ZODIA BALANTEI - 2019

In jos

ZODIA BALANTEI - 2019 Empty ZODIA BALANTEI - 2019

Mesaj  pitulicea la data de Lun 12 Noi - 9:12

Balanță Horoscop 2019

Spre deosebire de anul precedent, când te-ai bucurat de pace, Horoscopul Balanței pe 2019 va fi plin de evenimente. O vei duce bine în ceea ce privește cariera, dar nici pe plan personal nu o vei duce rău. Vei avea parte de ambele experiențe pozitive și negative. Așa este cursul vieții. În plus, datorită calităților lor, persoanele născute în această zodie, care este influențată de Venus, pot lupta împotriva oricăror capcane. Aceste persoane sunt renumite pentru darul lor artistic. Sunt inteligenți, cinsiți și sinceri. Uneori, sensibilitatea lor excesivă poate fi un dezavantaj.
Pe timpul iernii, la începutul anului 2019, Balanța se așteaptă să aibă loc multe evenimente. În primul rând, vei avea parte de o oportunitate în carieră pe care va trebui să o accepți imediat, altfel o vei pierde. Aceast lucru va însemna probabil să muncești suplimentar, dar rezultatul va fi unul satisfăcător. Decizia ăți aparține. În plus, datorită influenței lui Mercur în Taur, pe care o poți resimți în special în martie, vei avea un puternic apetit sexual. Prin urmare, te poți aștepta la o pasiune puternică între tine și partenerul de care te simți atras.
Primăvara acestui an va continua într-un spirit similar. Relațiile de lungă durată vor fi favorizate. Horoscopul arată că acum este momentul perfect pentru a face următorul pas. Tu și partenerul tău ați ajuns la aceeasi lungime de undă, astfel încât orice propunere va fi înțeleasă. Chiar și în carieră, îți vei atinge scopul.
Punctul de cotitură poate veni în lunile de vară din 2019. Atunci poți avea parte de o persoană necinstită care încearcă să îți facă rău. De data aceasta, nu te poți baza pe ajutorul altora. Trebuie să ai grijă de această situație de unul singur, pentru că numai în acest fel poți să înveți și să evoluezi.
În toamnă, Balanța se poate aștepta din nou la o perioadă pozitivă, mai ales când vine vorba de carieră. Influența lui Mercur în Capricorn îți va da, conform horoscopului, încredere în tine și capacitate de concentrare. Este suficient să mergi la lucru ca să-ți atingi obiectivul. Ar putea fi chiar necesar să lucrați mai mult în detrimentul timpului liber. Din fericire, partenerul și familia te vor înțelege. Deci nu există nici o amenințare în acest aspect.
Sfârșitul anului 2019 va fi petrecut în liniște și în confortul casei, potrivit horoscopului. Armonia te va înconjura peste tot. Balanța va fi, de asemenea, mândră de realizările anterioare din carieră. Poți folosi timpul liber pentru a face curățenie sau sport, lucru de care ești foarte încântat și bucuros.
pitulicea
pitulicea
6
6


Sus In jos

ZODIA BALANTEI - 2019 Empty Re: ZODIA BALANTEI - 2019

Mesaj  pitulicea la data de Mier 2 Ian - 9:41

Horoscop Balanță ianuarie 2019
Horoscopul Balanței din luna ianuarie 2019 aduce în prim plan eficientizarea activității sociale, a parteneriatelor, dar și pofta de a trăi la maximum, a te bucura de deliciile existenței, chiar cu riscul de a-ți trece cu vederea niște responsabilități. Atât viața amoroasă, cât și demersurile financiare sunt auspicioase grație unei comunicări intense, profunde.

