SARBATORILE LA ROMANI

Rezumarea primului mesaj :

FLORIILE
Sarbatoare cunoscuta si sub denumirea de Duminica Floriilor sau Duminica Stalpilor.
Floriile se serbeaza cu o saptamana inainte de Paste si simbolizeaza Intrarea Domnului in Ierusalim, iar pentru toti credinciosii, incepand cu acesta data pana la Paste, incepe Saptamana Patimilor.
Aceasta sarbatoare poarta numele de Florii, deoarece Iisus Hristos a fost intampinat in Ierusalim cu flori si cu ramuri de finic si de maslin.
Credinciosii duc simbolic la biserica ramuri de salcie si flori pentru a le sfinti, deoarece incepand cu acesta zi toate florile si toti pomii incep sa infloreasca.
La slujba de Florii, toti slujitorii bisericii tin in maini alaturi de aceste flori si crengi de salcie si o lumanare aprinsa ca simbol al biruintei vietii importiva mortii.
- Se spune ca asa cum va fi ziua de Florii asa va fi si ziua de Paste.
- Fetele, pentru a-si visa ursitul, pun seara sub perna busuioc sfintit.
- Pentru a ne apara de boli e bine ca atunci cand se va face baie, in apa sa se puna si cateva flori sfintite.
- Nu este bine ca in ziua de Florii sa se spele pe cap, pentru a nu albii.
- In aceasta perioada infloresc urzicile, si nu mai sunt bune de mancat.
- Cei care se impartasesc in Duminica Floriilor li se vor indepli dorintele.


Sursa: http://www.topfeminin.ro/monden/eveniment/floriile

Cine s-a enervat, Myrk? Nu gandi in locul meu, te rog.

Prea ai scris cu naduf!

Nu cu naduf, Myrk. Deloc !

Bine, n-ai scris!

Pe 30 noiembrie 2014 sarbatorim Sfântul Andrei. Acest sfânt este considerat ocrotitorul României şi patronul spiritual al românilor. Pentru ca spiritele morţilor să nu ajungă în case, de Sfântul Andrei se goleşte cenuşa din sobe, iar oalele şi cănile sunt întoarse cu gura în jos. Tot de Sfântul Andrei, în unele zone din Bărăgan, fetele fac turtă din făină de grâu, cu apă şi multă sare, şi se spune că acel flăcău ce îi aduce fetei noaptea apă în vis, să-şi astâmpere setea, o va lua de nevastă.

Sfântul Andrei sau Ziua Lupului

Supranumită şi Ziua Lupului, ziua de Sfântul Andrei este marcată de o serie de credinţe şi superstiţii, printre care şi acelea legate de viitor sau soartă. Una dintre taradiţiile de Sfântul Andrei este pusul grâului la încolţit, în ghivece. Tradiţia spune că fiecare membru al familiei trebuie să aibă ghiveciul său cu grâu.

Ghiveciul trebuie pus la fereastră, pentru ca grâul proaspăt încolţit să beneficieze de lumină suficientă. Tradiţia spune că grâul pus la încolţit de Sfântul Andrei indică viitorul omului care l-a plantat. De Anul Nou, cum arată grâul aşa va fi şi sănătatea celui care l-a plantat în noul an.

Sfântul Andrei s-a născut în Betsaida, localitate aflată pe malul lacului Ghenizaret din Galileea, şi este fratele Sfântului Apostol Petru. El este unul dintre cei doisprezece apostoli, fiind primul care l-a urmat pe Hristos, după ce Sfântul Ioan Botezătorul a mărturisit dumnezeirea lui Iisus Hristos.

Petru şi Andrei au renunţat la îndeletnicirea de pescari, l-au urmat lui Hristos şi, după Învierea Domnului, au devenit „pescari de oameni“.

Sfântul Andrei este numit şi „Cel dintâi chemat”, deoarece a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat. Numele Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă „viteaz”, „bărbătesc”.

Sfântul Andrei, primul primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci

La aproximativ 80 de kilometri de Constanţa, în apropierea localităţii Ion Corvin, se află peştera în care s-a adăpostit Sfântul Apostol Andrei. Aici, la Betleemul neamului românesc, vin în fiecare an mii de credincioşi spre a-l cinsti pe Sfântul Andrei. Conform istoricilor bisericeşti, Sfântul Andrei a fost martirizat în cetatea Patras din Grecia de astăzi, prin răstignire cu capul în jos pe o cruce în formă de X, numită „crucea Sfântului Andrei“.

Potrivit unor istorici şi teologi, Sfântul Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci, în teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră - cunoscut pe atunci sub numele de Scythia (Scitia), dar şi în teritoriile de dincolo de Prut, în nordul Mării Negre.

