SARBATORILE LA ROMANI

Rezumarea primului mesaj :

FLORIILE
Sarbatoare cunoscuta si sub denumirea de Duminica Floriilor sau Duminica Stalpilor.
Floriile se serbeaza cu o saptamana inainte de Paste si simbolizeaza Intrarea Domnului in Ierusalim, iar pentru toti credinciosii, incepand cu acesta data pana la Paste, incepe Saptamana Patimilor.
Aceasta sarbatoare poarta numele de Florii, deoarece Iisus Hristos a fost intampinat in Ierusalim cu flori si cu ramuri de finic si de maslin.
Credinciosii duc simbolic la biserica ramuri de salcie si flori pentru a le sfinti, deoarece incepand cu acesta zi toate florile si toti pomii incep sa infloreasca.
La slujba de Florii, toti slujitorii bisericii tin in maini alaturi de aceste flori si crengi de salcie si o lumanare aprinsa ca simbol al biruintei vietii importiva mortii.
- Se spune ca asa cum va fi ziua de Florii asa va fi si ziua de Paste.
- Fetele, pentru a-si visa ursitul, pun seara sub perna busuioc sfintit.
- Pentru a ne apara de boli e bine ca atunci cand se va face baie, in apa sa se puna si cateva flori sfintite.
- Nu este bine ca in ziua de Florii sa se spele pe cap, pentru a nu albii.
- In aceasta perioada infloresc urzicile, si nu mai sunt bune de mancat.
- Cei care se impartasesc in Duminica Floriilor li se vor indepli dorintele.


Sursa: http://www.topfeminin.ro/monden/eveniment/floriile

LEGENDA SÂNZIENEI

Sânziana este o plantă ce înfloreşte în fiecare an la 24 Iunie, adică la sărbătoarea naşterii Sf Ioan Botezătorul.
Legenda spune ca Sanziana a fost o fata sarmana, ramasa orfana si de care nimeni nu avea grija. Oamenii rai de prin preajma ei o alungau de colo-colo, nelasandu-i, bietei fete, nici macar linistea.
Ea insa se ruga fierbinte lui Dumnezeu sa aiba mila si de ea si sa duca o viata mai buna. Pasarile si animalele padurii o indrageau si veneau in fiecare zi in prejma ei, unele dintre ele aducandu-i chiar si cate ceva de mancare: vrabiutele ii aduceau firimituri de paine, iar pasarile mai mari cate un fruct ce-l purtau cu grija in cioc.
Dar, nu dupa mult timp, Sanziana se imbolnavi si zacea sarmana pe un pat facut din crengi si iarba.
Tocmai pe atunci se intampla ca trecu pe drumul acela, de la marginea codrului, chiar Sfanta Vineri, ce umbla pe pamant imbracata ca o femeie simpla, pentru a le rasplati oamenilor cu inima buna si a-i pedepsi aspru pe cei rai.
Vazand-o pe biata fata ce viata grea duce si negasindu-i nici o vina, Sfanta Vineri se milostivi de ea si o prefacu intr-o floare gingasa si firava, dupa cum era si trupul ei tanar, o floare galben-aurie, dupa cum ii erau si cositele balaie.
Si fiindca a fost binecuvantata chiar de Sfanta Vineri, florile Sanzienei apara de rau. Fiecare floricica a Sanzienei are patru petale mici, asezate in forma de cruce si de aceea are putere impotriva relelor.
Iar oamenii, indragind mult aceste flori minunate, au si astazi obiceiul ca de 24 Iunie sa impleteasca coronite de sanziene, pe care le aseaza apoi la icoanele din biserici si la portile caselor.

Nici eu .

E mai frumoasa decat alea care spun ca pentru femei e nasol daca fac treaba in ziua de Sanziene.

Adormirea Maicii Domnului

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului are multiple semnificații teologice și spirituale pentru credincioșii crestini. De altfel, însăși icoana Adormirii Maicii Domnului arată această taină primirii mamei în brațele lui Hristos, Fiul ei. În iconografie, lângă sicriul binecuvântat cu trupul Fecioarei se află Hristos în picioare, purtând sufletul Macii sale, ca pe un bebeluș. Acesta este gestul suprem de reciprocitate a iubirii. Cea care L-a ținut în brațe pe Dumnezeu, acum odihnește în brațele Fiului și Stăpânului ei.
Moartea Maicii Domnului înseamnă intrarea ei în iubirea infinită a Fiului ei, iar inima ei de mamă se unește cu inima Fiului, simțind dumnezeiește durerile lumii și alinându-le cu milostivirea ei. După adormire, nimeni și nimic nu o mai pot opri pe Maica Domnului să ajute pe toți credincioșii. Nici timpul, nici spațiul, nici limitările umane, nu mai pot opri pe Maica Domnului să fie pretutindeni în har, mângâind pe cei îndurerați și inspirând Biserica Fiului ei.Axionul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului vorbește despre această taină a prezenței Fecioarei în inima lumii și în viața Bisericii. Cuvintele „Se biruiesc hotarele firii întru tine Preacurată Fecioară, că nașterea feciorește și moartea arvunește viață” semnifică acest schimb dumnezeiesc între cele pământești și cele cerești, prin iubirea Mântuitorului. Astfel, nașterea Fiului lui Dumnezeu din ea feciorește firea umană și sfințește întreaga creație, iar moartea ca despărțire vremelnică a sufletului de trup arvunește viață, fiind pragul ontologic dintre vremelnicie și veșnicie, dintre timp și eternitate, dintre libertate și har. Adormirea Maicii Domnului este așadar o sărbătoare în care antinomia teologică a infinitului devenit finit pentru iubirea Sa veșnică pentru noi se împletește cu prezența permanentă a rugăciunii Maicii Domnului în viața lumii, până la sfârșitul veacurilor