Previziuni generale
Chiar de la începutul lunii, se pune accentul pe beneficiile asocierilor în doi din toate sferele vieții tale, însă și pe dezvăluirea unor comploturi ale dușmanilor pe care-i cunoști foarte bine. Este, totodată, o perioadă favorabilă extinderii influenței tale în plan social. Nu mai ai parte, de altfel, de surprize neplăcute care până mai ieri îți creau dificultăți în interacțiunea cu oamenii, și nici de dificultăți marcante în afirmarea libertății individuale. Comunicarea cu cei din preajma ta este optimizată de tactul, diplomația cu care ești înzestrat din plin. Te străduiești să nu-ți neglijezi relația cu cei dragi. Treci printr-o vreme dedicată bilanțurilor din viața familială, și a unor preocupări legate de învățătura, educația copiilor. În cea din urmă decadă din ianuarie, pari să te îndepărtezi de întreprinderi serioase, dornic să te cufunzi în distracții. Nu întâmplător, ești invitat la o mulțime de petreceri, întâlniri cu amicii, reuniuni. Direct, spiritual în abordarea altora, ai șansa să joci un rol principal pe scenă lumii! De asemeni, te remarci în activități necesitând mobilitate mentală, și ai capacitatea să-ți exprimi cu limpezime, cu forță de sugestie, personalitatea și năzuințele esențiale. Pe 6 ianuarie 2019, Luna nouă din Capricorn te îndeamnă și ea să te retragi în zona de confort, acasă. Cu toate astea, cineva poate să-ți tulbure liniștea printr-o veste neașteptată. Regândirea țelurilor tale majore te îndrumă cum să-ți asiguri siguranța personală nu numai în locuință, ci oriunde te-ai afla. Sub vibrațiile Lunii pline răsărite în ziua de 21 ianuarie 2019 în Leu te simți încurajat să-ți deschizi inima altora. Din fericire, oamenii te iau în serios, fără să-ți interpreteze greșit mărturisirile. Te poți integra într-un grup social călăuzit de idealuri responsabile.

Dragoste și cuplu
Înclinația de a-ți transmite nemijlocit, fără ocolișuri, simțămintele de iubire te avantajează indiferent dacă ești implicat într-o legătură de cuplu sau abia încerci să inchegi una. În caz că există disensiuni într-o relație amoroasă, acestea vor fi rezolvate într-un fel sau altul, fie prin invigorarea, fie prin destrămarea acesteia. Oricum, împărtășirea afectivă din conexiunile în doi beneficiază de o sinceritate și o sensibilitate emoțională de zile mari!

Muncă și bani
Parteneriatele tale financiare, de afaceri, ies din amorțeală, capătă dinamism și îți făgăduiesc împliniri de excepție. Inspirația te ghidează să investești bani în proiecte fructuoase atât pe termen lung, cât și scurt.
pitulicea
pitulicea
6
6


Sus In jos

ZODIA BALANTEI - 2019 Empty Re: ZODIA BALANTEI - 2019

Mesaj  pitulicea la data de Mar 8 Ian - 9:11

ianuarie 2019

Dragoste și viața în doi:
Viața amoroasă a Balanțelor este tensionată în ianuarie 2019, fiind presărată cu conflicte de principii. Partenerul de viață ar putea să fie într-o pasă cam agresivă și să dorească să se impună. Este dificil să ajungeți la puncte de vedere comune.
Ai nevoie de răbdare și de autocontrol pentru a depăși această perioadă agitată. Un subiect de discuție sau de dispută mai vechi iese din nou la lumină și vă dă bătăi de cap. Poate fi însă vorba și despre amestecul insistent al familiei în viața voastră de cuplu, ceea ce conduce la tensiuni, reproșuri şi senzația de a fi între ciocan și nicovală. Este posibil ca perechea ta să ia atitudine în fața părinților tăi, contestându-le autoritatea. Se poate obţine o reconciliere în perioada 16-21 ianuarie 2019, dar nu e neapărat de lungă durată.
Ultima decadă a lunii stă sub cod roșu în viața de cuplu. Cu siguranță nu vei putea evita rezolvarea unor probleme urgente, dar nici să torni gaz pe foc nu e bine.
Pentru Balanțele aflate în căutarea iubirii, a aventurii şi a flirturilor, intrarea planetei Venus în casa III (comunicare, adaptare la mediul de muncă şi de viață) deschide posibilitatea de a cunoaște oameni noi, de a interacționa mai deschis şi mai entuziast cu vecinii. Nici nu știi cum se poate naște o idilă, ca urmare a unei atracții fulger.
Eastrolog.ro îți recomandă ca în ultima decadă a lunii ianuarie 2019 să fii cât se poate de prudent în relațiile amicale și să fii atent la confuziile care se pot naşte între iubire și prietenie. Pentru unele Balanțe lucrurile sunt însă cât se poate de clare: la finele lui ianuarie au parte de transformarea unei relații care era platonică pȃnă acum, dar care devine o poveste neașteptată de iubire.