TRADITII SI OBICEIURI DE BOBOTEAZA. Fetele care isi pun busuioc sub perna isi viseaza alesul. Ce patesc daca pica pe gheata
Boboteaza sau Botezul Domnului, sarbatoarea din 6 ianuarie cunoscuta si sub denumirile "Aratarea Domnului" sau "Epifania", si ziua Sfantului Ioan, din 7 ianuarie, marcheaza sfarsitul sarbatorilor dedicate Nasterii lui Iisus Hristos.
Boboteaza face parte din suita celor 12 sarbatori crestine importante si este menita sa reaminteasca cele petrecute la apa Iordanului, inainte ca Iisus sa paseasca in viata publica, de aceea Biserica mai numeste Boboteaza si "Aratarea Domnului", "Dumnezeiasca Aratare" sau "Epifania", aceasta din urma denumire provenind din limba greaca si inseamnand "aratare", "descoperire", "revelare". De fapt, Boboteaza inseamna innoirea omului crestin.
Dupa mersul cu Ajunul de Craciun, cu uratul de Anul Nou, copiii mergeau cu "Chiralesa" de Boboteaza, dar in unele locuri se mai mergea cu uratul de Sfantul Ioan, fiind vizati doar cei care purtau numele Sfantului.
La Sfantul Ioan se incheie sarbatorile de iarna, iar oamenii isi intra in ritmul normal al lucrurilor. In Rasarit, pana in a doua jumatate a secolului al IV-lea, Nasterea Domnului era cinstita in aceeasi zi cu Botezul, la 6 ianuarie. Boboteaza (6 ianuarie) si Sfantul Ioan (7 ianuarie) aproape ca formeaza una si aceeasi sarbatoare.
Ajunul, adica ziua de 5 ianuarie, este zi de post negru, la fel ca Ajunul Craciunului sau Vinerea Mare dinaintea Pastilor. Tot in Ajunul Bobotezei, preotii merg la casele credinciosilor pentru a le aduce, prin stropirea cu apa sfintita, binecuvantarea Sfintei Treimi.
Credinciosii si preotii considera ca apa de la Boboteaza are o putere deosebita, pentru ca a fost sfintita printr-o indoita chemare a Sfantului Duh, iar sfintirea are loc chiar in ziua in care Mantuitorul s-a botezat in apele Iordanului.
Apa sfintita la biserica in aceasta zi si luata de credinciosi nu se strica niciodata. Prin agheasma se intelege atat apa sfintita, cat si slujba pentru sfintirea ei. Agheasma mare se savarseste numai de Boboteaza, spre deosebire de Sfintirea cea mica a apei, care are loc in biserica in prima zi a fiecarei luni, iar in case, la sfestanie. Totodata, Agheasma mare se poate bea doar timp de opt zile, intre 6 si 14 ianuarie, altfel este necesara aprobarea preotului duhovnic spre a fi folosita.
La Boboteaza se sfintesc toate apele, iar preotul se duce la o apa in care arunca o cruce. Mai multi barbati se arunca in apa ca sa o aduca inapoi, iar cel care va scoate crucea din apa va avea noroc tot anul.
Sarbatoarea Bobotezei este cunoscuta atat in Biserica Ortodoxa, cat si in Biserica Romano-Catolica. Botezul Domnului este amintit inca din secolul al II-lea d.Hr de Sfantul Clement Alexandrinul si in secolul al III-lea de Sfantul Grigorie Taumaturgul.
Incepand cu secolul al IV-lea, cuvantari dedicate acestei sarbatori gasim atat la parintii rasariteni, cat si la cei din Apus. De Biserica apuseana, Boboteaza a fost adoptata in secolul al IV-lea, fiind cunoscuta si ca "Sarbatoarea celor trei magi". Tot atunci au fost despartite cele doua mari sarbatori: 25 decembrie fiind data stabilita pentru praznuirea Nasterii Domnului, ca in Apus, si 6 ianuarie pentru Boboteaza.
Catolicii celebreaza pe 6 ianuarie Epifania, care simbolizeaza anuntarea nasterii lui Hristos regilor magi, care au venit sa-l vada pe pruncul abia nascut, aducandu-i daruri, aur, smirna si tamaie.
Ortodocsii praznuiesc botezul Mantuitorului in apele Iordanului de catre Sfantul Ioan Botezatorul. Potrivit scrierilor, in aceasta perioada, in pustiul Iordanului isi incepuse activitatea profetica Ioan Botezatorul. Prin invatatura sa, acesta ajunsese sa uimeasca si sa atraga multi oameni. Desi invataturile sale erau inscrise in Legea lui Moise, Ioan Botezatorul venea cu ceva nou: curajul sa le spuna pe fata si sa le reaminteasca permanent oamenilor ca "s-a apropiat imparatia cerurilor".
Cand Mantuitorul a aparut pe malul Iordanului, Sfantul Ioan Botezatorul, luminat de Duhul Sfant, l-a recunoscut si l-a aratat multimilor. Momentul in care Mantuitorul Iisus Hristos a primit botezul este consemnat de toti cei patru evanghelisti.
