TIMPUL

Eu traiesc in 3 realitati: cea in care exista corpul meu fizic, cea in care visez cu ochii deschisi, si cea in care visez efectiv. In prima incerc a-mi satisface nevoile trupului ( si doar partial pe cele ale sufletului si spiritului), in a doua pe cele ale sufletului, iar in a treia pe cele ale spiritului. Doar in prima regasesc notiunea timpului, celelalte doua fiind atemporale. Toate sunt la fel de reale, deoarece corpul nu face diferenta intre vis si realitate. Singura care poate face diferenta este constiinta.
Asta inteleg eu prin existenta simultana in mai multe dimensiuni.

Well, epistola ta imi sopteste ca ti-ai facut deja o parere despre CINE sunt. Complimenti ! Raman la parerea ca te joci cu conceptele, fara sa intelegi pe deplin/fara sa vezi "formele", altfel decat din perspectiva realitatii tale dominante, asta pot intelege. Sa aduci in discutie infinitul, sa vorbesti despre vis(ma intreb si acum de ce oare..?) doar ca despre un film frumos derulat in fata ochilor(mintii), despre realitate- doar una- cea care te (a)trage ireversibil, intepenindu-te in gandurile tale despre lume, asa cum se-asterne ea azi la picioarele tale, believe me or not, mi-a intrecut nevoia de cuvant, de idei, setea aia (ab)surda de dialog, atunci cand creionul intalneste "coala" si incepe sa scrie, sfidand limitele, inventand noi teritorii....Visam cu totii, e drept, insa nu la ACEST fel de vis voiau sa duca (sensul) cuvintelor mele, nu in realitatea exterioara se petrec lucrurile de care aminteam .. mai ia-le o data de mana, muta cursorul mai sus, fa-te comod si re_citeste.
Pe undeva insa, iti dau dreptate ... Poate nu mai tin pasul cu "vremurile", ma obosesc oamenii cu care timpul TAU nu mai are rabdare, zeama de sange care ne mai curge prin vene, asa cum stam , aninati in propriile rame, lipsiti de vise si valori ce ne vor pierde inainte de vreme, prinsi de evenimentele acestei realitati care se pravalesc in cascada deasupra lumii intregi, parca scuturata de febra galbena.
Si inca ceva. Nu sunt(em) aici ca sa-i convigem ce Ceilalti de ceva anume, fiecare din noi trece TOTUL prin filtrul simtirii, apoi a ratiunii, asa ca felul in care privim Creatia, viata, e un dat de fapt strict subiectiv si alegem ceea ce ni se potriveste :tiparul lichid al conceptelor in care ne simtim ca ACASA- imensitatea spatiului interior(desi cuvintele ne limiteaza). Aici nu suntem decat noi, perfect strangers, cu elanul, zborul si caderile noastre ....

Esti teribil!

Imi place sa ma joc, dar mai ales sa ma contrazic!

Acum inteleg de ce iti tratezi cuvintele ca pe niste iepusoare salbatice, le lasi sa zburde aici, sa ne alerge pe cristalin, le imblanzesti, ca apoi, la finele fiecarui mesaj, sa le mani inapoi (le dai bice pe crupe ?), incuindu-le in "oul dogmatic" al paradoxurilor/contrazicerilor tale exemplare .... Cu (aceeasi) teribila simpatie ...

Wind, pana la urma ce este timpul? Sa incercam sa-l definim doar ca prezent, trecut sau viitor, raportat la amintirile/ dorintele /nazuintele noastre, nu are nicio noima.
Ma joc cu conceptele indeed, si este posibil sa nu le inteleg, sau sa nu le deslusesc formele pe deplin, dar cel putin mi-am format o parere, chiar daca este din perspectiva realitatii pe care eu o pot intelege......este normal sa fie asa! "Geometria holografica" este o notiune ce ma depaseste ( oare?!). Pot intelege ca traim simultan oriunde si nicaieri si ca avem amintirea trecutului / viitorului in noi ( ascunsa adanc !)...dar oare tu iti amintesti? Vreau sa-mi vorbesti despre amintirile tale!

Am amestecat la acest topic notiunile de timp/geometrie/dimensiune, incat cel ce ne citeste posibil sa nu inteleaga nimic.