Muncă și bani:
Parteneriatele de afaceri, asocierile şi colaborările ar putea fi mai tensionate în ianuarie 2019. Concurența devine mai acerbă, fiind un bun prilej să te autodepășești și să fii mai ferm în interacțiunile cu ceilalți.
Eastrolog.ro te sfătuieşte să nu încurajezi disputele verbale și să nu dezgropi trecutul, dacă nu ai soluții reale pentru problemele ivite. Mobilizează-te și nu-ți irosi energia în dispute fără rost, pentru că în ianuarie 2019 apar numeroase posibilități de a te dezvolta profesional, de a pune bazele unei cariere și de a începe să îți construiești reputația.
Eclipsa de Soare (6 ianuarie) și cea de Lună (21 ianuarie) au impact și asupra statutului tău socio-profesional, marcând momente de criză care vor genera cu siguranță schimbări în comportamentul și atitudinea ta; poate chiar și reorientări spre activități pe care să le faci din plăcere și din convingere, urmându-ți vocația.
Cu Neptun în casa muncii și a sănătății de foarte multă vreme, ți-ai putea urma cu mai multă ușurință cele mai înalte idealuri profesionale. Ai posibilitatea să-ți descoperi vocația și să ajungi să o practici. Pericolul este însă acela de a avea așteptări prea mari de la tine, dar și de la cei cu care lucrezi. Poate apărea și o predispoziție de a spera că lucrurile se îndreaptă de la sine. Dar în ianuarie 2019 ajungi la o perspectivă mult mai realistă vizavi de bazele pe care îți construiești viața profesională.
În ceea ce privește banii, te avantajează implicarea în proiecte de grup - poate chiar să participi la un proiect cu impact social. Eastrolog.ro îți recomandă să fii mai activ în mediul online. Nu spera însă la măriri de salarii sau la obținerea de beneficii fără muncă.

Formă fizică și moral:
În ciuda agitației și a conflictelor lunii ianuarie 2019, ești inspirat și constructiv, iar schimburile de idei îți priesc și îți redau optimismul.
Norocul îți poate surâde în foarte multe privinţe, chiar și în situații pe care le-ai considera banale. Eastrolog.ro te sfătuieşte să fii dispus să înveți, să socializezi și să vorbeşti deschis despre emoțiile tale.
Te-ar putea ajuta terapia de grup, dacă simți la un moment dat că ești copleșit de problemele de familie sau de tensiuni acumulate încă din copilărie. Este important să îţi descoperi resursele necesare în tine, fructificȃnd din plin ajutorul primit.

Sfatul eAstrolog pentru Balanță în ianuarie 2019: Oricât de presante sunt responsabilitățile de familie, încearcă să-i aduni pe cei dragi în jurul tău. Nu adânci conflictele!
pitulicea
pitulicea
6
6


Sus In jos

ZODIA BALANTEI - 2019 Empty Re: ZODIA BALANTEI - 2019

Mesaj  pitulicea la data de Vin 18 Ian - 10:24

Iubirea și relațiile Balanței în 2019

“Plimbările” lui Uranus din casa VII a Balanței în casa VIII și înapoi au creat turbulențe serioase în dinamica de cuplu. E drept, pentru unele Balanțe s-a (re)deșteptat pasiunea, atracția, nevoia de joc sau chiar dorința de a avea un copil. Pentru alte Balanțe s-a schimbat radical mentalitatea în privinţa căsniciei, a parteneriatelor și a rolului relațiilor amoroase în viața și evoluția fiecăruia.
Până la 6 martie 2019, când Uranus pășește în casa VIII (unde va sta 7 ani), mai pot apărea schimbări neașteptate în plan relațional, situații neprevăzute, dispute cu familia sau cu unul dintre părinți care ține neapărat să dicteze și în familia întemeiată de tine.
Uranus guvernează casa iubirii Balanței, iar prezența sa în casa VIII (intimitate emoțională și sexuală) ar putea genera o viață amoroasă mult mai activă, poate chiar riscantă pentru Balanțele singure care caută plăcerea erotică și frumuseţea flirtului și doresc să își exercite puterea de seducție. Tranzitul lui Uranus în casa VIII nu favorizează întemeierea de relații pe termen lung, ci mai degrabă încurajează experiențe diverse, cu oameni diverși, pentru a înțelege ce ți se potrivește, ce îți dorești de la o relație care ar putea deveni mai profundă. În esență, situațiile în care vei fi pus au rolul de a te ajuta să îți descoperi mecanismele interioare: ce te sperie și ce te animă, mai ales în plan relațional şi intim.
Din altă perspectivă, se poate spune că o mulțime de Balanțe pot fi tentate în 2019 să calce strâmb sau să își complice viața amoroasă având relaţii cu persoane căsătorite.
Primul trimestru din 2019 îți aduce sprijinul perechii de viață, chiar dacă în luna februarie ai putea resimți implicarea sa ca pe o intruziune sau o forțare a lucrurilor într-o anumită direcție. Se pot isca dispute și certuri. Eastrolog.ro te sfătuieşte să încerci să înțelegi că intențiile perechii tale nu sunt rele; e felul său de a încerca să repare lucrurile, să vă pună pe amândoi la adăpost. Sau poate dorește să tranșeze o situație a cărei rezolvare o amâni de multă vreme.
Din ultima decadă a lunii aprilie și până în primele zile ale lunii iunie 2019, Venus - guvernatoarea Balanței - îți tranzitează casele VII și VIII. Este o perioadă în care ești deosebit de preocupat de căsnicie sau de întemeierea uneia, dar poți trece prin stări dificil de înțeles pentru cei din jur. Nesiguranţa, gelozia şi posesivitatea ar putea marca prima jumătate a lunii mai, pentru ca apoi lucrurile să se stabilizeze și să te simți în siguranță din punct de vedere afectiv.
Balanţele singure ar putea reveni la o iubire mai veche. Dacă nu ai pereche, ai putea să te împaci cu o persoană cu care te-ai certat, dar pe care o dorești foarte mult înapoi în viața ta.
În iunie și iulie 2019, perechea ta tinde să se dedice carierei, dar o face pentru bunăstarea amândurora, așa că nu are rost să te crizezi, să te simți abandonat și să începi cu reproșurile. Pe de altă parte, Balanțele singure s-ar putea simți atrase de persoane din străinătate sau de persoane celebre, cu influență, cu putere de decizie, realizate. Se poate naște o poveste de amor toridă, dar eAstrolog.ro avertizează să nu te aștepţi să dureze prea mult.
În ultimul trimestru al lui 2019 primeşti mai multă atenție din partea perechii tale sau, dacă ești singur, atragi cu mai multă ușurință atenția potenţialilor parteneri. Adesea ai putea să te simți chiar copleșit de atenția pe care o primești sau iritat de insistențele unei persoane care dorește atenția ta.
pitulicea
pitulicea
6
6


