel,
Ȋn partidul lui, rebel,
Măcar să mă fi băgat,
Cel puţin ca membru-n el!

Valeriu Cercel

Si asa daca ne uitam la ei, la astia care sunt, nici ei nu au habar, indiferent din ce partid fac parte!

CONSTATARE PĂRINTEASCĂ
(dedicată fetelor mele Eleonora şi Mirela)

Îmi amintesc de anii-n care,
Să-l ierte bunul Dumnezeu!...
Tata avea, la supărare,
Fiind pe-atunci copil şi eu,
O vorbuliţă,-atât de mare,
De o aud şi-acum, mereu:

Când mai făceam, deh! nebunii
Şi auzea de pe la lume,
Păi, începea a sudui
Şi mă soma uitând de glume:
Când vei avea şi tu copii,
Ai să-nţelegi atuncea cum e!

Apoi, la şcoală cât am fost
Nu era zi să fiu cuminte,
Că mă-ncingea, chiar şi în post,
Rostind aceleaşi vechi cuvinte:
Când ai să ai copii şi-un rost,
Vei şti ce simte un părinte!

Iar mai târziu, neînsurat,
Mă aştepta…eu, la rachie (!)
Să vin acas’, în zori, din sat,
Că-l văd şi-acum plin de mânie:
Când ţi-o da Domnul un băiat,
Atunci să vezi cum o să-ţi fie!

Însă…cum anii au trecut,
Am constat, dar n-am regrete,
Când tata era abătut
Şi mă lua pe sus din ghete,
Că niciodat’ nu a ştiut
Ce-nseamnă,-n viaţă, să ai fete!

Valeriu Cercel

Nu știu dacă mi se pare,
Ori Pământul s-a sucit,
Lumea asta nu mai are
Chiar nimic de robotit,

Totu-i computerizat,
Pân’ și oaia când se tunde,
Mămăliga, și-aia-n sat,
O-nvârtim la microunde!

Ȋn talcioc…e plin de sape,
Furci, cazmale și lopeti,
Pe ogor, sunt plini de ape
Vreo trei-patru nătăfleţi,

Doar la crâșmă-i tărăboi,
Ȋn laptopuri se zgâiesc
La pipiţe-n cracii goi…
Zic ceva și se crucesc,

Babe, clevetind pe șanţ,
Cât era ziua de mare…!?
Azi, au conferinţe-n lanţ,
Chiar la doua celulare,

De orice se informează,
Mute…lucru foarte rar(!)
Mai ales când ȋși textează
Pe limbi ce…nu au habar,

Încât eu, trăit pe glie,
Patriot, fără ocol
Vreau s-o spun ca să se știe:
Ăștia…au ajuns de LOL!

Valeriu Cercel

Avusei un vis de-aseară,
Toată noaptea…se făcea…
Om cinstit, din casa mea,
Să mă dea banii afară!

Veneau, fraţilor, buluc,
După mine, teancuri mari,
Euroi, lire, dolari,
N-aveam un’ să mă mai duc,

M-alergau din dormitor,
Prin sufragerie iar,
Cât pe-aci eram să sar
Din balcon să mă omor,

Pân’ am pus mâna pe ei
Şi-n veceu i-am ȋntrebat,
Fără să-i fi numarat,
De-unde-s, ȋn papucii mei?!

C-am muncit decând exist,
Nu am fost ales primar,
N-am ajuns parlamentar,
Ori mai sus, un manelist,

Să ȋmi spună ei pe șleau,
Cu tupeu, neobrăzaţi,
Parcă ar fi fost furaţi,
Să-i arunc dacă nu-i vreau!

Io, ca să le fiu pe plac,
Fi’nd de fel și-ambiţios,
I-aruncai pe toţi, frumos,
Pe fereastră, ȋntr-un sac,

Şi de-atunci n-am mai ȋnchis
Niciun ochi, m-am perpelit,
M-am gândit și răzgândit
Ce-o-nsemna așa un vis?!

Ca s-aud ȋn zori bătăi
Disperate,-n ușa mea…
Finu Gică, o lichea,
Mi-e vecin, șade la doi,

Doar că, nu l-am mai văzut
Pe golan de câţiva ani,
De când i-am dat niște bani,
Evident, cu ȋmprumut,

Deschid ușa,-l văd ȋn hol,
Dup-un vis așa tâmpit,
M-așteptai de la falit
C-ar vrea de ţigări un pol,

“Nașule, să fii iubit!”
Zise el cu glas vioi
“Ţi-am adus banii napoi,
Iartă-mă, sunt cam grăbit!

Ia d-acilea, număraţi,
Două mii, și una-n plus,
Cu dobândă ţi-am adus
Banii-n mână, cash, curaţi”

C-ajunsei să mă ȋnchin…
Visul meu de-azi-noapte-avut,
Să iau bani daţi cu-mprumut,
Şi ce domn e al meu fin!

L-am ȋmbrăţișat, uimit,
Întrebând printre pupici:
“Ţi-ai luat cumva servici,
De ești chiar așa grăbit?”

