Poeziile lui Valeriu Cercel

Rezumarea primului mesaj :

Aşa cum ştim cu toţi’, teribil e fumatul (!)
Vorbesc de sănătate, bani arşi pe ţigarete,
Iar dac-ar fi să-l laşi…m-apucă şi oftatul,
Chiar după ani, şi-n vis, ajungi să ai regrete ;

De douăzeci lăsat, io care n-am aprins
Ţigară sau chiştoc…să nu vă povestesc (!)
Pun bila jos, în pat, şi-asear’ cum stam întins
Ajung, prin ce noroc, în iad să mă trezesc :

La bar era deschis, non-stop, fără mişto,
Iar blondele m-au luat, şerpoaicele feline,
Să mor dacă vă mint, din uşă la tango
Prin fumu-nmiresmat de fine carpatine,

Grătarul sfârâia sub mici şi fripturele,
Iar halbele, în spume, curgeau ca la Ploieşti,
Romica fredona, da’ nicidecum manele,
Că, ce mi-a zis el, popa, de iad…erau poveşti (!)

Privind, însă, la toate, ceva m-a dezumflat…
Nici vorbă despre ei, dă-i dracului de bani !
M-am luat după nevastă şi nu am mai fumat…
Puteam să fiu pe-aici, de cin’sprezece ani.

Valeriu Cercel

Pentru popor: libertate si democratie. Egalite-ul si fraternite-ul e bonus.

De i-am da pe toţi afară,
Din guvern și ministere,
Cred că ar fi pentru ţară,
Cea mai bună graţiere!

Valeriu Cercel

Iată,-n ziar, citesc o știre bună,
Şi-o alta, ca la noi, puţin mai rea,
Nu am ajuns, nici vorbă, noi pe Lună,
Nici n-am trecut măcar pe lângă ea!

Dar, știrea bună, e senzaţională:
Doi specialiști români, cum e redat
Amănunţit și-n presa mondială,
Au luat “Premiul Nobel” prima dat!

Iar, vestea rea, nasoală,-i că cei doi,
Specialiști, experţi, cum s-au pretins,
Au fost forţaţi să dea premiu-napoi
Chiar după ce poliţia i-a prins!

Valeriu Cercel

Chiar asa? Asa ceva...

Mi-amintesc și-acuma, Doamne,
Om la patrușcinci de toamne,
Când eram copil, pe luncă,
M-a trimis mama la muncă,
Şi-am muncit tot ȋn prostie,
Nu tu casă, nu moșie,
N-am găsit măcar nevastă,
Să mai am ȋnc-o năpastă,
Iar de bani, de niciun fel!
Când priveam ȋn portofel,
Ȋnjuram, fără perdea,
Apropo de mama mea!

Iară, vără-miu, Costică,
Ce noroc pe el, adică,
Mă-sa, că pe ea am boală,
L-a trimis să facă școală,
Facultăţi, un doctorat,
Văru’…supraeducat,
A-nvăţat atâta carte,
Moară Veta, să n-am parte!
Neamu’ tot nu pot să-l pui,
Nici la deștu mic a’ lui,
Mă-sa, nu mai zic că mor…
I-a făcut un viitor!

Dar, norocul e că noi
Avem un guvern de soi,
Il iubesc, l-am și votat
De cinci ori!...e democrat!
N-a ţinut de școală cont,
Ori c-ai fi ultimul tont,
Ne-a adus la un nivel
Ca să fim plătiţi la fel,
De-am ajuns, ca și Costică,
S-am o leafă bunicică,
Şi…făcând de ani și ani,
Amândoi aceiași bani,
A venit, deh! rândul lui,
Om cu școală, cum vă spui,
Să-l aud pe arătură,
Cum pe mă-sa o ȋnjură…

Telelei, ca doi nebuni,
Culegând de zor căpșuni!

Valeriu Cercel

Foarte tare!

Da, subscriu.   

Super tare!