Sus In jos

ZODIA BALANTEI - 2019 Empty Re: ZODIA BALANTEI - 2019

Mesaj  pitulicea la data de Dum 3 Feb - 15:38

februarie 2019

Dragoste și viața în doi:
Viața amoroasă a Balanţelor este spumoasă în luna februarie 2019 - dorințele sunt puternice, atracțiile de nerezistat.
Nu toate Balanțele au însă chef de jocuri erotice sau de seducție și aventuri de neuitat. Venus – planeta guvernatoare a Balanței – intră la 4 februarie 2019 în casa IV (familie şi cămin), așa că unele Balanțe vor prefera să se ocupe de cei dragi, să stea mai mult cu familia, să creeze un mediu armonios pentru cei dragi.
Tot la 4 februarie 2019 are loc și momentul de Lună Nouă care îți activează casa iubirii - prilej numai bun pentru a scruta orizontul amoros în caz că nu ai încă pereche.
Pentru alte Balanțe, pasiunile erup în februarie, cu Marte prezent în casa parteneriatelor și a căsătoriei până la 14 februarie 2019, apoi în casa intimității. Libidoul este în creștere, ceea ce poate fi benefic pentru relațiile mai vechi intrate în stază - dar numai dacă reușești să îți canalizezi interesul spre perechea ta. În caz contrar, în a doua jumătate a lunii se poate să te atragă vreo aventură ilicită sau să descoperi vreuna a soțului/soției.
În perioada 11–14 februarie 2019 conjuncția Marte–Uranus poate da naștere la instabilitate în viața de cuplu şi la răsturnări de situație; sau pur și simplu lucrurile se animă. Eastrolog.ro recomandă să consumi această energie alături de perechea ta prin activități pline de adrenalină care să vă distreze și să vă stimuleze în același timp.
Tot pe seama conjuncției Marte-Uranus putem pune atracțiile bruște care se transformă brusc în relații „serioase”.

Muncă și bani:
În plan profesional este încurajată creativitatea sau poate chiar lansarea unui proiect individual sau a unui hobby care poate deveni afacerea ta. Luna Nouă de la 4 februarie 2019 te sprijină în acest sens. Nu te îngrijora - chiar dacă responsabilitățile casnice par să îți ocupe mai tot timpul, vei găsi cu siguranță vreme și pentru ambițiile tale profesionale. Eastrolog.ro subliniază că ar fi păcat să ratezi oportunitățile care se ivesc.
Viața profesională a Balanţelor se animă pe măsură ce în casa VI (muncă şi sănătate) intră Mercur (la 10 februarie 2019) și Soarele (la 19 februarie 2019). Dar nu se poate spune că e neapărat marcată de evenimente majore. Este o perioadă bună pentru a planifica în detaliu viitorul, pentru a discuta și negocia cu parteneri străini sau pentru a te ocupa de chestiunile legale ale firmei.
Din punct de vedere financiar ar putea fi mai avantajate Balanţele care au afaceri imobiliare, ferme sau sere. Dar luna februarie 2019 ar putea veni cu vești bune și pentru Balanţele care doresc un credit pentru a-și cumpăra o locuință sau pentru a o renova pe cea existentă. Oricare ar fi planurile tale, mare parte a veniturilor se duc spre casă, copii şi cămin, dar poți miza pe sprijinul familiei.