Evanghelistul Matei spune ca Iisus a venit din Galileea la raul Iordan, unde boteza Ioan Botezatorul, cerand sa fie si el botezat. Ioan i-a spus: "Eu am trebuinta sa fiu botezat de tine si tu vii la mine", iar la raspunsul lui Iisus ca asa se cuvine, acesta a fost botezat in cele din urma de catre Ioan.
Boboteaza este o manifestare a celor trei elemente ale Treimii: Fiul este botezat in Iordan de catre Ioan, Sfantul Duh se coboara asupra lui Iisus in chip de porumbel, iar Tatal din cer il declara ca fiind Fiul Sau.
Locul real al Botezului Mantuitorului este in Iordania. Totusi, pe malul israelian al Iordanului a fost amenajat un spatiu unde crestinii imbracati in camasi albe lungi, numite "crijme" intra in rau.
Orice pelerinaj facut in Tara Sfanta are un loc de oprire la raul Iordan, care izvoraste din Muntii Libanului, apoi traverseaza Marea Galileii si dupa un lung si sinuos traseu se varsa in Marea Moarta. Unii preoti ii cufunda de trei ori in apa Iordanului pe credinciosii adulti, repetand intr-un fel botezul. Preotii ortodocsi romani spun ca botezul este unic, de aceea binecuvanteaza pelerinii stropindu-i cu apa din Iordan.
Aceste ritualuri pot fi vazute in tot anul pe durata pelerinajelor, fara legatura cu Boboteaza. Biserica Ortodoxa din Ierusalim sau Patriarhia Ortodoxa Greaca a Ierusalimului nu a adoptat calendarul bisericesc indreptat (calendarul gregorian) si, impreuna cu Patriarhia Rusa, Patriarhia Georgiei, Patriarhia Sarba si Sfantul Munte Athos, precum si cu credinciosii romani din Basarabia, sarbatoresc dupa calendarul neindreptat (calendarul iulian), adica la o diferenta de 13 zile.
In Ajunul Bobotezei, credinciosii ortodocsi se aduna la raul Iordanului, la locul Botezului Domnului. Slujba Aghesmei celei Mari este savarsita de Sanctitatea Sa Teofil al III-lea, patriarhul Ierusalimului si al intregii Palestine, in fruntea unui sobor de arhierei si preoti.
Unii pelerini credinciosi spun ca in timpul slujbei de Boboteaza, pentru cateva clipe, apele Iordanului curg in sens invers. Desi afara este destul de frig in ianuarie, multi dintre credinciosi intra in raul Iordan in camasile albe lungi, pe care apoi le pastreaza cu grija pentru a fi imbracati cu ele in ziua inmormantarii. Inainte de a pleca de langa rau, pelerinii iau aminire o sticla cu apa din Iordan, rugandu-se sa le fie tamaduite suferintele.
Dupa Boboteaza, este cinstit Sfantul Ioan, numit si "Inaintemergatorul", pentru ca a anuntat venirea lui Hristos. Parintii lui, preotul Zaharia si Elisabeta, erau rude cu parintii Fecioarei Maria, Ioachim si Ana. In timp ce Zaharia slujea la templu in Ierusalim, i-a vestit Arhanghelul Gavriil ca Elisabeta va naste un fiu la batranete si se va chema Ioan. Pentru ca Zaharia s-a indoit de aceasta veste, a ramas mut pana ce Elisabeta a nascut.
Sfantul Ioan Botezatorul a inceput sa predice in al 15-lea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe cand Pontiu Pilat era procuratorul Iudeii. El a avut menirea de a pregati poporul pentru primirea lui Mesia, de a-l descoperi pe acesta si a-l face cunoscut lui Israel. Mesajul principal pe care el il transmitea era: "Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia cerurilor!".
Ioan l-a mustrat pe Irod Antipa, fiul regelui Iudeei Irod cel Mare, pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, la un ospat de ziua lui, sa ceara de la acesta capul lui Ioan Botezatorul ca rasplata. Sarbatorile inchinate Sfantului Ioan Botezatorul mai includ zamislirea (23 septembrie), nasterea (24 iunie) si taierea capului (29 august).
Sarbatoarea Botezului Domnului cuprinde, pe langa sfintirea apei, o serie de obiceiuri populare, printre care spectaculoasa intrecere inot a barbatilor pentru a scoate din apa o cruce aruncata de preot si cel practicat de fete, care pun busuioc sub perna pentru a-si visa alesul.
Botezul Domnului sau Boboteaza din 6 ianuarie, alaturi de ziua Sfantului Prooroc Ioan Botezatorul si Inaintemergatorul Domnului, praznuita in 7 ianuarie, marcheaza sfarsitul sarbatorilor de iarna si, totodata, al celor dedicate nasterii lui Iisus Hristos. Boboteaza este una dintre cele mai importante sarbatori, atat pentru crestinii ortodocsi, cat si pentru cei catolici.
La romani, ziua de Boboteaza cuprinde motive specifice sarbatorilor de Craciun. Astfel, in unele zone se colinda, se fac si se prind farmecele si descantecele, se afla ursitul, se fac prorociri despre noul an.
