Din lirica internationala

Rezumarea primului mesaj :

Invata...


Invata de la ape sa ai statornic drum,
Invata de la flacari ca toate-s numai fum,
Invata de la umbra sa taci si sa veghezi,
Invata de la stanca cum neclintit sa sezi,
Invata de la soare cum trebuie s-apui,
Invata de la piatra cat trebuie sa spui,
Invata de la vantul ce-adie pe poteci
Cum trebuie prin viata de neclintit sa treci.
Invata de la vierme ca nimeni nu-i uitat,
Invata de la nufar sa fii mereu curat,
Invata de la flacari ce-avem de ars in noi,
Invata de la ape sa nu dai inapoi,
Invata de la umbra sa fii smerit ca ea,
Invata de la stanca sa-nfrunti furtuna grea,
Invata de la soare ca vremea sa-ti cunosti
Invata de la stele ca-n cer sunt multe osti.
Invata de la greier, cand singur esti, sa canti,
Invata de la luna sa nu te inspaimanti,
Invata de la floare sa fii curat ca ea,
Invata de la oaie sa ai blandetea sa,
Priveste sus la vulturi cand umeri-ti sunt grei
Si du-te la furnica sa vezi povara ei,
Invata de la pasari sa fii mai mult in zbor,
Invata de la toate, ca totu-i trecator.
Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci
Sa-nveti din tot ce piere, cum sa traiesti in veci.


(din lirica norvegiana)

Manual pentru lingusitorii incepatori
de Vladimir Maiakovski

În orice instituţie
există un lingău.
Trăieşte lingăul
şi nu-i merge rău.
Iar tinerii noştri,
cu ochii la el-
să se-ncăputeze,
ar face la fel.
La-ncrederea şefului
ei cată cu jind...
Când şeful e om
nu-l câştigi linguşind!
De pildă,
deschide-i tu uşa,
dar parcă
e veche metoda,
nici nu te remarcă;
va fi energie-n zadar consumată-
v-a crede
c-o faci
fiind pe statul de plată.
Sau iată
şi altă
prostească metodă:
ca şefilor tăi
să le-nchini
câte-o odă.
Ei pot
să se supere chiar:
"cum se poate
că-n secţia voastră-i tot festivitate?"
Linguşeşte-aşadar
mai dibaci,
cu fineţe!
Dar de unde
fineţe
la prima juneţe?
De-asta, vezi,
eu vă vin
cu acest ajutor:
"Manual
pentru tânărul
linguşitor".
Să zicem că
şeful
un raport o să ţie-
expune
comori
de birocraţie!
O oră, ba două,
şi iar dă să-nceapă
ducându-şi
la gură
paharul cu apă,
când
şeful se-aude
deodată strigat:
"Raportul
e timpul
a fi limitat!"
Ridică-atunci glasul
cu vuiet,
ca marea,
şi cheamă "la ordine"...
toată-adunarea.
"Raportul?
E-un astru prin bezne-nălţat.
Eu cer
să continue,
fără timp limitat!"
Fii sigur-
cu-aşa înţelepte cuvinte,
la şefi te remarci,
te ţin minte.
Sau:
şeful tău are
vreo mică lucrare.
Grăbeşte,
citeşte-i-o
fără suflare.
Şi dă-ţi ochişorii
apoi
peste cap
şi behăie dulce
spre el,
ca un ţap:
"Citeam expozeul...
Roman e!
Sadea.
Să scrieţi şi versuri
eu cred
c-aţi putea!
Dar cum?
"Anti-Duhring"
nu-i de
dumneavoastră?
Nici ea
nu-i o carte
prea proastă".
Fii sigur,
asemenea vorbe cântându-i,
şi şeful
la fel te notează,
la rându-i.
Iar de-l vezi
că se plimbă
beat criţă,
în maşina poporului,
lângă el cu-o fetiţă,
prevenind calomnii,
tu-n gazetă să scrii:
"Sânt... economii...
şi economii!
Ce-i aia
economie?
La dracu`!
Dar cine susţine?
Păi, bine,
voi pe jos aţi vrea şeful să vină, săracu`,
târând după sine
servietele pline?"
Pe scenele vieţii
aşa
vei urca,
iar cei ce notează
te-or aprecia.
Dar când
linguşirea
nu-i a voastră chemare
şi glasul
nu-şi pune
căluş păcătos
şi nu ocoliţi
ce-i neruşinare-
atunci procedaţi
nu aşa,
ci pe dos!

Frumos!
Eu asa am facut
Si-am primit
Un picior
In dos!
 

 Nuuu, eu am facut pe dos!  Ia aminte!  

Pitu, eu nu mi-am lingusit seful, dimpotriva! Ia aminte la mine, sa nu patesti ca mine! Cu alte cuvinte, pune-te pe lingusit!  

   
trebe sa studiez si eu cum se face lingusirea asta  

La 20 iulie 1945 - A murit poetul, eseistul şi dramaturgul francez Paul Valéry, considerat unul dintre principalii reprezentanţi ai curentului simbolist (“Farmece”, “Cimitirul marin”, “Sufletul şi dansul”) (n.30.10.1871).

Pseudomoarta

Cu umilinţă tandră pe-al tău mormânt teribil,
Pe monumentul, Doamne, acesta insensibil,
Ce din risipă de-umbre, de dor şi de ispită
Alcătuieşte-ntreaga ta graţie-ostenită,
Eu mor, eu mor ca tine, mă prăbuşesc în hău,
Dar cum, răpus, mă nărui peste sepulcrul tău,
A cărui prizonieră cenuşă mă îmbie,
Această falsă moartă, în care viaţa-nvie,
Îşi redeschide ochii şi mă iluminează,
Mă muşcă şi mă smulge o nouă moartă, trează,
Mai scumpă decât viaţa. O, falsă veşnicie!

Interesant! Nu stiu cat am inteles, dar mi se pare interesant!  

Da, se pare ca vorbeste despre o moarta, vie! Sau despre o vie, moarta! De parca moartea ar rezolva ceva! Crezi ca scapi de viata?  

La 27 iulie 1835 - S–a născut Giosuè Carducci, poet, prozator şi eseist italian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1906 (“Versuri şi ritmuri”, “Mărturisiri şi bătălii”) (m.16.02.1907).

Către copaci

Umbreşti culmi repezi, largi singurătăţi,
Dar nu-mi eşti drag, întunecat stejar:
Cu ramuri verzi tu-mpodobeai barbari
Pustiitori de tronuri şi cetăţi.

Tu, laur sterp, şi mai prejos îmi pari:
Tu minţi, oricât de falnic verde-arăţi
Pe câmpul veşted, sau când, alte dăţi,
Luceai pe frunţi pleşuve de chesari.

Mi-eşti dragă, viţă, tu ce creşti bogată
Din lut pietros, ca să-mi îmbii paharul
Uitării înţelepte-n vremuri grele.

Mai scump mi-e bradul: el va-nchide-odată
În patru scânduri, neted, tot amarul
Şi zbuciumul, şi visurile mele.

Si mie-mi este drag bradul dar nu pentru cele patru scanduri  ... frumoasa ideea din poezie   .