Formă fizică și moral:
Starea de sănătate este una dintre preocupările principale ale acestei luni; dar nu e nevoie să exagerezi cu îngrijorările sau cu tratamentele.
Ți-ar fi utilă o reconectare la valorile tale spirituale, mai ales în intervalul 18-19 februarie 2019 când Mercur se găsește în conjuncție cu Neptun.
La 19 februarie 2019 are loc momentul de Lună Plină care îți activează casele sănătății. O afecțiune mai veche ar putea atinge un moment de maxim - poți avea parte de o criză sau de un puseu de boală, dar astrele nu îți sunt nefavorabile. Mai degrabă îți arată ceea ce a rămas nevindecat și favorizează reechilibrarea personală.

Sfatul eAstrolog pentru Balanță în februarie 2019: Nu lăsa instabilitatea din parteneriate, indiferent de natura lor, să degenereze în conflicte!
pitulicea
pitulicea
6
6


Sus In jos

ZODIA BALANTEI - 2019 Empty Re: ZODIA BALANTEI - 2019

Mesaj  pitulicea la data de Mier 20 Feb - 9:33

Balanță martie 2019

Dragoste și viața în doi:
Te așteaptă o perioadă pasională, efervescentă afectiv - o perioadă în care cauți și găsești aventură şi distracție în cele mai neașteptate locuri și momente.
Venus (planeta care guvernează Balanța, dar și casa VIII – intimitate) se găsește până la 26 martie 2019 în casa iubirii, iar stăpânul acestei case, Uranus, își începe tranzitul prin casa VIII la 6 martie 2019. Venus și Uranus se sprijină reciproc și îți dinamizează viața erotică - îți insuflă dorința de a cuceri sau poate de a-ți recuceri perechea, dacă ești deja căsătorit.
Balanțele singure sunt susținute de tranzitul lui Venus în a-și face prieteni noi şi în a cunoaște oameni noi, tocmai pentru că așa se poate înfiripa o poveste frumoasă de iubire. Aceeași susținere o au și din partea Soarelui, care activează casa parteneriatelor Balanței începând cu 20 martie 2019. Ai toate șansele să întâlnești oameni onorabili cu intenții serioase.
Sub influența lui Uranus, viața erotică a Balanțelor devine intensă, dar vei învăța că potrivirea fizică, sexuală, nu este suficientă pentru o relație pe termen lung așa cum visezi. E nevoie de ceva mai profund: de intimitate. În cupluri poate fi vremea mărturisirilor şi a discuțiilor deschise, ceea ce creează apropiere și restaurează sau consolidează încrederea reciprocă.
Eastrolog.ro semnalează că o perioadă mai dificilă din punct de vedere sentimental ar putea fi 19-23 martie 2019, când Venus și Marte, situați în semne Fixe, se ceartă și ar putea stârni gelozie, posesivitate și nevoia de a așeza relațiile după bunul tău plac.

Muncă și bani:
În plan profesional lucrurile nu se mișcă foarte repede, deși Luna Nouă de la 6 martie 2019 are loc chiar în casa muncii și a sănătății Balanței. Sunt încurajate noile inițiative în plan profesional - poate chiar prospectarea unui nou loc de muncă – şi noile perspective asupra unor chestiuni mai vechi.
Tot în casa VI a Balanței retrogradează Mercur de la 5 la 28 martie 2019. Prin urmare, nu se recomandă să semnezi contracte sau orice alt tip de document; nu sunt recomandate negocierile sau înțelegerile, nici măcar cele verbale. Eastrolog.ro recomandă să îţi aloci timp pentru a verifica promisiunile care ți se fac. Tinzi să te entuziasmezi ușor, mai ales când vine vorba despre un loc de muncă în afara țării sau de o colaborare externă.
E mai bine să amâni punerea în practică a proiectelor tale până luna viitoare. Şlefuiește-ți ideile și încearcă să renunți la anumite activități profesionale care nu mai sunt profitabile. Ar putea fi mai avantajate Balanțele care doresc să revină la un fost loc de muncă sau cele care cer sprijin unui fost angajator pentru ca acesta să le intermedieze un loc de muncă sau să le dea o recomandare.
Venus te sprijină începând cu 26 martie 2019, când intră și ea în casa muncii Balanței - este posibil să îți achiți o datorie, depunând eforturi pentru a câștiga mai bine. Pot apărea cheltuieli neașteptate, dar poate fi vorba și de un câștig surpriză. Poate primești un cadou sau câștigi la vreun joc. Ai grijă, însă, că ești dispus să riști din punct de vedere financiar! Acordă-ți timp pentru a analiza lucrurile cu atenţie.