La Boboteaza se sfintesc toate apele, iar preotul se duce la o apa unde va arunca o cruce. Mai multi barbati se arunca in apa ca sa o aduca inapoi, iar cel care reuseste sa ajunga primul la ea primeste binecuvantarea preotului si se considera ca va avea noroc tot anul.
In vechime, cel care gasea primul crucea si o aducea la mal primea si daruri de la domnitorul tarii si era tinut la mare cinste de catre ceilalti.
Iordanitul femeilor este un alt obicei. In trecut, in satele din nordul tarii, femeile se adunau in grupuri mari acasa la cineva si duceau alimente si bautura. Dupa ce serveau masa, ele cantau si jucau toata noaptea. Dimineata ieseau pe strada si luau pe sus barbatii care apareau intamplator pe drum, ii luau cu forta la rau, amenintandu-i cu aruncatul in apa. In unele regiuni avea loc integrarea tinerelor neveste in comunitatea femeilor casatorite prin udarea cu apa din fantana sau dintr-un rau.
Se spune ca, in noaptea de Boboteaza, tinerele fete isi viseaza ursitul. Ele isi leaga pe inelar un fir rosu de matase si o ramurica de busuioc, pe care o pun sub perna.
Fetele care cad pe gheata in ziua de Boboteaza pot fi sigure ca se vor marita in acel an, spune traditia populara.
De asemenea, potrivit traditiei, in ajunul Bobotezei, in casele romanilor se pregateste o masa asemanatoare cu cea din Ajunul Craciunului. Astfel, sub fata de masa se pune fan sau otava, iar pe fiecare colt al acesteia se pune cate un bulgare de sare. Apoi, pe masa se asaza 12 feluri de mancare: coliva, bob fiert, fiertura de prune sau perje afumate, sarmale umplute cu crupe, bors de "burechiuse" sau "urechiusele babei" (fasole alba cu coltunasi umpluti cu ciuperci), bors de peste, peste prajit, placinte de post umplute cu tocatura de varza acra, placinte cu mac. Nimeni nu se atinge de bucate pana nu soseste preotul cu Iordanul sau Chiralesa, pentru a sfinti masa.
"Chiralesa" provine din neo-greaca si inseamna "Doamne, miluieste!". Exista credinta ca, strigand "Chiralesa", oamenii capata putere, toate relele fug si anul va fi curat pana la Sfantul Andrei (30 noiembrie).
Dupa sfintirea alimentelor, o parte din mancare se da animalelor din gospodarie, pentru a fi fertile si protejate de boli. Se crede ca, daca in dimineata Ajunului de Boboteaza, pomii sunt incarcati cu promoroaca, acestia vor avea rod bogat.
De asemenea, se crede ca animalele din grajd vorbesc la miezul noptii dinspre ziua de Boboteaza despre locurile unde sunt ascunse comorile.
Traditia mai spune ca la Boboteaza nu se spala rufe. In aceasta zi sunt interzise certurile in casa si nu se da nimic cu imprumut.
De Sfantul Ioan Botezatorul (7 ianuarie) exista un alt obicei, numit "Udatul Ionilor", intalnit mai ales in Transilvania si Bucovina.
In Bucovina, la portile tuturor care au acest nume se pune un brad impodobit, iar acestia dau o petrecere cu lautari. Mai mult, in Transilvania cei care au acest nume sunt purtati cu mare alai prin sat pana la rau, unde sunt botezati sau purificati.
Catolicii celebreaza pe 6 ianuarie Epifania, care simbolizeaza anuntarea nasterii lui Hristos regilor magi, care au venit sa-l vada pe pruncul abia nascut, aducandu-i daruri, aur, smirna si tamaie.
In Franta, cu aceasta ocazie se serveste un fel de placinta numita "la galette des rois", care pe vremuri era impartita in tot atatea felii cati comeseni erau, plus una. Felia suplimentara, denumita "a Bunului Dumnezeu" sau "a Fecioarei", era oferita primului sarac care aparea in fata familiei.
Un obicei actual consta in ascunderea unei figurine, reprezentand un rege mag, in interiorul placintei, iar cel dintre meseni care va descoperi figurina in portia sa va fi regele zilei.
In Belgia si in Olanda exista, de asemenea, traditia prepararii unui desert cu crema de migdale, similar celui pregatit in Franta. Cel mai tanar dintre membrii familiei se ascunde sub masa pentru a alege feliile pentru fiecare, iar cel desemnat regele zilei isi alege o regina. In timpul acestei zile, copiii strabat strazile intonand cantecul stelei si intra in case pentru a primi mandarine si bomboane, traditie pe cale de disparitie in Belgia, dar pastrata inca in regiunile de provincie flamande.
In Spania sau in unele regiuni din Italia, copiii asteapta cadouri de la regii magi pe 6 ianuarie, zi dedicata petrecerii.