Sfanta Parascheva

Sfanta Parascheva este sarbatorita pe 14 octombrie. S-a nascut la inceputul secolului al XI-lea, in satul Epivat, nu departe de Constantinopol, din parinti bogati si binecredinciosi. La varsta de zece ani, auzind in biserica cuvintele: "Oricine voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie" (Marcu 8, 34), raspunde imediat strigatului dumnezeiesc: isi schimba hainele cu imbracamintea unui cersetor.Decide sa-si paraseasca parintii pentru Hristos, inainte de a implini douazeci de ani. Ajunge la Constantinopol, unde se bucura de invatatura unor calugari cu viata duhovniceasca placuta Domnului. La sfatul acestora, merge la manastirea Maicii Domnului din Heracleea, unde se va nevoi cinci ani. De aici a plecat spre Tara Sfanta, in dorinta de a-si petrece restul vietii in locurile sfinte. Dupa ce a vazut Ierusalimul, s-a asezat intr-o manastire de calugarite in pustiul Iordanului.Intr-o noapte, la varsta de douazeci si cinci de ani, un inger ii descopera in vis ca trebuie sa se reintoarca in locurile parintesti. Sfantul Varlaam descrie aceasta minune in Cazania sa, astfel: "Sa lasi pustia si la mosia ta sa te intorci, ca acolo ti se cade sa lasi trupul pamantului si sa treci din aceasta lume catre Dumnezeu, pe Care L-ai iubit".
Potrivit traditiei, revine in Epivat fara sa spuna cuiva cine este si de unde vine. Dupa alti doi ani de nevointa, la varsta de douazeci si sapte de ani, trece la cele vesnice. A fost ingropata ca o straina, aproape de mare.
Dupa cativa ani, valurile au adus la tarm, trupul neinsufletit al unui marinar. Un sihastru care vietuia in acele locuri, i-a rugat pe cativa crestini sa-l ingroape. Acestia, in timp ce sapau, au descoperit un trup neputrezit. Nu au dat importanta acestui lucru si au pus alaturi de el si trupul marinarului.Dar in noaptea urmatoare, unuia din crestinii care sapasera groapa, cu numele Gheorghe, i s-a aratat in vis Cuvioasa Parascheva si i-a poruncit sa ia trupul ei si sa-l aseze la loc de cinste. Astfel, trupul Sfintei Parascheva a fost dus in biserica "Sfintilor Apostoli" din Kallicrateia.
Moastele Sfintei Parascheva au ajuns in tara noastra in anul 1641, dupa ce au fost prezente in mai multe locuri. Au fost asezate pe 13 iunie 1641, in biserica "Sfintii Trei Ierarhi" din Iasi. In anul 1884, cand biserica manastirii intra intr-un proces de consolidare, sfintele moaste ajung in paraclisul manastirii, iar peste cativa ani in Catedrala mitropolitana din Iasi.
Moastele Cuvioasei Parascheva au ajuns in martie 1944 la Manastirea Ciorogarla de langa Bucuresti, din cauza ofensivei sovietice in Moldova. Pe 27 octombrie 1944, moastele sale au fost asezate langa cele ale Sfantului Dimitrie Basarabov in catedrala din Bucuresti si readuse in Catedrala mitropolitana din Iasi pe 26 noiembrie 1944.
In ultimii ani, a devenit o traditie ca de hramul Cuvioasei Parascheva de la Iasi, sa fie aduse moastele altor sfinti. Anul acesta, pelerinii care vor veni sa cinsteasca moastele Sfintei Parascheva se vor putea inchina si la moastele Sfantului Policarp, Episcopul Smirnei.

pitulicea a scris:DRAGOBETELE

Dupa o legenda romaneasca, Dragobetele este fiul Babei Dochia, zanul dragostei zburatoarelor si erosul primavaratic al flacailor si fetelor.
Comemorarea Dragobetelui, poporul o leaga de zilele inceputului imperecherii pasarilor, care se strang in stoluri, ciripesc si incep sa-si construiasca cuiburile. Logodna de primavara a pasarilor a devenit si o sarbatoare a erotismului uman.
In ziua lui Dragobete nu se lucreaza: “Cel ce lucreaza atunci, ciricaie ca pasarile toata viata.” (A. Fochi) Se credea ca “Dragobete e flacau iubaret si umbla prin paduri dupa fetele si femeile care au lucrat in ziua lui.”
Flacaii si fetele, in haine de sarbatoare, se strangeau pe dealurile eliberate de zapada de la marginea satului, adunau ghiocei si branduse, se veseleau in jurul focurilor aprinse, spunand glume cu substrat erotic, iar la pranz coborau in goana spre sat, fiecare baiat fugarindu-si partenera preferata. Daca o prindea, conform datinei, putea s-o sarute in vazul tuturor. Pentru varstnicii spectatori era un semn aproape sigur ca la vara sau la toamna vor juca la o noua nunta.

Anul asta nu mai merg la padure

sau sarpele?

exact era vorba de un raspuns diplomatic.vrei sa ne urcam femeile in cap iar