Does God exist?

Rezumarea primului mesaj :

Povestea mea incepe la varsta de trei ani. Eram la bunici la tara impreuna cu sora mea mai mica, care atunci avea un an. Imi amintesc cum bunica se agita sa puna tuica dintr-o damigeana intr-un ibric, apoi a pus ibricul pe parmaluc si cauta o sticla. Unchiul meu care venise cu un prieten, se chinuia sa ne faca o poza, mie si sorei mele. Am si acum poza. Imi amintesc cum, dupa ce a plecat unchiu, bunica se chinuia sa o adoarma pe sora mea, iar eu alergam pe afara. Am alunecat pe o perie si am cazut pe spate. In cadere m-am lovit la cap. Am zacut inconstienta, nu stiu cat timp, dar cand mi-am revenit imi amintesc cum coboram printr-un tunel multicolor. Nu-mi amintesc nimic inainte de asta.
Sigmund Freud sustine ca un copil nu are constiinta pana la varsta de 3 ani. La mine aceasta experinta a coincis cu dobandirea constiintei. Dintr-o data am inceput sa vad lucrurile intr-o alta lumina. Am inceput sa vad detalii pe care pana atunci nu le vazusem. Imi amintesc ca dupa asta m-am dus in spatele casei si m-a speriat un vecin, am fugit si am intrat cu piciorul in coltul casei. M-am ales cu o cicatrice, o am si acum. E ciudat cum imi amintesc aceste detalii.
Si mai ciudat este faptul ca tot atunci am inceput sa-mi pun intrebari. Imi amintesc cum mi-a spus bunica ca D-zeu, seara ia soarele de pe cer si pune luna in loc. Am intrebat-o de ce soarele are in fiecare zi aceeasi forma iar luna in fiecare zi se schimba. N-a stiut sa-mi raspunda. La 5 ani mi-am dat seama ca luna este rotunda si ca ceva o lumineaza si din acest motiv nu este in fiecare seara la fel....putin mai tarziu mi-am dat seama ca pamantul este rotund....si bunica imi spusese ca e plat......m-a mintit !! Asta m-a infuriat
Aveam de pe atunci un simt al dreptatii si al adevarului pe care nu mi-l pot explica decat prin acel accident. Se pare ca in subconstientul meu s-a modificat ceva atunci.
De mica mi-am dat seama ca vad lucrurile altfel decat le vad altii si asta m-a mahnit. Simteam ca sunt in cautarea a ceva, dar nu stiam exact ce. Intr-un final am realizat ca-l caut pe D-zeu. Initial am crezut ca este un mos batran, care sta la portile Raiului, cu cartea vietii in brate si te judeca....asa mi-a spus bunica.....dar m-am gandit ca daca m-a mintit ca pamantul este plat ma poate minti si in privinta lui D-zeu....si asa am inceput cautarile pe cont propriu.
Pe la 14 ani am fost cu o prietena la o adunare a unor sectanti. Prietena mea mi-a spus ca acolo il voi gasi pe D-zeu. Pt ca eram noua, m-au pus sa-mi spun parerea despre un pasaj din Biblie.....nu va spun ce fetze au facut cand au auzit parea mea despre acel pasaj....dezamagita din nou.

VA URMA

Pitu, stiu, doar ca eu nu cred nici in supozitiile alea

Nu-i acelasi lucru?

Cine vrea sa creada, crede. Cine nu vrea, raspuns concret nu i se va da. Explicatiile sunt multiple.
Parerea mea: omul are nevoie de sprijin moral superior. Daca nu va crede in Dumnezeu, va cauta sa creada in altceva, un sprijin paranormal. Desigur, doar atunci, cand da de greu. Poate de aceea dam de greu uneori?

Nu tu il consideri inferior ci acei care se cred zei pe pamant ...omul de rand stie, a stiut mereu sa fie tolerabil , liderii insa prea putin.

habi a pus intrebarea asta in engleza.habi surpriza ,dar banuiesc ca god stie engleza.sau se face ca n-o stie.ideea e ca cerem ajutor deabia atunci cand nu mai avem nici o speranta si doar el stie daca exista sau nu.....sau el suntem noi.

Obi sunt oameni care multumesc zilnic si cer ajutor, nu numai atunci cnd dau de greu. E drept ca atunci ne dorim cu ardoare o solutie salvatoare, dar pana la urma tot noi suntem cei care gasim solutia. Nu cred ca-s prea multi care se trezesc dimineata dupa un vis in care sa apara solutia .

acuma sa nu-mi spuneti ca voi credeti ca el chiar ar fi inviat

si eu cred in mos craciun dar ma evita de cativa ani buni

shadow,

Eu-s sceptica, in Biblie nu se mentioneaza faptul ca Dumnezeu te pedepseste cu raiul sau iadul. Atunci ramane faptul ca, astea-s doar manevre, supozitii, idei scornite de religii sau de capii lor.

Acum faza cu mortii, cu pomenele facute pentru acestia: iar si aici sunt sceptica.... cum sa credem ca omul care e mort, mai are nevoie de nu stiu ce hrana, deodata ce el si-a incheiat misiunea pe acest pamant.

Si pomana asta, dupa mine - ,  e o traditie pagana. Mai multe info aici:   http://ubi-dubium-ibi-libertas.blogspot.com/2010/04/obiceiuri-pagane-in-traditia-crestina.html

Mai multe info ''si'' aici: http://ubi-dubium-ibi-libertas.blogspot.com/2010/04/obiceiuri-pagane-in-traditia-crestina.html

Intortocheate sunt caile Domnului, iar noi suntem prea nestiutori sa le intelegem.
Pentru cine a vazut Stargate SG1, exista civilizatia aceea a Orienilor, asa zisi zei, care se hranesc din energia produsa de catre credinta celor care-i urmeaza (asta oleaca mai pe scurt). De ce sa nu acceptam ca si la noi exista ceva mai mult sau mai putin asemanator?
Am auzit o poveste (fiind poveste poate sa fie pescareasca), cu un soldat considerat mort in razboi, insa el a fost luat prizonier si trimis in. Familia i-a facut cele de trebuinta, pomeni, toate cele conform traditiei.
Omul intors acasa dupa o vreme le-a povestit ca au existat momente in care simgtea ca este invaluit de un abur si se simtea satul - pomenile facute de ai lui.

Eu personal nu sunt superstitios, nu cine stie ce religios, insa consider ca exista lucruri mai presus de intelegerea noastra, nu un Dumnezeu cu chip uman si cartea sfanta in brate, insa ceva tot exista. Stafiile sau duhurile poate nu exista asa cum le stim noi, insa ceva tot exista, sunt multe chestii care nu pot fi explicate logic si care spun ca este ceva acolo (The Truth is Out There) dincolo de intelegerea noastra.