Va anunt din timp ca maine este o importanta sarbatoare ortodoxa
Intampinarea Domnului

Intampinarea Domnului este praznuita la 40 de zile de la nasterea lui Hristos, pe 2 februarie. Mantuitorul este dus la Templu de Fecioara Maria si dreptul Iosif pentru implinirea Legii, care prevedea ca orice intai nascut de parte barbateasca sa fie afierosit lui Dumnezeu in a 40 a zi de la nastere. In acest moment se facea si curatirea mamei. In Templu sunt intampinati de dreptul Simeon si prorocita Ana. Potrivit Traditiei, dreptul Simeon a facut parte din traducatorii Pentateuhului din limba ebraica in greaca. In momentul in care a ajuns la textul "Iata Fecioara va lua in pantece si va naste fiu“, a inlocuit termenul "fecioara” cu "femeie”. Pentru necredinta sa, Dumnezeu i-a fagaduit ca nu o sa moara pana nu va vedea pe Mesia nascut din Fecioara (Luca 2, 25-26).

Simeon, om al rugaciunii, reprezinta asteptarea implinirii profetiilor. In momentul in care acesta Il ia in brate pe Hristos, rosteste: "Acum slobozeste (elibereaza) pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau, in pace, ca vazura ochi mei mantuirea Ta, pe care ai gatit-o inaintea fetei tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tau, Israel“ (Luca 2, 29-32). Simeon cere a fi eliberat nu pentru ca era plictisit sau obosit, ci pentru ca era implinit. Din cantarile specifice acestei sarbatori aflam ca el pleaca spre a vesti si mortilor ca Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat.

Parintele Teofil Paraian spune ca "noi suntem mai avantajati decat dreptul Simeon, pentru ca putem sa-L primim pe Hristos in fiinta noastra si sa-L purtam in noi nu numai cateva clipe, ci o viata intreaga si chiar o vesnicie intreaga”.

Prorocita Ana simbolizeaza Legea si Proorocii, cele care se vor implini in persoana lui Hristos.

Intampinarea Domnului - date istorice

Sarbatoarea Intampinarii Domnului a fost introdusa la Roma de papa Gelasiu in anul 494. Astfel, a fost inlocuita stravechea sarbatoare pagana a Lupercaliilor, de la inceputul lui februarie, cand aveau loc si procesiuni in jurul orasului cu faclii aprinse, in onoarea zeului Pan, supranumit si Lupercus, adica ucigatorul lupilor sau ocrotitorul turmelor impotriva lupilor.

In Rasarit aceasta sarbatoare s-a introdus in penultimul an al domniei imparatului Justin I (526), iar generalizarea ei s-a facut in cursul secolului VI, incepand din anul 534, cand imparatul Justinian a schimbat data sarbatorii de la 14 februarie la 2 februarie (40 de zile socotite de la 25 decembrie, noua data a sarbatorii Nasterii Domnului).

Intampinarea Domnului - pilda de a aduce pruncii la biserica, la 40 de zile dupa nastere

Intampinarea Domnului sau aducerea Lui spre inchinare a ramas ca pilda si la noi, ca indatorire a mamelor de a aduce pruncii la biserica, la patruzeci de zile dupa nastere, pentru molifta de curatirea lor si inchinarea pruncilor la sfintele icoane. Mama care a nascut vine in biserica si in numele familiei aduce pe noul-nascut ofranda lui Dumnezeu, inchinandu-l la altar.

Preotul insemneaza cu semnul sfintei cruci pe mama si pe prunc, apoi punand epitrahilul si mana dreapta pe capul mamei, dupa rostirea introducerii liturgice formata din binecuvantare, rugaciuni incepatoare si tropar (al zilei sau al intampinarii Domnului), citeste cele cinci molitfe din Aghiazmatar. Mama si pruncul inchipuie in acest moment pe Maica Domnului cu Iisus in brate in templul din Ierusalim. In rugaciunile rostite de preot se aminteste despre implinirea zilelor "curatirii" femeii lauze, fapt pentru care se cere dezlegare, dar se face si cuvenita referire la impartasirea mamei cu Sfintele Taine. In ce priveste pruncul, preotul se roaga ca Dumnezeu sa-l creasca, sa-l binecuvinteze si sa-l sfinteasca, randuindu-i dupa aceasta pregatire luminarea botezului. Despre Mantuitorul adus de Maica Domnului la templu ne spune Sfanta Evanghelie ca a fost purtat in brate de catre dreptul Simeon (cf. Luca II, 28). Prin analogie cu cele petrecute in Ierusalim in aceste clipe, se savarseste intreaga procesiune a intrarii in biserica, pana la asezarea pruncului in fata usilor imparatesti.