De aş avea putere-n mâna dreaptă
Să-i ţin de ceafă, ţi i-aş altoi
Cu stânga până ce m-aş răcori
Fără regret, pentru această faptă;

Le-aş da la ochi pân’ dudele s-or coace,
Şi dinţii le-aş zbura, şi trei măsele,
Ca sâmburii pe-asfalt, de corcodele,
Iar nasul, zărzărea din pumni le-aş face;

Şi-n timp ce le-aş servi, cu mult nesaţ,
Castane repetate-n scăfârlie,
I-aş îndopa cu Dero, sau leşie,
Să n-aibe greţuri de la găinaţ,

I-aş pune-apoi, pe rând, cu-n polonic,
Să-nghită numai pere mălăieţe
Şi piersici scofâlcite de prin pieţe,
Dând foc uşor de tot la alambic,

Ca-n miez de noapte, fără stele, Lună,
Să-i fierb natur, la piele, în chiloţi,
Să înţeleagă,-ai dracului de hoţi,
Că ţuica se mai face şi din prună!

Valeriu Cercel

De un car de ani ȋncoace,
Dumnezeu uitând de mine,
O-ntrebare nu-mi dă pace,
Chiar când primăvara vine,

Şi-am răspuns la ȋntrebare
An de an, cu școala vieţii,
Mai curat, mereu, se pare,
Decât roua dimineţii,

Iar, răspunsurile toate
Ce le-am dat odinioară,
Stau ȋn gânduri, ȋnșirate,
Ca mărgelele pe-o sfoară,

Şi doar câteva hoinare,
Dintre gânduri, fac socoată:
Care-ar fi răspunsul, oare,
Cel mai bun dat vreodată?!

Doar…că-n primăvara asta,
Le cuprinde disperarea…
Nu-mi mai amintesc și basta,
Care a fost ȋntrebarea!?

Valeriu Cercel

Nu mă doare-n șpiţ un gram de ce pot unii să spună,
Dar, religia ce-o am, dintre toate-i cea mai bună,
Bei, fumezi, te-ai cherchelit, pe la fufe noaptea-n sat,
După ce te-ai spovedit, nu mai ai nici un păcat,

Poţi să fii tu dracu’ gol, să-l ȋnjuri pe-orice ciufut,
Mergi la popă, dai un pol, pleci curat ca nou născut,
Ȋnsă ce ȋmi place mie, când sunt sărbători, măi frate!
Ȋn familie-i urgie, le sărbătorim pe toate;

Cum știm noi “Sfânta Scriptură” alţii nu-s pe-acest pământ,
Sărmăluţe,-afumătură, porcul de Crăciun…e sfânt!
Iar de Paști, cât o fi mielul, dau pe el toată chenzina,
Chiar de va veni Enelul să ȋmi taie-apoi lumina,

Dar, nainte, de Florii, cum familia e mare,
Păi, ce chef trag, să te ţii, pentru fiecare floare:
Prima-n listă-i Viorica, partenera mea de-o viaţă,
După care e Florica, mă-sa, din Ghimpaţi, o ţaţă,

Margareta, Violeta, verișoare, cucuvele,
Care vin doar cu poșeta, fete mari…așa spun ele!
Plus Hortansa, Liliana, două fine din Pielești,
Ce n-ajung cu damigeana plină pân’ la București,

Trandafira, alta soră, de-a lu’ văru’ Ghiocel,
Aducând, parte din floră, și pe fii-su Brebenel,
Frate-miu, ce,-ntregul an, mort nu ȋmi deschide ușa,
Mi-l aduce pe golan, piţipoanca lui, Brândușa,

Şi, făr’ să-l invit măcar, cel mai important din bloc,
Veteran pensionar, să nu uit, nașu’ Boboc,
La mine-n sufragerie, an de an ne adunăm,
Cu alai și bucurie, de Florii să celebrăm,

Ȋncepând, tradiţional, cum la noi se-obișnuiește,
Cu-o palincă din Ardeal, și, fi’nd dezlegaţi la pește,
Niște icre, o plachie, păhărel cu păhărel,
Ca orice creștin, bădie, ne aghezmuim niţel!

Până ce prindem curaj, căci apoi treaba-i firească,
Din Ardeal, luăm viraj, Panciu, Odobești, Fetească,
Şi-uite-așa ne chefuim, noaptea-ntreagă de Florii,
Ajungând să ne trezim, cum e scris, a treia zi,

Iară când ne spovedim, popa, pe un pol sau doi,
Ne-a iertat, fi’ndcă toţi știm, așa-i de Florii la noi,
De-aia-n șpiţ durere n-am, ce-ar putea lumea să spună,
Că, religia ce-o am, dintre toate-i cea mai bună!

Valeriu Cercel