Cred ca e vorba de o mica neintelegere, o greseala de destinatar ... my fault, i confess. Mesajul meu nu-ti era direct adresat, ci se voia un raspuns la mesajul dinaintea celui scris de tine. Cand am vazut ca postezi in continuare, well, am lasat-o asa, in suspensie, reluand parca alt fir din ghemul cuvintelor asternute aici de noi, impletitori de vorbe. Ma bucur insa c-am reusit sa privesc nitel sub calota ta, locul unde se COC ideile(uneori, f rar, si cele ce tasnesc din inima-dar asta e o chestiune generica, nicidecum subiectiva- caci mintea e musai sa le "talmaceasca"-n cuvinte, sa le dea rost, ele fiind, astfel, taramul exterior al constiintei ei/tale, "materia" pe care paseste), sa ma bucur de dansul lor, de fructul imperecherilor intre inima, mintea, spiritul tau, atat cat ma lasi sa le vad, din locul de unde scrii.
Nu am amintiri, H. Stiu doar ca trecutul se impleteste cu viitorul si ca prezentul meu se subtiaza, devine aproape straveziu ca textura/culoare, desi-l simt ca exista, il simt cum se contracta/dilata, in functie de intensitatea trairilor fulgurante care ma petrec. Poate suna straniu ce am sa(-ti) spun .... de cateva ori, m-am "trezit" suspendat pe buza muscata a unui curcubeu fara nume, laolalta cu/coplesit de amintiri ancestrale, penduland intre zenit si abis, pe undele reusind sa le apuc de "codite", altora doar sa le simt aroma/prezenta, stand acolo, sub zodia amintirilor ca sub o "ghilotina" din care ploua cu crampeie de muguri invizibili, unii dulci, altii salcii ....Sa ma intorc, stiam/stiu ca nu pot, m-as preface in praf cat ai clipi, as deveni o statuie de huma (dedublata aici), inconjurat de ecouri familiare, zambete, lacrimi, sa pasesc in viitor nu prea merge, acolo e inca totul "gol" in timpul nostru, desi el exista, asa ca nu-mi ramanea decat sa raman tintuit in acest prezent iluzoriu, incert, cu riscul ca o parte din mine sa se afunde si mai tare in "colb"-ul 3 D si de-a deveni una cu miliardele de ochi orbi ai semenilor_fara_nume. Prea metaforic, nu ?
Si totusi, another sweet paradox, reusesc sa ma misc f bine intr-o realitate mie straina, reusesc sa zbor, sa ma desprind de ceea ce sunt, de ceea ce cunosc din mine, prin urmare nu repudiez nimic din ceea ce sunt, din ceea ce-am adunat, din tot ceea ce-am acceptat cu sau fara voie. Timpul, H., cel putin pt mine, chiar nu conteaza, asa c-am sa te rog sa ma ierti ca nu-i pot spune pe nume/nu-l pot defini.

Stau cocotata pe un string, si consum cateva secunde clatindu-mi ochii-n virtual. Daca as fi citit cu mai multa atentie ce ai postat mi-as fi dat seama ca mesajul nu-mi era adresat mie. Greseala este a mea.
Nu pot sa nu zambesc, si-ti multumesc pentru asta, citindu-te. Daca inima ar putea vorbi n-ar mai fi nevoie de minte sa o "interpreteze"....si-ti marturisesc ceva....sunt prea putini cititori de inimi....mult prea putini!

Intr-o zi, sunt convinsa ca vei reusi sa fii contemporan cu timpul realitatii care acum iti pare atat de straina, trebuie doar sa-i dai un sens.