Rostind formula de imbisericire, preotul ia pruncul din fata usilor si intra cu el in biserica, zicand mai departe : "Intra-voi in casa Ta, inchina-ma-voi in biserica Ta cea sfanta !". Cu aceste cuvinte, pruncul este primit intre alesii lui Dumnezeu, in calitate de catehumen. In interiorul naosului, preotul iarasi rosteste: In mijlocul bisericii Te voi lauda!", amintind astfel de prezenta cetelor ingeresti. In cele din urma, apropiind pruncul de altar si inchinandu-l la icoanele imparatesti, preotul arata ca acesta a dobandit dreptul de a fi primit in el, in sensul de a deveni pe viitor "jertfa vie, sfanta, bine placuta lui Dumnezeu" (Rom. XII, 1). Pruncul de parte barbateasca se introduce spre inchinare si in interiorul sfantului altar. Ritul imbisericirii se incheie cu imnul eshatologic al dreptului Simeon: "Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane...". Preotul aseaza pruncul jos pe solee, in fata usilor imparatesti, de unde este luat de catre mama dupa ce aceasta a facut trei inchinaciuni.

Intampinarea Domnului - obiceiuri

In credinta populara ziua de 2 februarie este cunoascuta sub denumirea de Ziua Ursului. Copiii erau unsi cu grasime de urs. Prin aceasta practica se credea ca puterea acestui animal era transferata asupra copiilor. Bolnavii de „sperietoare” erau tratati in aceasta zi prin afumare cu par de urs.

Se credea ca, daca in aceasta zi este soare, ursul iese din barlog si, vazandu-si umbra, se sperie si se retrage, prevestind astfel, prelungirea iernii cu inca 6 saptamani. Dimpotriva, daca in aceasta zi cerul este innorat, ursul nu-si poate vedea umbra si ramane afara, prevestind slabirea frigului si apropierea primaverii.

Intampinarea Domnului - in iconografie

Scenele care reprezinta ducerea Mantuitorului la templu, ni-L prezinta pe Hristos fie ca fiind purtat pe brate de Maica Sa, spre a fi oferit dreptului Simeon, fie tinut in brate de batranul Simeon. Pruncul nu este gol, ci imbracat. In spatele Maicii Domnului sta cucernic, dreptul Iosif, tinand intr-o colivie, doua turturele pe care le aduce la templu ca jertfa, dupa Legea mozaica. Prorocita Ana, cea care L-a slujit pe Dumnezeu in templu din tineretea ei "in post si in rugaciuni" (Lc. 2, 37), este redata in spatele dreptului Simeon, avand in brate pergamentul, pe care sta scris: "Pruncul a intarit cerul si pamantul".

sper sa fie inorat bine pe 2,02

Si eu. M-am saturat de frig ca de mere acre!

Iată cele mai străvechi superstiţii şi traditii de Dragobete:
În cultura populară, Dragobetele este cunoscut şi ca “Logodnicul Păsărilor”, pentru că acum păsările se împerechează şi îşi fac cuib. Se spune ca păsările care nu reuşesc să îşi facă în această zi cuib, rămân fără pui tot anul.

Tradiţia spune că în noaptea de Dragobete, fetele necăsătorite care îşi pun busuioc sub pernă îşi pot visa ursitul.

Iar, dacă va ploua nu te întrista, pentru că ploaia este semn al unei primăveri frumoase.

Se spune din batrâni că dacă fata şi baiatul care formează un cuplu nu se sărută în această zi , ei se vor despărţi cât de curând.

La sate, tinerii se întâlnesc în faţa bisericii şi merg apoi să caute flori de primăvară, pe care le pun la icoane, si pe care le păstreaza până de Sânziene.

Iar, în unele zone, tinerii aprind focuri pe dealuri. Fetele şi băieţii se strâng la discuţii, în jurul unui foc de tabără.

Pe vremuri, în ajunul sărbătorii fetele strângeau de cu seara zăpadă, iar apa topită o foloseau pentru ritualuri de înfrumuseţare şi pentru descântece de dragoste.

Sacrificarea animalelor este interzisă în această zi şi nu este bine să faci treburi în gospodărie .

Maine e, nu?

Da, Itina, maine este, deja stiu c-o sa fiu libera tot anul.

Duminica Floriilor (sau pur și simplu Floriile, cum preferi) este o sărbătoare creștină comemorată în ultima duminică dinainte de Paște. Credincioșii celebrează cu această ocazie intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim.
Intrarea lui Iisus în Ierusalim este comemorată la slujba bisericească prin imnuri triumfale. Credincioșii interpretează metaforic acest eveniment, făcând o paralelă cu acceptarea lui Dumnezeu în suflet, îmbrățișarea credinței. Conform Bibliei, venirea lui Hristos a anunțat pace mondială și, totodată, dominația lui totală asupra întregii lumi (,,de la o mare la cealaltă, și de la râu până la marginile pământului”).
Cultul morților joacă și e un rol important în Duminica Floriilor. Se fac pomeni, se aranjează mormintele, se înfig ramuri de salcie în acestea. Ramurile de salcie simbolizează primăvara. Acestea sunt duse la biserică pentru a fi sfințite și apoi utilizate la farmece și descântece. De asemenea, se crede că acestea au puterea de a vindeca anumite boli și de a opri furtunile în mod miraculos. Oamenii mănâncă mugurii salciei pentru a se vindeca de maladii. Un alt rol al ramurilor de salcie este să alunge spiritele malefice. Astfel poate fi protejată nu doar casa, ci și animalele din ogradă.
Atenție, însă: pentru ca vraja de protecție să funcționeze, ramura de salcie trebuie să aibă mugurii deja desfăcuți în momentul în care preotul o sfințește. Din acest motiv, mulți credincioși țin ramurile în apă în seara dinaintea slujbei.
Pentru sănătatea copiilor, părinții obișnuiesc să-i lovească ușor cu ramurile de salcie. În acest timp, trebuie rostită incantația: ,,Bătaia salciei, să fii sănătos ca aceasta”. De asemenea, salcia respectivă se pune în apa în care se îmbăiază copiii.