Formă fizică și moral:
Retrogradarea lui Mercur prin casa sănătății Balanței ar putea genera în martie 2019 confuzii vizavi de starea de sănătate. E posibil să ți se pună vreun diagnostic eronat sau să se suspecteze vreo boală cronică fără să fie, de fapt, cazul.
Dacă ai problemee mai vechi, eastrolog.ro îți sugerează să tatonezi abordări noi, pentru că Luna Nouă de la 6 martie 2019 le susține. Dar retrogradarea lui Mercur este un îndemn la documentare serioasă, la recitirea unor informații, reevaluări, la a relua o vizită la un specialist.
Nu te grăbi să decizi ce și cum - acționează cu prudență. Poate ar fi bine să te ocupi și de spirit, nu doar de partea fizică a problemelor de sănătate.

Sfatul eAstrolog pentru Balanță în martie 2019: Sectorul financiar poate deveni instabil. Nu risca inutil resurse prețioase și evită cheltuielile pe credit!
pitulicea
pitulicea
6
6


Sus In jos

ZODIA BALANTEI - 2019 Empty Re: ZODIA BALANTEI - 2019

Mesaj  pitulicea la data de Mier 20 Mar - 8:49

aprilie 2019

Dragoste și viața în doi:
Luna Nouă din 5 aprilie 2019 îți activează casa VII (parteneriate, căsătorie) invitându-te la îmbunătățirea relației cu partenerul de viață. Ați putea intra împreună într-o nouă etapă a vieții în doi sau ai putea încerca să evaluezi dacă modul în care funcționează căsnicia te împiedică sau nu să crești, să evoluezi.
Ideal ar fi să vă sprijiniți reciproc atât în ceea ce v-ați propus împreună, cât și la nivel individual. Sunt și Balanțe care în aprilie 2019 se decid să se căsătorească sau să își asume mai multe responsabilități în cuplu.
Începând cu a doua jumătate a lunii aprilie 2019, în casa VII mai vin Mercur (la 17 aprilie) și Venus – guvernatoarea Balanței – (la 20 aprilie). Drept urmare, eastrolog.ro apreciază că Balanțele nu au nicio problemă în a cuceri, în a seduce, în a atrage atenția potențialilor parteneri sau în a recuceri persoana iubită.
La 17 aprilie 2019 Mercur intră în recepție mutuală cu Marte (planeta care guvernează parteneriatele Balanțelor și care se află în casa IX). Astfel, Balanțele singure și-ar putea găsi perechea în altă țară, în mediul academic sau poate în timpul unei călătorii în străinătate.
La 20 aprilie 2019 Soarele își începe tranzitul prin casa intimității Balanței, astfel încât atmosfera erotică se înviorează brusc, devenind stimulantă și pentru tine și pentru partener/parteneră.

Muncă și bani:
Casa muncii Balanței rămâne bine activată de Mercur (până la 17 aprilie 2019), de Venus (până la 20 aprilie) și de Neptun. Dacă te interesează un loc de muncă în străinătate, ai putea găsi ceva interesant sau ai putea să îți reiei studiile pentru a-ți spori șansele de a obține un post mai bine plătit.
Dacă ai afaceri pe cont propriu, Luna Nouă din 5 aprilie 2019 îți deschide posibilitatea de a te asocia. Pe lista de favoriți ar putea fi un prieten sau un grup de prieteni. Sunt mai avantajate Balanțele care doresc să înceapă activități care presupun consiliere sau relații cu publicul.
Tranzitele din prima jumătate a lui aprilie 2019 sugerează că ai putea găsi parteneri străini sau că ai putea să dezvolți proiecte de succes pe termen lung în străinătate.
Financiar nu stai rău; atragi cu ușurință sprijinul partenerului de viață, al familiei sau poate o finanțare, dacă e vorba despre dezvoltarea afacerii proprii. Ar fi bine însă să încerci să eviți dependențele financiare, să încerci să te desprinzi de casa părintească (dacă mai stai cu părinții) și să îți găsești drumul în viață și independența financiară. Nu de alta, dar după 24 aprilie 2019 e posibil să ți se comunice că se reduc banii...de buzunar.
Balanțele care au casa în lucru sau care au de făcut reparații sau renovări pot intra într-o perioadă mai dificilă tot după 24 aprilie 2019, când Saturn și Pluton intră în mers aparent retrograd. Eastrolog.ro semnalează că se poate să constați că se depășesc cu mult costurile estimate inițial și este nevoie să îți refaci socotelile sau să suspenzi lucrările.

