Poeziile lui Valeriu Cercel

Aşa cum ştim cu toţi’, teribil e fumatul (!)
Vorbesc de sănătate, bani arşi pe ţigarete,
Iar dac-ar fi să-l laşi…m-apucă şi oftatul,
Chiar după ani, şi-n vis, ajungi să ai regrete ;

De douăzeci lăsat, io care n-am aprins
Ţigară sau chiştoc…să nu vă povestesc (!)
Pun bila jos, în pat, şi-asear’ cum stam întins
Ajung, prin ce noroc, în iad să mă trezesc :

La bar era deschis, non-stop, fără mişto,
Iar blondele m-au luat, şerpoaicele feline,
Să mor dacă vă mint, din uşă la tango
Prin fumu-nmiresmat de fine carpatine,

Grătarul sfârâia sub mici şi fripturele,
Iar halbele, în spume, curgeau ca la Ploieşti,
Romica fredona, da’ nicidecum manele,
Că, ce mi-a zis el, popa, de iad…erau poveşti (!)

Privind, însă, la toate, ceva m-a dezumflat…
Nici vorbă despre ei, dă-i dracului de bani !
M-am luat după nevastă şi nu am mai fumat…
Puteam să fiu pe-aici, de cin’sprezece ani.

Valeriu Cercel

Îmi amintesc şi-acum cu nostalgie,
Prin clasa cincea când s-a demonstrat
La ora ce-mi plăcea la nebunie
De-o profă, jos cu fesu’, de chimie,
Despre cât e alcoolul blestemat
De criminal, chiar cu economie :

A pus pe banca mea două pahare,
(În prima stam, că nu se copia)
Şi l-a umplut cu apă pe cel mare,
Apoi, pe cel micuţ, tremurătoare,
Cu ţuică de Văleni, că mirosea,
De o sorbeam din cap până-n picioare,

Şi dintr-o cutiuţă mititică
A scos, ca să-l vedem, un viermişor
Vioi şi jucăuş (în viaţă-adică)
De îi purtam, săracului, chiar pică
Din gelozie, tot mişcând uşor
În mâna ei, nu zic ce bucăţică (!)

“Şi-acum, hai să vedem dac-o să moară !”
Ne zise ea, dând drumul la falit
În păhăroiul ochi cu apă chioară,
Da’ el, se bălăcea, fără gargară,
Era-n apele lui de fericit,
Născut parcă pentru a doua oară !

Dar când l-a pus din nou, la fel de viu,
Cu două deşte fine, delicate,
În păhărelul mic plin cu rachiu,
La fund, uşor, al dracu’ naşparliu,
Căzu din prima clipă drept pe spate
Mortal, şi tânăr, nicidecum puriu !

Deci pentru noi, atuncea, ca minori,
Am înţeles, fi’nd clar şi demonstrat,
O chestie ce şi-azi mă iau fiori :
Toţi cei ce sunt de-alcool consumatori,
Nu vor avea (şi eu am constatat)
În viaţa lor, vreodată…viermişori !

Valeriu Cercel

tareee!

Ferice de acel stejar
Ce pică mândru pe la noi
Şi-ajunge-n viaţa de apoi,
Ales cu har de Ăl divin,
Până în gât sătul de vin
În cercuri, doage de butoi,

Şi cât de binecuvântat
E dudu’ fără vină, care,
Sub lame de securi, topoare,
Balerci renaşte, fasonat,
Ca el, rachiului curat
Să-i dea arome şi culoare…

Dar eu aş vrea, de când mă ştiu,
Un tei să fiu, că de-oi cădea
Răpus tot de-un topor sadea,
S-ajung apoi…că-i cu rachiu
Sau vin alb, negru, ghiurghiuliu…
Vr’unui butoi baban, canea ;

De-aceea, cât de blestemat
A fost şi e de-atât popor,
Ca bun creştin, consumator
Cinstit, declar că am iertat
Orice copac ce-a acceptat
Să fie…coadă de topor.

Valeriu Cercel

Bucuros de aprecieri !

S-au întrebat creştinii cei mai buni
Precum şi ăi de-s numai botezaţi,
De ce după atâtea rugăciuni
De Tată nicidecum nu-s ascultaţi (?!)

S-au încercat mătănii, acatiste,
Şi lumânări s-au ars la infinit,
Dar n-am găsit pe unul să existe
Ce imediat dorinţa i-a-mplinit,

Fi’n’că, “precum în cer şi pe pământ”
Şi-acolo-i, cum să-i zic…democraţie,
Ştampile, aprobări, într-un cuvânt
Şi sfinţii au a’ lor birocraţie,

Că nu ia El decizii în fugă
Chiar de-i la chip şi-a noastră-asemănare,
Cu îngerii dezbate orice rugă
Şi-apoi din plen, prin vot, ia aprobare,

…………………………………………

Asear’, doar ce m-am pus ca omu-n pat,
Nu ajunsei nici să mă învelesc,
Când mă trezii cu El, neanunţat,
Vrând pentru-o noapte să-l înlocuiesc

Pentru şedinţa de sfârşit de Lună,
Probleme, acatiste, rugi în scris,
Şi-a zis că ar fi bine să mă pună
Ca bun creştin s-am grijă în ofís,

Lucru de care, eu, nu m-am mirat
Fi’n’că postesc şi când înjur de gură,
Acas’ apar devreme, cateodat’,
Iar de băut, beau numai cu măsură,