Am si eu o teorie despre TIMP, o filozofie de-a mea, pură, n-am prea citit despre acest subiect, e o nascocire absolută a subsemnatului,si-as vrea sa v-o dezvălui.Poate că am sa folosesc cuvinte mai simple si fraze intr-un context accesibil tuturor cititorilor ,pe intelesul tuturor, sincer nu prea am inteles mare lucru din postarile anterioare ale lui wind, (sa ma scuze), insă cred ca am juns la aceeasi concluzie, ca si el, in ceea ce priveste definirea timpului .
Să ne inchipuim , prin absurd deocamdată pentru că incă nu s-a realizat acest lucru, că ne putem intoarce in timp, că am putea da timpul inapoi, cu un an de ex.Ma intreb, oare eu nu m-as gasi pe mine in acelasi spatiu, in acelasi loc, in aceeasi casă unde locuiesc, in aceelasi dormitor al meu….dar in alt timp ?Eu zic ca da.Si-atunci imi vine sa cred că bunica mea, dumnezeu sa o ierte, de fapt , ea exista , traieste, umblă, vorbeste …dar in alt timp.In care? In timpul oricare din trecut.Ma uitam la o inregistrare video facută demult, in care era si bunica, in acea imagine aparea si ea, intr-o imagine din anii trecuti, deci ea există…atunci, in anii trecuti, in acelasi spatiu in care exist si eu acum…dar in alt timp, spatiul ca atare există, dar timpul acela nu, ea calcă pe aceleasi trepte pe care calc si eu acum…dar in alt timp.Ce sa intamplat cu ziua de ieri? eu exist astazi, aici, dar exist si in ziua de ieri, … dar in alt timp. Si-mi pun intrebarea, de ce sunt eu acum…aici?Din cauza prezentului.A timpului prezent.Iar prezentul e aici cu mine pentru ca sufletul meu vine in fiecare zi cu mine,ma insoteste, imi insoteste trupul in fiecare zi,in timpul prezent..Asta inseamnă ca eu sunt “mort” pentru tot trecutul,sufletul a venit cu mine odata cu timpul, cu timpul prezent.Dacă am putea duce sufletul inapoi in timp atunci am putea ,cu siguranta, calatori si noi in timp, am putea sa dăm timpul inapoi, …dar sufletul nu vine inapoi, nu se intoarce , el merge odata cu prezentul, iar in momentul in care nu mai vrea sa meargă inainte cu prezentul, ,sa ne insotească, atunci sufletul isi părăseste trupul si dispare pe veci, iar pentru cei care ne urmează, existăm, dar numai in trecut.
Imaginati-vă un film vechi, sau mai bine zis o proiectie a unui film, a unei pelicule.De fapt ce este filmul?Mai multe poze de pe pelicula, mai multe instantanee,care trec prin fata unei lumini avand proiectia pe un perete si da nastere unui film.Filmul este viata noastră.Pelicula e timpul din viata noastră.Lumina aceea e sufletul nostru, iar fotografiile de pe pelicula care trec prin fata luminii,este prezentul. Imaginile vin prin fata luminii care e proiectata pe suprafata unui perete si da senzatia de miscare, de viu.Imaginile care au trecut sunt zilele noastre trecute.Se termina rola de peliculă, se termina si filmul, se stinge lumina….se termina viata, sufletul dispare….
Asa cum spunea wind, timpul nu se poate defini, sau nu se poate percepe,cel putin nici eu nu-l percep , in afară de timpul prezent, de clipa prezentă sau de fractiunea de secundă prezentă, restul e nedefinit, neperceput, abstract.
Timpul nu are inceput, asa cum nu va avea nici sfarsit, iar pentru noi există doar ca timp prezent. Noi am venit,am trait, ne-am terminat pelicula si-am disparut, materia dispare, sufletul dispare…am disparut din timpul prezent. Vom exista pentru inaintasii nostrii , doar in trecut, imaterial….si fără suflet….sau cine stie, poate sufletul se intoarce in timp si o luăm de la inceput,pelicula va rula din nou, lumina se va aprinde si filmul iarasi va
rula,…si iarasi…si tot asa la infinit, un ciclu inteminabil,…acelasi film…aceeasi viata…eternitatea…si-atunci unde-i timpul sau ce e timpul?

Foarte logica expunerea ta soryn.
Eu nu cred in posibilitatea intoarcerii fizice in timp, tocmai datorita faptului ca nu cred ca exista posibilitatea existentei mele fizice in mai multe "timpuri" simultan ( a nu se confunda cu dimensiunile). Cred ca timpul trecut exista ca o inregistrare ( pelicula) ce poate fi accesata prin anumite tehnici, dar ( repet) nu fizic! In ceea ce priveste timpul ce va sa vina, exista si el, dar sub forma de potential.

Ce este timpul?

Timpul poate fi cel masurabil. Dar nu are dimensiuni spatiale, fiind continuum.

M-a nedumerit dintotdeauna credinta oamenilor ca, dintr-o infinitate de realitati posibile, DOAR UNA exista cu adevarat, cea in care ne aflam, ca intr-un tablou viu, miscator, cea care tine pasul cu timpul, alergand brat la brat, simtindu-l numai prin dimensiunea pe care putem/reusim sa o conturam aici, in acest spatiu, foarte stramt dealtfel. E destul de paralizanta constientizarea faptului ca spiritul nostru depinde de "carcasa" si in mare parte doar asta ne permite sa credem ca ne putem implini aici, ca fiinte unice si irepetabile, ca atunci cand, la fine, inchizand "fumul" in pumn sa iti spui: a meritat (oare) ...? In fine, depinde unde te situezi. In ce me priveste, n-am de gand sa fac teoria cucului, gasesc ca-i firesc ca fiecare sa aiba perceptia sa , proprie. Cand voi face pace, vreodata, cu tot ce-am trait, cu timpul ACESTA, am sa ma opresc cu o clipa inainte de-a-mi lasa amintirile sa-si intoarca fata, sa plece spre Altundeva, am sa le iau de mana, stiu ca vor avea, toate, mainile reci, nu-mi va fi teama sa le mai privesc pt ultima data, le voi lua fetele vesele/triste in palme si voi rade/plange odata cu ele ....

