La taclale printre oale

Cum adică, fierbi 5 borcane de magiun o săptămână? Din moși-strămoși și străbunici, știu că în magiun se pune un pic de zahăr. Bine, teoretic nu se pune- că dacii nu aveau zahăr tos. Și da, nici în magiunul de Topoloveni. Da' pentru oleacă de dulceață, pui un pic de zahăr. Bineînțeles, dacă și soția e dulce și o lasă inima să te "lese".

Prunele bune pentru magiun sunt dulci. Eu nu fac magiun. Eu pun cca 1,5 kg de prune la foc și după ce au fiert bine, le mai scad puțin și le dau deoparte. Mănânc din el o zi, maxim două și iar pe foc, să mai scadă un pic. Atunci se păstrează mai bine și pot să îl las 3-4 zile. Mai mănânc din el și tot așa. Rețetă proprie de magiun, semi-magiun. Cam ca la cafeaua aia de pe strada, gata de băut. Sau ca la Profi, fii go. Un fel de fast-food.

Cuvântul ăsta era bun de pus la spânzurătoare. Eu îl uit mereu. Îl confund cu șlibovița. În Moldova știam numai de magiun. Și în sud tot magiun îi spune.

Nu știu de ce șlibovița o țin minte mai ușor... Oi fi citit-o într-o carte mai demult.

La noi e povirlă. Sau povidlă. Când eram copil făceam mișto și ziceam povidlă- maică-mea se prăpădea de râs. Zaraza, deci ca să stea povirla pe iarnă, musai să-ți bagi mustățile în ea. Asta e bine de notat.

Am notat. La țară se făcea într-un ceaunoi mare, direct în grădină. Cam greu de înfipt gheruțele pe acolo. Bine, din o bună cantitate de prune se făcea și rachiu, nu se stricau toate pe magiun.