Luni 6 aprilie 2015
Saptamana Patimilor - Lunea Mare

Biserica a randuit ca la sinaxarul zilei de luni din Saptamana Patimilor sa se faca pomenirea lui Iosif, fiul patriarhului Iacob si a smochinului neroditor.

Numele de Iosif inseamna "El (Domnul) adauga". Acesta a fost cel de-al unsprezecelea fiu al lui Iacob si primul al Rahilei.

Sfanta Scriptura ne marturiseste ca intr-o zi, batranul Iacob il trimite pe Iosif sa-i aduca vesti despre fratii lui, care erau plecati cu oile la camp. Fratii sai, erau invidiosi pe acesta din momentul in care le vestise cateva vise: "Eram la camp cu totii si legam snopi. Snopii mei stateau drept, iar ai vostri se plecau spre ai mei", "se parea ca soarele, luna si unsprezece stele se aplecau si se inchinau in fata mea". In urma acestor descoperiri, fratii sai si-au pus in gand sa-l omoare.

Vazandu-l de departe ca vine de la casa tatalui spre ei, acestia au zis: "Iata visatorul! Haidem sa-l omoram si sa-l aruncam intr-un put si sa zicem ca l-a mancat o fiara salbatica si vom vedea ce se va alege de visurile lui". Insa Ruben, unul dintre fratii sai, le-a zis: "Nu, sa nu varsati sange! Aruncati-l mai bine in putul acela din pustiu, dar mainile sa nu vi le puneti pe el". Este aruncat in put, insa, este scos de acolo pentru a fi vandut cu 30 de arginti unor negustori.

Pentru a-si acoperi fapta, fratii sai au taiat un ied, au rupt haina lui Iosif si au inmuiat-o in sange. Seara, ajunsi acasa, i-au aratat haina lui Iacob, spunandu-i acestuia ca Iosif a fost mancat de o fiara salbatica.

Iosif, fiul patriarhului Iacob, prefigurarea lui Hristos

Iosif, aruncat de fratii sai in fantana, semnifica punerea lui Hristos in mormant. Scriptura ne atrage atentia ca fantana era lipsita de apa, semn ca acel loc nu mai putea darui si intretine viata. Pana la Invierea lui Hristos, mormantul era chipul mortii. Nu intamplator, cel demonizat din tinutul Gherghesenilor, locuia in morminte, in locul in care nu mai exista relatie, viata.

Si dupa cum fantana in care a fost pus, ramane goala, la fel se intampla si cu mormantul Domnului. Acest mormant e o marturie a faptului ca si mormintele noastre vor ramane goale. Prin Invierea Domnului, mormantul nu mai este loc de veci.

In acest sens, Apostolul Pavel vorbind despre invierea trupurilor nu spune: se ingroapa, ci "se seamana". "Se seamana trupul intru necinste, inviaza intru slava; se seamana intru slabiciune, inviaza intru putere; se seamana trup firesc, inviaza trup duhovnicesc" (I Cor. 15, 42-44).

Iosif, vandut de fratii sai in Egipt pentru 30 de arginti, este o preinchipuire a lui Hristos, vandut de Iuda. Sfantul Andrei Criteanul spune in Canonul cel Mare ca Iosif "de cei de un sange a fost dat, a fost vandut in robie dulcele suflet, cel drept, spre inchipuirea Domnului".

Haina lui Iosif, muiata in sange si aratata patriarhului Iacov, simbolizeaza mantia rosie a Mantuitorul din timpul Patimilor Sale.

In relatarea vietii lui Iosif, ni se spune ca acesta ii primeste pe fratii sai, care vin in Egipt dupa o foamete cumplita in Tara Sfanta si le ofera hrana fara bani.

Foametea din vremea lui Iosif, semnifica neputinta neamului omenesc de a atinge asemanarea cu Dumnezeu prin propriile puteri. Datorita foamei, isi va veni in fire fiul risipitor si va ajunge sa se hraneasca cu vitelul cel gras, chip al lui Hristos.

Iosif daruieste intregului popor grau si hrana, vestind tainic ca si Hristos Se va darui pe Sine ca hrana, in cadrul Sfintei Liturghii, sub chipul painii si al vinului. Faptul ca Scriptura nu mai aminteste de o alta foamete, de o alta venire a fratilor sai pentru a lua hrana, ni se descopera ca cel ce mananca Trupul lui Hristos, nu mai flamanzeste niciodata. Acest lucru a fost vestit de Mantuitorul femeii din Samaria: "Cine bea din apa pe care o dau Eu nu va mai inseta niciodata".