M-a nedumerit dintotdeauna credinta oamenilor ca, dintr-o infinitate de realitati posibile, DOAR UNA exista cu adevarat

Nu neg existenta realitatilor potentiale, neg existenta mea intr-o alta realitate ( fizica! ) potentiala SIMULTAN ! Suntem animati de un suflet, de care depinde existenta noastra in ACEST timp. Nu pot avea mai mult de un suflet! Daca totusi exista o alta fiinta, intr-un alt univers (nu dimensiune) , sau chiar in acest univers, identica mie, asta nu inseamna ca sunt tot eu! Nu impartim acelasi suflet!

Nu ma refeream express la asta, stranger, ci la diferentele (densitatilor) vibrationale dintre oricare posibilele realitati fizice (asta-i curat gand/complement gravitational!) care "curg", sa spunem, brat la brat. Nu ma refeream, de asemenea, la o clona de-a ta(asa cum o vezi/intelegi tu), aflata undeva, acum, in this time, in cealalta parte a lumii ori pe alta planeta, desi, drept sa spun, problema ridicata de intrebarea/presupunerea ta, ar avea si ea un raspuns pe masura, pe care nu trebuie sa-l dau tocmai eu. Stii cum e facuta o ceapa, nu ? Terra, realitatea/dimensiunea noastra e numai o foita din acest foietaj, iar restul, well, aici e partea in care cel mai bun exemplu ar fi frecventele posturilor de radio : ai ajuns pe frecventa, ok, esti, il asculti, insa in juru-ti roiesc/foiesc inca alte 1001. Si presupunand ca ar fi o alta tu, aflata/aninata intr-o alta dimensiune, ar circula asa, fara_suflet ? Mmmm ... mintea asta, vazul acesta opac si denaturat care exista intre tine/noi si adeverata noastra esenta, corupatoarea expersiei de SINE in toate domeniile/taramurile realitatilor . Spuneai undeva ca timpul trecut nu poate fi accesat fizic (mereu ai la indemana acest atribut), ci doar grazie anumitor tehnici... realitatile insa nu, de ce NUMAI timpul ?! Ele exista, aceste realitati, continuand sa curga la vale, acolo, undeva, in matca lor si pot fi oricand vizualizate/accesate in status de non timp (another paradox!), ori, daca ai posibilitatea (VIITOaRe), te si poti intoarce f i z i c acolo. Un alt lucru care ma surprinde, cand vorbesti despre dimensiuni, si, onestly, as fi curios sa aflu gandul tau de CE se agata ... Planuri superioare/inferioare de existenta, realitati non fizice, asa cum le percepi aici si acum, etc ... ?
Un singur suflet, asadar, nu poate imparti 2 realitati , nu poate exista decat intr-o unica si rigida dimensiune, acolo unde i se afla si trupul, asta ca regula generica, unanim acceptata in lumea albastra. Insa poate exista, oricat ar parea de neortodox, simultan, in 2 realitati total diferite. E numai parerea mea, "copiata" dupa ceea ce stiu si ce simt.
p.s. Si daca ti-as zice ca sufletul, asa cum il definim, nu exista/este cu adevarat separat de minte , ce-ai spune ?

E firesc sa para asa, Shadow, atat de firesc precum 1+1 vor face, intotdeauna, in aceasta dimensiune, 2. Iti aduc insa aminte de faptul banal ca aceste concepte, limitarea si separarea, sunt doar trucuri, care tie sau oricarui altuia i se par firesti, caci asa cum te simti separat de sinele tau superior, tot asa esti separat si de nenumaratele realitati 3 D, alternative si paralele, raspandite in continuum-ul space/time al acestei constiinte ospitante, numita de noi toti Terra ....
Nimeni, practic, nu a invatat ceva pe Ceilalti, ci doar le-a daruit ceea ce-a fost pierdut odata, ceea ce , poate, si-a amintit.
Cat despre minte, well, e cel putin a 2-a oara cand spui ca-i infinita Nu tocmai, e chiar bariera de dupa care se poate atinge Nemarginirea ....