Formă fizică și moral:
Dacă luna trecută problemele de sănătate păreau încâlcite sau de netrecut, acum lucrurile sunt mai limpezi iar tu mai liniștit că nu ai probleme grave.
E posibil să nimerești la un specialist mai bun care va dezlega misterele simptomelor tale sau ale analizelor care au ridicat semne de întrebare.
Cu toate acestea, nu se recomandă să te culci pe-o ureche și să cazi în cealaltă extremă: să iei lucrurile prea ușor. Ascultă de sfatul specialistului, urmează tratamentul fără vociferări!

Sfatul eAstrolog pentru Balanță în aprilie 2019:  Dacă ai de călătorit, fii prudent; dacă ai de dat examene, nu le lua în joacă. Ar putea fi mai avantajate Balanțele care dau din nou un examen picat în trecut. Aici includem și examenul pentru permisul de conducere.
pitulicea
pitulicea
6
6


Sus In jos

ZODIA BALANTEI - 2019 Empty Re: ZODIA BALANTEI - 2019

Mesaj  pitulicea la data de Mier 17 Apr - 9:22

mai 2019

Dragoste și viața în doi:
Prima jumătate a lunii mai 2019 stă sub semnul unor neînțelegeri parteneriale ori amoroase. E posibil ca anumite probleme mai vechi să redevină de actualitate și să tulbure puternic viața de cuplu a unor Balanțe. În plus, partenerul sau partenera tinde să fie extrem de vehement/vehementă în ceea ce privește marile adevăruri ale vieții și își apără convingerile cu forță. Cu exces de forță, chiar.
Unele Balanțe pot trăi intens senzația de ruptură cu persoana iubită, la nivel de credințe și principii de viață, iar altele pot să simtă că perechea lor se îndepărtează fizic, mental, spiritual. Se poate întâmpla ca aceasta să aibă de făcut mai multe deplasări decât de obicei, să lipsească mai mult din spațiul conjugal sau să dorească să plece în străinătate la muncă.
A doua jumătate a lunii este mai calmă, comunicarea e mai bună, iar viața intimă se mai înviorează. Multe Balanțe ar putea chiar să demonstreze că e adevărată vorba din popor care spune că, adesea, marile probleme ale vieții se rezolvă în așternut.
Pentru Balanțele celibatare, a doua jumătate a lunii mai 2019 este foarte bună pentru a se bucura de aventuri amoroase, de atracții neobișnuite și de o poftă nebună de a experimenta cât mai mult în plan erotic. Eastrolog.ro recomandă însă precauție, pentru că orice imprudență sau derapaj de la normele sociale va fi repede descoperită și expusă atenției publice.

Muncă și bani:
Începând cu 16 mai 2019, Marte te susține din casa X (cariera și ambițiile socio-profesionale) dar se poate ca adesea să te lași copleșit de emoții. Nu e tocmai o perioadă potrivită pentru noi inițiative profesionale, ci mai degrabă pentru a duce la bun sfârșit ceea ce ai început deja. Fă curățenie în anturajul profesional, cântărește proiectele pe termen lung și lasă deoparte ceea ce nu mai este, de multă vreme, rentabil.
Dacă nu ai un loc de muncă, te-ar putea ajuta să reiei negocieri mai vechi sau să reiei cursurile de calificare/specializare abandonate în trecut. De asemenea, eastrolog.ro îți sugerează să contactezi un fost angajator sau o persoană care în trecut ți-a mai făcut oferte de colaborare.
Luna Nouă din data de 5 mai și Luna Plină din 19 mai 2019 îți activează casele financiare. Acest lucru sugerează că ai de luat decizii financiare majore, care te pot afecta pe termen foarte lung. Ar fi de dorit să îți revizuiești obiceiurile, să vezi pe ce cheltui sau dacă nu cumva mergi mai mult pe credit decât ar trebui. Deschide-ți un cont de economii sau caută surse noi de finanțare pentru afacerile tale. Ține cont de faptul că, deși teoretic ai bani, ei intră în conturile tale cu întârzieri destul de mari, ceea ce poate fi adesea frustrant.