Aşa că, frumuşel m-am instalat
La El, într-un birou ca-n paradis (!)
Şi cât a fost la miting, El, plecat
Doar urmăream emailurile-n scris ;

Păi, ce veneau !… chiar şi de la atei !
Unii doreau s-o aibe-un pic mai lungă,
Vreo patru-cinci vădane voiau trei,
Şi-o alta de rezervă să le-ajungă,

Yankeii se rugau cu foc, prin Marte
Să umble într-o lună, că nu-i bai,
Chinezii voiau zidul mai departe,
Iar ruşii, mai târziu…parcă prin mai…

Curgeau emailuri mari cu doleanţe
Sperând, la disperare, chiar minuni,
Cereau la Polul sud, unii, vacanţe
Că n-au plătit căldura de trei luni,

Iar mulţi, chiar şi nea Mielu’ de-i oier,
Visau lozul cel mare-n duminică,
Să bage dracii-n toţi din cartier,
Sau nemul să le crape de oftică….

Dar, fiind bun şi iubitor de oameni,
Că au minţit sau poate c-au furat,
Că aveau trei, normali, sau poate fameni,
Făcând un clik la mouse i-am aprobat,

Că, ce mi-am zis (?) săracii de netoţi !
Poeţi cu clase cât duce un tren,
La clasici ! la grămadă fie toţi !
Cin’ mai citeşte astăzi vr’un catren (?!)

Iar Geoană, că de milă-am lăcrimat,
Să-l ia acel popor ! cât plânge el…
Cu-n click apoi l-am naufragiat
De rugi în cor pe bietul marinel….

Aşa că, fără miting, aprobări,
Sau jalbe, milostenii…că ştiţi…
Făcui, din şoricel, în trei mişcări
Pe robi cât şi pe roabe fericiţi,

Să mă trezesc în zori dormind pe bani
Cu baba ce-o aveam, fără tromboane (!)
Mai jună cu treizeci… tereştri ani,
Iar socră-mea era doar silicoane,

Şi-apoi, găsesc în uliţă pe Ion
De-un ceas numa’ cu Gheorghe însurat
Şi toţi o fredonau la unison…
Ce n-am găsit…picior de capră-n sat !

Valeriu Cercel

E începutul anului şcolar
Dupǎ o varǎ lungǎ de vacanţǎ,
E prima dimineaţǎ de calvar,
E “crima condamnatǎ de instanţǎ” :

-Scoalǎ Costicǎ ! (mǎ-sa grijulie)
Este târziu, mai eşti încǎ în pat ?!
Costicǎ, însă, nici nu vrea sǎ ştie :
-La şcoalǎ nu mai merg ! m-am sǎturat !

-Cred cǎ glumeşti, sau vrei sǎ râzi de mine (!?)
Ţi-am pregǎtit dejunul, e colea,
Ce ţi-a venit (?!) cumva nu-ţi este bine ?
Motive nu gǎsesc cǎ ai avea (!?)

-Da’ nici mǎcar n-am chef sǎ-ţi povestesc,
Pe şcoalǎ sunt, mǎmico, sictirit,
Copiii nu mǎ plac, chiar mǎ urǎsc,
Profesorii, la fel, nu mǎ înghit…

-Gândeşte-te mǎcar un pic la bani,
Te rog din nou, fǎ bine şi te scoalǎ,
Sper sǎ-nţelegi…ai cinzeşcinci de ani,
Şi ca director…tre’ sǎ fii la şcoalǎ !

Valeriu Cercel

supeeer

După luni de plictiseală, zile, nopţi caniculare,
Printre halbe, mahmureală, pe la munte, pe la mare,
Văd aiurea într-un ziar, vestea aia mai nasoală
Desenată de tipar :“MÂINE-I PRIMA ZI DE ŞCOALĂ!”

Pe-o terasă, sub umbrele, cu fetiţe decoltate,
Arătând precum şi ele,-n anu’ trei de facultate,
C-am gândit de două ori, ambele la tata doar,
Prezentându-mă în zori, să nu-l văd pe dracu’ iar,

Fi’nd în şcoală cunoscut şi cu ani buni de vechime,
Într-a patra, c-au sărit toţi din clasa mea pe mine,
Însă cu mai mult respect, parcă şi un pic de teamă,
Lucru ce-l găsesc corect, nefiind de-aceeaşi seamă;

Ce mai vâlvă! Ce pupici ! Eu, mai mare printre ei,
Se mirau şi-a’ lor mămici ca de zmeul între zmei,
Nu mai zic de-nvăţătoare ce m-au strâns cu drag la piept
Şi de doamna directoare, c-am putut să mă deştept,

Iar în clasă, prima oră, fără să mă sinchisesc,
Cu-o excepţie minoră, fui lăsat să şi vorbesc,
Chiar mai mult, mă ascultau, şi nu spun istorioare,
Pedepsit n-am fost să stau, un minut doar, în picioare,

Şi apoi, ca niciodat’, nimeni nu m-a luat de prost,
Dup-atâta repetat ştiind toate pe de rost,
Mai cu seamă că a patra aşa mult ce mi-a plăcut,
De cinci ani, tare ca piatra, altceva nu am făcut;

Că şi tata-i mândru tare, intelectual agrar,
Numai mama vise are, la liceu să fiu măcar
Pe un post de profesor, cu probleme mai uşoare,
Nu cum am, ca-nvăţător, pe la clasele primare.

Valeriu Cercel

Superba. Felicitari!

Aveti grija sa nu intarziati la scoala, tot citind poezele !