“De-unde, nașule, bani ioc,
Dar acuma am să-mi iau,
Căci o masă vreau să dau
La toţi fraierii din bloc,

Şi pahare, negreșit,
Să bem, să ne chefuim,
Să ne supra-manelim…
Nu uita…ești invitat!

C-avusei azi-noapte-un vis,
Ce-l avui de zeci de ani,
C-o să-mi pice-un sac de bani
Şi-am s-o duc ca-n paradis,

Iar spre zori, așa, plocon,
Cum se-aruncă-n bloc la noi,
Pe fereastră-orice gunoi…
Mi-a picat sacu-n balcon!

De la unul de pe scară,
Sictirit și disperat…
Cred că banii-au ȋncercat
Să ȋl dea din casă-afară!”

Valeriu Cercel

N-am crezut de e poveste, ori pe bune s-a-ntâmplat,
Dar asear’ primii o veste, cică s-ar fi anunţat
La teve și prin ziare, urlă-ntregul cartier,
Că s-ar da la fiecare câte-o primă de șomer,

Orișicărui mucalit, ce-a frecat ridiche, praz,
Şi-n timp ce s-a odihnit, a mai ars și niște gaz,
Tuturor acelor care, constituţional, cum zic,
Fără vreo discriminare, au produs mai mult nimic,

Şi doar tre’ să dovedești, chestuine cam nasoală,
Că n-ai fost și nici nu ești un șomer pe caz de boală,
Numa dacă,-n special, ai făcut-o rău de oaie,
Ajungând din tribunal ca un fraier la pârnaie,

Dar și-atunci, de scrii o carte, după cum ai tu dambla,
Doar cu poze colorate, prima, cică s-ar dubla!
Chiar mai mult, de ai cumva și vreo două condamnări,
Prima, nene, s-ar tripla…de le ai cu suspendări!

Iar de ești milionar, tre’ să vii, ca om cinstit,
Doar c-un martor ocular ce-a văzut că n-ai ciordit,
Vile, case și merţane, dacă nu le-ai declarat,
Mai iei patru milioane, din motiv că ai uitat,

Plus, de ai și-un doctorat plagiat, cum nu am eu,
Fără să fi terminat facultate sau liceu…
Noua lege e sublimă, menţionând, lucru normal,
Să mai iei ȋncă o primă, și de intelectual!

Astfel că, de-aseară, eu, ȋmi bat capul, calculez,
Să mă ierte Dumnezeu, nici bătut nu mă-ncadrez!
Că, nu-i vorba de mardei, ce nu pot a ȋnţelege,
Pentru cin’ papucii mei, a fost dată-această lege?!

Ȋnsă, cum sunt norocos, stând la rând la compensate,
Auzii pe-alt curios, ȋntrebând de lege, frate,
Să ȋi spună c-un oftat, suspinând, madam Florica:
“La noi ȋncă nu s-a dat…s-a dat numa-n Tanganika”.

Valeriu Cercel

Gânduri de pomană

Mă gândesc pe zi ce trece,
Oare ce s-ar fi-ntâmplat,
Cum, tot frec menta la rece,
Să fi fost eu șef de stat(?!)

Am aliură, am prestanţă,
Am și priză la popor,
Iar la stat sunt bun de clanţă
Mai mult ca un senator,

Apoi, cu idei dotat,
Şi talente la gargară,
M-ar vota, la ochi legat,
Orișicare pierde-vară,

După care, imediat,
Chiar a doua zi mi-aș pune,
Pentru toţi ce m-au votat,
Planurile-n acţiune:

Prima dat’, o să declar
Ilegal statu-n picioare,
Astfel, va primi ȋn dar,
Un fotoliu fiecare,

Şi…să meargă ca pe roate
Lucrul bun, fără de fiţe,
Cei ce stau la compensate,
Vor primi și cu rotiţe,

Deasemeni, ideale
Când primesc degeaba hrană
La cantine sociale
Pentru statul de pomană!

Altora, fără-ndoială,
Le dau de-alea-automate,
Când sunt rupţi de plictiseală
Şi adorm, să-i dea pe spate,

Iar acelora ce stau
Pe-a părinţilor spinare,
Doar printr-un decret le dau
Şi un praz pentru frecare,

Sau ridiche, fi’ndcă, logic,
După cât gaz ard, se pare,
Frecangii, ecologic,
Vor muri de poluare,

Iară popilor, ȋn dar,
Babele să nu se rupă,
Câte-un scaun nalt, de bar,
Poala popii când o pupă,

Şi-n sărmanul parlament,
Unde are fiecare
Doar un scaun, evident,
Din motiv de constipare,

Pentru-o bună performanţă,
Le-aș da paturi fără scârţ,
Când clocesc vreo ordonanţă,
S-o voteze doar c-un pârţ

Şi, fără discriminare,
Un șezlong sau un hamac,
Le-aș da celor ce, sub soare,
Nici măcar umbră nu fac…

De-aia zic, pe zi ce trece,
Cum pierd vremea fără rost,
Tot frecând menta la rece,
Şef de stat eu să fi fost!

Valeriu Cercel