Smochinul neroditor

Sfantul Evanghelist Marcu vorbind despre smochinul neroditor spune: "Iar a doua zi iesind ei din Betania, Domnul a flamanzit. Si vazand un smochin de departe, avand frunze, a mers sa vada daca va gasi ceva in el. Venind la el, n-a gasit nimic decat frunze, ca nu era inca vremea smochinelor. Si a zis Iisus smochinului: Nimeni sa nu mai manance rod din tine in veac" (Marcu 11, 12-14), iar Sfantul Evanghelist Matei ne spune ca: "Indata s-a uscat smochinul" (Matei 21, 19).

In talcuirile unor Sfinti Parinti, acest smochin neroditor este simbolul sinagogii, care nu a adus rodul mantuirii pe care l-a odraslit din plin Biserica crestina.

Insa, in talcuirea lui Isidor Pelusiotul el are alt inteles: "Pomul calcarii poruncii a fost smochinul. Din frunzele lui si-au facut acoperamant stramosii nostri calcatori de porunca. Din pricina ca n-a fost blestemat atunci, a fost blestemat acum de Hristos, ca un iubitor de oameni, ca sa nu mai faca rod, care este pricina pacatului. Iar ca pacatul se aseamana cu smochina este lucrul destul de limpede: Are dulceata placerii, lipiciunea pacatului, iar la urma, usturimea si iutimea constiintei. Istoria smochinului a fost asezata aici pentru a ne indemna la umilinta, dupa cum istoria lui Iosif a fost asezata pentru a ne infatisa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roada duhovniceasca este un smochin. Daca Domnul nu gaseste in el odihna, a doua zi, adica dupa viata aceasta de acum, il usuca prin blestem si-l trimite in focul vesnic. Smochinul uscat din Sfanta Evanghelie este ca un stalp cu totul uscat, care ingrozeste pe cei care nu fac rod potrivit de virtute".

Voi reda in incheiere un comentariu al parintelui Nicolae Steinhardt: "Pericopa smochinului se cade sa fie interpretata nu dupa regulile dreptatii naturale si valorile axiologiei elementare, ci la nivelul propozitiilor duhovnicesti alegorice. Da, nedrept este a-i pretinde smochinului (sau oricarui alt arbore fructifer) roade atunci cand nu-i vremea recoltei, dar nedreptatea inceteaza daca realizam ce este in fapt vorba de a fi ori a nu fi de folos lui Dumnezeu, de a raspunde ori ba chemarii Sale. Nu de smochin si de smochine se face mentiune in parabola aceasta, ci de om (tot asa si in alte metafore neotestamentare: parca de pasari ori de boi se ingrijeste Atotputernicul !): care nu dispune de scuza valabila spre a-L refuza pe Facatorul sau ori pentru a-I spune: n-am timp sau nu-i acum momentul potrivit. Soroace, date, conditii, clauze, tocmeli: sunt lovite de nulitate absoluta. Chemarii de sus i se poate raspunde numai cu “ Iata-ma” ori cu “Da, Doamne”. Motivarile, fie ele omenesti plauzibile, nu sunt luate in considerare: nu ne este ingaduit a ne eschiva nici macar pentru a ne ingropa tatal ori a ne randui cele din gospodarii; nici pentru a ne duce sa vedem tarina ce tocmai am agonisit; nici pentru a cere boii de curand cumparati; nici pentru a ne desparti de femeia de care abia ne-am insotit prin nunta.

Mereu si in orice clipa este vremea - si acum este – a raspunde “Iata-ma” lui Hristos. La acest nivel, pe acest plan nu se poate judeca potrivit celor de pe taramul profan al logicii juridice. Acolo termenele, intervalele, sarturile, epocile, datinile sunt perfect valabile: dincoace, cu totul nesemnificative si nejustificative. Roadele smochinului - produse ale firii, ale naturii naturale - sunt subordonate ciclurilor de rodire, insa devotamentul oamenilor nu cunoaste soroace si pauze. Interpretarea alegorica se impune: smochinul e omul, iar smochinul neroditor e omul si el neroditor, rece, aspru, nereceptiv chemarii ceresti. Reactiile "robustului simt comun" nu au ce cauta in citirea formulelor spatiotemporalitatii (sunt date peste cap); si tot asa nici in dezlegarea incifrarilor duhovnicesti. Iata de ce putem afirma ca omul (smochinul, in limbaj codificat) trebuie sa fie oricand gata, oricand disponibil pentru Hristos. Nicaieri teoria disponibilitatii integrale enuntate de André Gide nu se aplica mai la propriu si mai desavarsit decat in relatiile dintre faptura si Ziditorul ei. Iar a fi disponibil inseamna a te nimeri oricand incins, cu toiagul in mana, cu incaltamintea in picioare, pregatit de drum, de actiune, de raspuns afirmativ, de roada".