Formă fizică și moral:
O consultație la medic se poate solda cu enervări, în prima jumătate a lunii. Ceva din tine îți spune că nu poți avea prea mare încredere în ceea ce spune doctorul.
Unele Balanțe se trezesc purtate pe drumuri de o chestiune medicală, nu neapărat gravă – poate e nevoie să se reprogrameze de câteva ori până ajung la doctor, sau uită în ce zi ori la ce oră au de mers la specialist.
Lucrurile se clarifică însă, cu răbdare, în a doua jumătate a lunii mai 2019. Eastrolog.ro îți recomandă să profiți de energia astrelor pentru a reduce ritmul zilnic, pentru a face curățenie în viața ta, în suflet, dar și prin casă ori pentru a începe o cură de dezintoxicare sau de slăbire.

Sfatul eAstrolog pentru Balanță în mai 2019: Acordă timp vieții de familie și nu te descuraja dacă în prima jumătate a lunii nu te simți prea sprijinit în demersurile tale. Nu te grăbi să tragi concluzii, lasă loc de negocieri!
pitulicea
pitulicea
6
6


Sus In jos

ZODIA BALANTEI - 2019 Empty Re: ZODIA BALANTEI - 2019

Mesaj  pitulicea la data de Sam 4 Mai - 12:47

Balanță mai 2019

Horoscopul Balanței din luna mai 2019 indică o interacțiune socială fertilă și incitantă, posibilitatea de a te îmbarca în călătorii spre locuri noi, a trece prin experiențe existențiale inedite, o viață sentimentală marcată de o senzualitate cu două tăișuri, o activitate financiară optimizată de asocieri și una profesională auspicioasă în demersurile individuale.

Previziuni generale
Ești predispus să dai deoparte vălul aparențelor, să îți dezvălui motivațiile ascunse ale celor din preajma ta, și ești ajutat în acest sens de o intuiție de zile mari, iesită din comun.
Pari să petreci mai mult timp printre oameni, să participi numeroase întâlniri, evenimente sociale. Te remarci prin îndrăzneala ta, prin stilul direct, nemijlocit de a-i aborda pe oameni, un lucru apreciat de unii, dar detestat de alții, cărora tinzi să le ataci astfel prejudecățile, ideile fixe.
În ultima decadă a lunii, ai oportunitatea să depășești granițele obișnuite ale traiului cotidian, să te focalizezi pe aspecte insolite ale existenței, să călătorești în zone îndepărtate de casă și să intri în contact cu persoane excentrice, cu totul deosebite de cele întâlnite zilnic, de pe alte meridiane ale lumii. Totodată, este posibil să ai o revelație extraordinară ținând de religie, credințele tale sau filosofia ta de viață.

Dragoste și cuplu
Dacă ești solo, Luna nouă ivită pe 4 mai 2019 în Taur îți poate prilejui o întâlnire amoroasă pasională, fierbinte, în stare să-ți cutremure pământul de sub picioare! Poți întâlni pe cineva special cu ocazia unei petreceri, a unei reuniuni mondene. În caz că ai un partener, ai șansa să te bucuri de clipe magice împreună cu acesta grație unei ieșiri în oraș, într-un loc romantic, care știi că îi este pe plac.
În a doua jumătate din mai, senzualitatea ți se intensifică și îți înlesnește o împrospătare aproape năucitoare a conexiunii cu persoana iubită, una capabilă să te conducă către culmi ale fericirii rar atinse până acum.
Nativii singuri trebuie să se ferească să pună semnul egalității între patimă și iubire, să se lase atrași într-o aventură a cărei ariditate sentimentală le poate fi cu bucluc!

Muncă și bani
Comunicarea, discuțiile cu alții, tind să îți deschidă ochii asupra unor avantaje financiare ignorate, trecute cu vederea, insuficient exploatate. Asocierile din afaceri și sfera ta de cunostiințe, relații, par să-ți furnize beneficii sporite.
La serviciu, ești înclinat să faci tot ce-ți stă în putință pentru a te achita cu brio de sarcinile tale, indiferent cât de complexe, laborioase ar fi acestea. Ambiția ți se întețește în special în demersurile individuale, care par să-ți fie adeseori încununate de succese.
În ziua de 18 mai 2019, sub efluviile Lunii pline din Scorpion, poți fi pus înaintea unei decizii complicate din punct de vedere financiar. Se impune să gândești logic, la rece, dacă este cu adevărat nevoie să faci o cheltuială sau investiție majoră. Nu ar fi rău să ceri sfatul unei persoane avizate în această privință.
pitulicea
pitulicea
6
6


Sus In jos

ZODIA BALANTEI - 2019 Empty Re: ZODIA BALANTEI - 2019

Mesaj  Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum