Fragmente literare care ne-au plăcut

Pagina 4 din 16 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5 ... 10 ... 16  Urmatorul

In jos

Fragmente literare care ne-au plăcut

Mesaj  lynn la data de Sam 27 Mar - 16:26

Rezumarea primului mesaj :

Voit, obligaţi (sper că nu!) sau provocaţi, citim; aici lansăm porovocarea. De ce? Pentru că cititul poate avea (eu cred că are) un mare aport în ceea ce suntem sau am putea deveni. Citind completezi ceea ce trăieşti, îţi deschizi orizonturi, înţelegi diferit lucrurile trăite şi priveşti altfel spre cele viitoare.
Nu ştiu ce vă place vouă să citiţi dar eu savurez aproape orice are ceva nou şi interesant să-mi spună.
Achiziţionarea unei cărţi reprezintă ceva plăcut pentru mine, sunt ca un copil care primeşte o jucărie nouă.

Aici e locul fragmentelor care ne-au plăcut; menţionăm autorul şi cartea aferentă.
E un mod de a recomanda şi altora ceea ce a reuşit să ne marcheze.


încep eu:

Ar trebui să se pună un grătar la intrarea în orice suflet. Ca să nu se bage nimeni în el cu cuţitul

Dacă aş avea mijloace, n-aş face nimic altceva decât o bancă de lemn în mijlocul mării. Construcţie grandioasă de stejar geluit, să respire pe ea, în timpul furtunii, pescăruşii mai laşi. E destul de istovitor să tot împingi din spate valul, dându-i oarecare nebunie; vântul, el, mai degrabă, s-ar putea aşeza acolo din când în când. Şi să zică aşa, gândindu-se la mine: "N-a făcut nimic bun în viaţa lui, decât această bancă de lemn, punându-i de jur-împrejur marea." M-am gândit bine, lucrul ăsta l-aş face cu dragă inimă.

Ar fi ca un lăcaş de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului.

Iona - Marin Sorescu
avatar
lynn
3
3


Sus In jos


Re: Fragmente literare care ne-au plăcut

Mesaj  pitulicea la data de Vin 7 Mai - 8:41

Foarte frumos.... in teorie day dreaming

Cu asta nu-s de acord:
Iti va atinge trupul acolo unde nimeni altcineva nu te atinge.
Nu mai e valabila in zilele noastre Very Happy In special la barbati Very Happy Daca ne gandim de cate femei se lasa atinsi Very Happy Uneori, chiar platesc pentru asta Very Happy


Ultima editare efectuata de catre pitulicea in Dum 6 Mar - 15:52, editata de 1 ori
avatar
pitulicea
6
6


Sus In jos

Re: Fragmente literare care ne-au plăcut

Mesaj  snow la data de Vin 7 Mai - 8:43

Laughing Laughing

Cred ca este totusi o metafora.
avatar
snow
6
6


Sus In jos

Re: Fragmente literare care ne-au plăcut

Mesaj  pitulicea la data de Vin 7 Mai - 8:49

Very Happy Very Happy Asa e... nu poate fi altceva, decat o metafora Razz
Dragostea nu va fi niciodata perfecta, decat in metafore Very Happy si-n textele literare.
avatar
pitulicea
6
6


Sus In jos

Re: Fragmente literare care ne-au plăcut

Mesaj  snow la data de Vin 7 Mai - 8:57

Cred ca bietul Eminescu s-a intors pe partea cealalta.
Tot asa voi face si eu, chiar daca nu-s poet.
Frumusetea cuvantului scris este mai presus de realitatea intamplatoare surprinsa pe ici pe colo.
"Daca nu crezi in drum, nu vei avea pe ce merge".
avatar
snow
6
6


Sus In jos

Re: Fragmente literare care ne-au plăcut

Mesaj  lynn la data de Lun 10 Mai - 18:17

Cei ce cred că a citi înseamnă o fugă de realitate se situază la polul opus adevărului: a citi înseamnă a te plasa în prezenţa realului, în starea sa cea mai concentrată - ceea ce, în mod bizar, este mai puţin îngrozitor decât să ai de-a face cu permanentele lui diluări.


Cînd o cameră are fereastră înseamnă că ai partea ta de cer. De ce să-ţi mai doreşti altceva?

Amelie Nothomb în Antichrista
avatar
lynn
3
3


Sus In jos

Re: Fragmente literare care ne-au plăcut

Mesaj  pitulicea la data de Lun 10 Mai - 19:47

Nu-s de acord Very Happy
avatar
pitulicea
6
6


Sus In jos

Re: Fragmente literare care ne-au plăcut

Mesaj  habibi77 la data de Joi 13 Mai - 22:16

- Primul agricultor o fi mergând şi el la plug? dădu Dumitru lui Nae tonul comentariilor.

- Merge, de ce să nu meargă? zise Iocan. Când se desprimăvărează iese cu plugul din curtea palatului şi se duce şi el la arat.
- O fi având pământ? se interesă cineva. ""*
- Are! afirmă Cocoşilă. Are aşa, cam vreun lot şi jumătate!...
- Nu cred, se îndoi cineva. Are mai mult, că trebuie să-l ţină şi pe-ăla micu, pe Mihai... Trebuie să-i dea să mănânce.
- Eşti prost! reflectă Cocoşilă. Ăla micu are lotul lui de la mă-sa!
- în fine! încheie Moromete aceste scurte observaţii şi apucă din nou ziarul în mână. Pe frontul luptelor din Spania Tragedia oraşului Guernica călcând pentru a doua oară hotărârile Comisiei de neintervenţie, o escadrilă de avioane germane a bombardat timp de şase ore oraşul Guernica lipsit de apărare. Avioanele au coborât la patruzeci de metri, mitraliind populaţia civilă care alerga îngrozită prin oraşul incendiat. Din zece mii de locuitori au mai scăpat opt sute, restul pierind în flăcări, sub dărâmături, sau ucişi de piloţii care îi urmăreau de la mică înălţime. Moromete se opri şi din nou se aşternu tăcerea. Aproape toţi cei adunaţi aici făcuseră şi ei războiul, dar nu cunoşteau avioanele. - Cum dracu să tragi cu mitraliera din avion! se miră cineva. Dar nimeni nu-i explică. Ţugurlan se uita la toţi cu o privire înceată şi duşmănoasă. El rupse tăcerea cu un glas răguşii;
- Uite-aşa ar trebui p-aici pe la noi, ameninţă ei, şi chipul lui întunecat, ras proaspăt, se făcu vânăt. Alături de el, Din Vasilescu tresări din nou şi se strânse parcă să-i facă şi mai mult loc. Lui Ţugurlan nu-i răspunse nimeni. Abia într-un târziu Moromete spuse împăciuitor:
- Lasă, măi Ţugurlane, să trăiască lumea în pace! N-ajunge cât moare pe-acolo?! Dumitru lui Nae dădu iar semnalul, mirându-se cu gura mare:
- Ce dracu o fi acolo în Spania; ce caută Neamţul acolo?!
- Ce să caute?! răspunse Cocoşilă. Vrea s-o ia pe coajă!
- Nu-i vine neam să stea, spuse din nou Dumitru lui Nae. A uitat ce-a păţit la Mărăşeşti.
- Tu spui asta, Dumitre, ca şi când toţi nemţii ar şti ce le-am făcut noi la Mărăşeşti! observă Moromete.
- Păi să ştie, fir-ar ai dracului!
- Eşti prost! reflectă Cocoşilă îngăduitor. Neamţul e ca alde Ilie al lui Udubeaşcă, explică el. îl punea jos alde Voicu Câinaru şi-l bătea de îl snopea. Pe urmă se pomenea iar cu el. „Bine, mă, Ilie, îi spunea atunci al lui Câinaru, nu te bătui eu pe tine alaltăieri?" „Ce-are a face!" zicea al lui Udubeaşcă.
- Şi îl bătea iar?
- Da!
- E şi ăsta un punct de vedere! observă Moromete, apucând din nou ziarul. în acest timp Din Vasilescu se ridicase de pe butuc şi se aşezase pe vine ceva mai încolo, la marginea şanţului. Ploaia umpluse şanţurile şi unul din copiii lui Iocan umbla cu picioarele prin apă.
- Bă, peşoacă, ia vin încoace, chemă Din Vasilescu în şoaptă şi, când copilul se apropie, Din Vasilescu îi arătă ceva sub podişcă. Bagă tu mâna acolo, îi spuse, şi dă-mi nişte pământ de-ăla galben...

Soarele se ridicase sus şi, cu toate că trecuse destul timp, adunarea din poiana fierăriei părea mai paşnică decât oricând. Victor Bălosu trecu pe acolo şi dădu bună dimineaţa; dar după ce se îndepărtă, Dumitru lui Nae se adresă lui Moromete în şoaptă:
- Cum e cu facultăţile alea, Moromete? Numai că şoapta lui fu auzită de la o sută de metri şi Victor se opri pe loc şi se uită îndărăt.
- Bă, nea Dumitre! strigă el. Dacă eu te-aş înjura acum de muierea dumitale ai zice că-s om al dracului, nu-i aşa?
- Ce, bă, eşti nebun?! se miră Dumitru lui Nae foarte vesel însă. Vezi-ţi, taică, de treabă.
- Faci dumneatale pe şmecherul, dar eu îţi spun că dacă m-apuc şi eu să fac pe şmecherul nu ştiu la care din doi o să-i pară rău.
- Depinde de facultăţi! răspunse Dumitru lui Nae fără părtinire. Cei adunaţi nu prea înţelegeau ce era cu aceste facultăţi, dar ştiau că omul cu statura ca un plop, cu glasul acela al lui mare şi care era cumsecade tocmai pentru că era aşa de puternic, Dumitru lui Nae deci, avea şi el ură pe cineva şi anume pe Bălosu şi pe fi-său Victor. Nu se ştie cum -Dumitru lui Nae nu vroia să spună
- Tudor Bălosu pusese mâna pe-o jumătate de pogon de vie de la Dumitru lui Nae. Moromete răsfoia ziarul nepăsător, ca şi când n-ar fi avut nici în clin nici în mânecă.
- Uite, am martori toţi oamenii care te-au auzit! strigă Victor Bălosu de la distanţă. Când te-oi da în judecată, să nu zici că am pus martori falşi.
Şi plecă, în timp ce Dumitru lui Nae îl urmărea cu râsul său care umplea uliţele fără nici un efort. Râdea şi povestea celorlalţi ceea ce îi spusese Moromete de dimineaţă.
- Se leagă de mine, al dracului. Eu credeam că o să-i zică ceva lui Moromete! se miră el.
- Lasă-l, mă, Dumitre, zise Moromete blajin. E şi el legionar, ce-ai cu el?
- ...pe mă-sa cu legiunea lui, înjură Dumitru lui Nae cu veselie furioasă, îmi pare rău că nu m-am sculat să-i dau o labă după ceafă.
- Eşti prost! îl avertiză Cocoşilă, cu un glas care dădea de înţeles că n-ar fi fost bine dacă ar fi făcut aşa.
- De ce, nea Gheorghe? Mă dă în judecată? Vând trei oi şi plătesc amendă, dar ştiu că-l bat... în facultăţi pe mă-sa! Cocoşilă nu adeveri că ef a vorba de judecată, dar nici nu spuse la ce se gândea.
- Ce vreai să spui, Cocoşilă? întrebă Iocan cu caielele în gură. Crezi că aici e Spania? Să fiu eu primar şi să prind vreunul cu cămaşa verde... îl leg colea de stâlp şi-i bat caielele în spinare cu cămaşă cu tot! ameninţă el.
- Dacă nu te împuşcă el cu pistolul! zise Cocoşilă. Ai uitat cum l-au împuşcat acum trei ani pe Duca!
- Fiindcă a fost prost, bolborosi Iocan lovind îndârjit în copita calului. Cum să numi aduc aminte... Au venit pe la spate trei inşi la Sinaia şi unul i-a pus mâna pe umăr: „Domnule prim-moinistru!" i-a zis şi când ăla s-a întors au tras în el. De ce mai plăteşti atunci jandarmi şi poliţie dacă nu e în stare să apere un prim-ministru?
- Cică se juraseră să-l omoare chiar dacă mureau şi ei, spuse cineva. Aşa cică fac,' se jură la miezul nopţii...
- Eu i-ai beli de piele la miezul zilei! Să vezi pe urmă cum le-ar trece pofta! declară fierarul mânios.
- Care va să zică... anunţă Moromete că e gata să citească şi se făcu din nou, tinete. Care va să zică... Mari dezbateri în parlament în chestiunea prelungirii stării de asediu şi a cenzurii presei. La orele 16,30 au continuat discuţiile în parlament referitor la proiectul de lege pentru prelungirea stării de asediu şi cenzurii. Discursul domnului V. Madgearu: " Domnule preşedinte, domnilor deputaţi, am onoarea să fac următoarea declaraţie: pentru a treia oară guvernul liberal român, menţinând starea de asediu trei ani şi cerând cenzurii, invocând spre justificare faptul că împrejurările care au instituit-o persită... Nu se cunoaşte nici un exemplu în istoria contemporană în care în vreun stat cu structură constituţională parlamentară, un guvern să fi folosit câţiva ani succesiv starea de asediu, deşi în ultimii ani s-au produs în diferite state tentative de lovituri de stat, rebeliuni, sau grave convulsiuni sociale. Guvernul partidului liberal cere parlamentului prelungirea stării de asediu şi prelungirea şi pe al patrulea an face o deplorabilă excepţie"...
- Haiti! se sperie Moromete. Cine e ăsta, mă Cocoşilă?
- E deştept! răspunse Cocoşilă. Ăsta n-a tocit băncile şcolii degeaba.
- Nu pricep eu cum dracu devine chestia asta cu starea de asediu! nu se sfii Dumitru lui Nae să declare.
- Fiindcă eşti prost! îl lămuri Cocoşilă.
- Dă-o dracului, Cocoşilă! protestă Dumitru lui Nae cu tot corpul, retrăgându-şi picioarele lui lungi. Zice că e de patru ani stare de asediu! Unde dracu e, că n-o văd! Dumitru lui Nae, prin faptul că nu înţelegea atâta lucru, însemna că ridică o problemă lipsită de interes şi Moromete vru să citească mai departe, dar Iocan socoti că nu e cazul să rămână cineva nelămurit:
- Ce e, Dumitre?! se miră el. Ai uitat cum se dădea alarma în cazarmă? Cam asta e starea de asediu: iese armata sau poliţia şi trage!
- în cine dracu trage?!
- Bă, Dumitre! ameninţă Moromete supărat, jignit chiar. Cum în cine trage? Se ridică cineva contra statului şi zice: nu vreau! Spre o pildă în iarna lui '33 toţi muncitorii de la Griviţa au zis: „Nu vrem să mai muncim!" „Treaba voastră, a zis statul, ieşiţi afară din ateliere să băgăm alţii". „P,ăi nici asta nu vrem!" „A, nici asta nu vreţi?" Şi a scos armata şi a tras în ei. N-a murit acolo bietul Niculaie Ţugurlan? Sau ai uitat? N-a murit acolo alde frate-tău, Stane? se adresă Moromete lui Ţugurlan, dar acesta nu răspunse, şi Moromete apucă ziarul supărat şi căută şirul... în mod firesc, ne întrebăm: care e rezultatul acestei guvernări - una dintre cele mai lungi după război - dacă dezechilibrul social şi naţional care a determinat instituirea stării de asediu a rămas acelaşi?... Se pune întrebarea nu cumva cauzele dezechilibrului trebuiesc căutate în înseşi sferele superioare ale moravurilor politice? Şi dacă este aşa, ce este vinovată ţara să plătească consecinţele unor manevre şi complicităţi ale guvernului cu forţele anarhice?... Guvernul a practicat arma diversiunii— a încurajat în fapt extremismul terorist. S-au săvârşit crime cu siguranţa imunităţii". Moromete se opri să răsufle.
- Daţi-i apă! zise Cacoşilă.
- Stai, domnule, că aici nu e de glumă! protestă Moromete zgomotos, ca şi când el însuşi ar fi fost întrerupt pe băncile parlamentului. Va să zică... S-au săvârşit crime cu siguranţă! reluă el eliminând ultimul cuvânt care i se părea de prisos. Articolele de... Articolele de înfierare!... Uite, Iocane, vorbeşte şi de tine! observă Moromele în treacăt: Articolele de înfierare, menite să arate revolta opiniei publice într-o ţară neobişnuită cu asemenea acte de terorism, au fost suprimate; în schimb s-au tolerat...
- Ce este ăsta? întrerupse Iocan.
- Ţărănist! răspunse repede Moromete şi continuă: în schimb s-au tolerat articolele de slăvire (aici Moromete pronunţă cuvântul slăvire în înţelesul lui bisericesc) articolele de slăvire a crimei... Se opri copleşit de uimire şi-şi dădu pălăria pe ceafă.
- Mă, voi auziţi ce spune ăsta aici?! întrebă el şi începu să-i înjure pe toţi, fapt care îl cam zăpăci pe Ion al lui Miai.
- De ce ne înjură Moromete?! se miră el.
- Nu pe noi, pe ăia din parlament, îi explică Din Vasilescu. Din Vasilescu ţinea în mână un bulgăre mare de pământ galben şi moale pe care îl frământa parcă în joacă. Nu se mira nimeni de el, îl cunoşteau că avea obiceiul să stea uneori şi să facă din pământ fel de fel de figuri pe care le da apoi copiilor...
... în procesele cu caracter de asasinate politice se omitea cercetarea autorilor morali, ceea ce constituia o prima de încurajare pentru noi atentate. în aceste conditiuni, cererea de prelungire a măsurilor excepţionale, venită din partea unui guvern care le-a avut aproape patru ani, constituie o sfidare şi o farsă, o tristă farsă ce poate avea incalculabile consecinţe pentru ţară... încredinţat că sunt în asentimentul întregii opinii publice, cu plecarea de îndată a guvernului...
- He! Cade guvernul! exclamă Ion al lui Miai, fericit că înţelesese în sfârşit şi el ceva din ceea ce se citise. Nimeni nu avu nimic de spus şi Moromete aşteptă câteva clipe înainte de a continua. începeau dezbaterile.
- Ei, ia să vedem ce răspunde guvernul la chestia asta! zise Iocan nerăbdător.
- Din discursul domnului Madgearu s-ar putea înţelege că România stă pe un vulcan si că aceasta ar fi opera partidului liberal, răspunse Moromete citind replica ministrului de justiţie. N-aş vrea să fiu silit să împrospătez memoria opoziţiei cu referiri la evenimentele din februarie '33. S-ar putea 90 vedea atunci că partidul naţional-ţărănesc îşi face aici propriul lui rechizitoriu (întreruperi şi zgomot pe băncile opoziţiei; strigăte furioase).
- Ia uite, domnule, ia uite, domnule, murmură Moromete uluit.
- Ei, sunt daţi dracului, exclamă şi Dumitru lui Nae cu admiraţie. Furtuna de strigăte şi protestări continuă apoi cu aceeaşi violenţă. Moromete citea cu pauze mari încercând să înţeleagă. Grupările parlamentare din opoziţie protestau împotriva cenzurii, dar o pretindeau pentru adversari. Era învinuit guvernul că a instituit starea de asediu, dar în acelaşi timp era acuzat cu violenţă că s-a îngăduit unui ziarist comunist din Paris să asiste la procesul unor comunişti.

Răspunzând, reprezentanţii Ministerului de Justiţie îşi permiteau contraatacuri nimicitoare. „Ce-aţi fi vrut dumneavoastră să facă guvernul în cazul ziaristului comunist? întreba subsecretarul de stat. Răspundeţi cu toată loialitatea". „Ii puneam în vedere ca în cinci sau zece ore să părăsească ţara." „Aşa s-a şi făcut! răspundea subsecretarul triumfător. Am impresia acum că predilecţia dumneavoastră pentru ipoteze de această natură v-a pus în trista situaţiune a cuiva căruia i-a dispărut scaunul de sub dânsul." Grupările antisemite şi profasciste protestau împotriva interzicerii de către guvern a uniformelor şi ameninţau că vor veni aci în parlament în cămăşi albastre şi verzi. Ministrul, care ştia tot aşa de bine ca şi parlamentarii că de fapt nu uniformele ar trebui interzise, ci grupările înseşi, ameninţa direct că majoritatea guvernamentală va vota legea şi cei care vor călca-o „vor popula închisorile". Grupările „creştine" înţeleseră sensul ascuns al ameninţării şi dădură înapoi, declarând că „noi, care ne iubim în egală măsură ţara..."
- Opreşte că s-a fleşcăit! întrerupse Cocoşilă. Vezi mă, prostule, adăugă apoi triumfător. Credeai că altă treabă n-au ei în parlament decât să discute că ai tu fonciire multă de plătit!
- Păi nu se putea, fiindcă era chestiunea asta la ordinea zilei, răspunse Moromete. Şi pe urmă n-ai văzut că nici Iorga nu era acolo?
- în orice caz văz că guvernul a ieşit bine din afacerea asta! constată Iocan cam zăpăcit.
- Păi şi opoziţia a ieşit bine când a vorbit Madgearu la început, observă şi Cocoşilă.
- E bine! zise Dumitru lui Nae cu gura mare şi-şi întinse picioarele lui lungi cât putu mai încolo. Cade guvernul! Vin ţărăniştii iar la putere, vine alde Crâşmac!
- Mă, Dumitre, bine că ţi-aduseşi aminte! zise Iocan fără să pomenească de candidatura sa viitoare. Nu mai putea alde Crâşmac să mai meargă pe jos. Venea de la primărie cu bicicleta. Când ajungea la pod o striga pe fi-sa de departe: Ginaa! Ginicaaaa...
- Ha, ha, ha! râse Dumitru lui Nae auzind glasul scălămbăiat al fierarului, din care înţelese că acesta îl dispreţuia de mult pe adversarul său ţărănist. Mă, Iocane, dacă vreai să nu iasă Crâşmac iar, dă-te cu ţărăniştii! Să ştii că te votez! declară el.
- Nu se poate, domnule, protestez! sări Moromete în apărarea prietenului său politic. Protestez! strigă el cu glasul cu care citise dezbaterile, dar mult mai tare. Se descotorosi de ziar cu mişcări mânioase, se ridică în picioare şi, retezând cu mâna peste capetele celorlalţi, protestă încă o dată împotriva venirii ţărăniştilor. Cocoşilă îl combătu din principiu, spunând să nu mai facă atâta gălăgie: ţărăniştii au votat legea conversiunii. Moromete răspunse că minte, liberalii au votat-o. Se amestecă şi Dumitru lui Nae, săriră aproape toţi şi din învălmăşeala de glasuri care se iscă nu se mai înţelese câteva clipe aproape nimic. în aceste clipe însă se înghesui pe neaşteptate un glas neprietenos şi străin, care spuse ceva neplăcut la adresa tuturor şi în urma căruia se aşternu o tăcere lungă. Nimeni nu înţelese ce s-a spus, dar îşi dădură seama că a vorbit iar Ţugurlan. Acesta stătea ca şi mai înainte între Din Vasilescu şi Marmoroşblanc şi se uita la ceilalţi cu ciudata lui pornire duşmănoasă, de neînţeles aici în poiana lui Iocan şi mai ales azi când ei erau atât de bucuroşi de ploaia căzută peste noapte. încât se supărară când cineva, şoptind vecinului, făcu să afle toţi ceea ce spusese Ţugurlan.

Aici nu era ca la cârciumă şi Ţugurlan vorbise urât, întocmai ca acolo. Poate că Ţugurlan avea alte păreri politice. După cum s-a văzut, guvernul liberal Tătărăscu putea să cadă înainte de sfârşitul anului. Aici în sat sunt doi fruntaşi politici, Aristide şi Crâşmac, dar chestiunea era că amândoi au condus satul timp de opt ani şi n-au făcut altceva decât să se îmbogăţească. Dacă la alegeri Iocan ar ieşi primar şi ar forma un consiliu comunal din care să facă parte Moromete, Cocoşilă şi Dumitru lui Nae, ar avea Ţugurlan ceva împotriva unui asemenea primar şi unor asemenea consilieri? S-ar putea să aibă, dar tocmai asta e lupta politică, să-ţi combaţi cinstit adversarii. De ce să înjuri?!... Eeee!... Păi, asta nu mai e luptă politică! Asta înseamnă să nu ştii să te porţi...,
- He, he, he! râse Dumitru lui Nae, leneş. Ce dracu, mă, Ţugurlane, de înjuri pacilea? Lasă că n-o să ne procopsim noi mai mult ca tine! Fă şi tu politică, du-te dracului! încheie el cam flegmatic şi cam supărat în acelaşi timp.
- Ce e, Ţugurlane, ai ceva cu mine? întrebă şi Moromete tot aşa, cam nepăsător şi cam supărat.
- Dar ce-a zis, mă, Dine? întrebă Ion al lui Miai curios, aplecându-se spre Din Vasilescu.
- Păi tu nu fuseşi aici? surâse acesta, părăsind pentru o clipă lutul galben din mână. Tu eşti niţel cam surd, Ioane! se minună el.
- Hai, mă, că nu sunt surd... se rugă Ion al lui Miai.
- întâi a zis ceva când strigau ăştia, dar nu l-a auzit nimeni, l-am auzit numai eu, explică Din Vasilescu în şoaptă. Pe urmă, dacă a văzut el că nu-l aude nimeni, a strigat că face ceva pe politica lor... Ion al lui Miai rămase cam dezamăgit; tot nu înţelese de ce s-au supărat ceilalţi. Cocoşilă înjura uneori de zece ori mai urât şi nu se supăra nimeni. Din Vasilescu se ridică cu lutul în mână şi se aşeză mai aproape de Moromete, spre tristeţea lui Ion al lui Miai care îl urmări cu o privire părăsită.
- Ce să am cu dumneata! răspunse Ţugurlan neprietenos, aruncându-i lui Moromete o privire întunecată. ' Acum că vorbea, Ţugurlan părea îndârjit mai mult pe el însuşi decât pe ceilalţi.
- Păi, văz că ai! spuse Moromete cu un glas care lupta între supărare şi omenie.
- Păi, asta e politică ce faceţi voi?! zise Ţugurlan.
- Ei, aşa se vorbeşte! spuse Moromete mulţumit. Suntem aicea un număr de oameni care, nu aşa, avem pretenţia că e ceva de capul nostru, şi...
- Nu e nimic de capul vostru! întrerupse Ţugurlan cu brutalitate. Moromete vru să răspundă, dar Ţugurlan se pare că nu era nici învăţat şi nici poftă n-avea să discute în felul celor adunaţi aici.
- Nu e nimic de capul vostru! strigă el cu pornire. Dumneata, Moromete, ai fost consilier comunal, şi ce-ai făcut? L-ai ajutat pe Aristide să se îmbogăţească. Nu umblai dumneata cu căruţele prin sat să strângeţi pentru monument şi dracu mai ştie ce? Mai bine v-aţi... în ea de politică şi voi şi eu! înţeleseră acum toţi că venise de la început în starea aceasta, că îi asculta nu pentru a şi-o schimba, ci dimpotrivă, iar în înfăţişarea şi în glasul său avea ceva care dădea de înţeles că acum n-are chef să fie întrerupt.
- Du-te ca mine la moşie şi ia pământ în parte de la Marica şi atunci ; ai să vezi! izbucni el şi se opri şi scuipă într-o parte cu dispreţ. Cu toate că nu reîncepu îndată, nimeni nu-l întrerupse. Ion al lui Miai avea pe chip o veselie prostească, pe care n-o înţelegea nimeni.
-îmi spuse ăsta, reîncepu Ţugurlan, arătându-l cu capul pe Ion al lui Miai: „Hai, mă, Ţugurlane, pe la fierărie, să discutăm politică". Munceşte în parte, şi îi arde să asculte palavrele lui Moromete.
- Dar ce să facă, Ţugurlane? Să ia model de la tine? întrebă Moromete cu blândeţe. Ţugurlan nu-i răspunse, îl preveni însă cu o privire neagră că a doua oară nu-l va mai cruţa şi continuă:
- Şi când vrea să spună şi el ceva, Cocoşilă: „Eşti prost!" De ce e prost? Că nare lot ca dumneata? N-a fost şi el în război ca dumneata? Atunci de ce el să muncească în parte la moşie şi dumneata cu opt pogoane să-l faci prost? Din cauza dumitale n-a primit lot, că v-aţi repezit ca orbii şi când v-aţi văzut voi cu pământ, dă-i în... măsii pe-ăia care n-au luat! Şi acum faceţi politică! Ţărăniştii, liberalii, parlament!... Deştepţi ca oaia capie! Moromete zice de frati-meu că d-aia l-au împuşcat la Griviţa fiindcă n-a vrut să mai muncească. Aşa crezi dumneata, că d-aia l-au împuşcat? întrebă Ţugurlan, vânăt la faţă. „Nu vrem să mai muncim!" Taci că ştii dumneata că aşa au zis! Citeşti ziarele şi nici ce-i aia o grevă nu te taie capul. Dumitru lui Nae barimi spune că nu ştie! Ţugurlan scuipă iar. Apoi reluă cu o voce mai scăzută, dar bătându-şi joc cumplit de discuţia lor de mai înainte.
- ...Parlament! Madgearu... Ia uite, domnule! Ia uite, domnule! bolborosi el, rostogolind spre Moromete privirea lui neagră şi încercând să imite exclamaţiile admirative ale acestuia când citise dezbaterile. Scuipă îngreţoşat şi furios şi reluă: Şi când încercă şi Ion al lui Miai să spună ceva, nici nu se uită la el, parcă ei ar fi mai deştepţi! Se înfurie şi mai rău ,. şi ameninţă: Nu sunt eu în locul lui Ion al lui Miai să mă facă cineva prost!
- Mănânci c.t! îl provocă Cocoşilă flegmatic.
- Ba te bag eu în... mă-tii! 'Tu-ţi dumnezeul mă-tii! rosti Ţugurlan cu un glas turbure şi înfricoşător.
în afară de Cocoşilă şi Moromete, săriră toţi numaidecât în picioare. Ce făcea Ţugurlan? Nu cumva era nebun?
- Ia mâna de pe mine, Dumitre! strigă Ţugurlan încercând să scape de năvala imputărilor. De ce să vorbească aşa cu mine? Am muncit în târla lui?
- Fugi că eşti prost, dă-te dracului! spuse Dumitru lui Nae aşezându-se la locul lui.
- Staţi, lăsaţi-l că am înţeles ce vrea să spună! interveni Moromete după ce ceilalţi îl lăsaseră. Trei chestiuni rezultă din cele spuse de Ţugurlan: că numai cine are lot poate să facă politică, alta că din pricina lui Cocoşilă a rărnas Ndiai fară pământ şi a treia că toti suntem prosti. Nu e asa. mă, Ţugurlane?
Nu se risipise însă încordarea şi ura cu care rostise Ţugurlan înjurăturile şi ceilalţi nu fură prea atenţi la formulările lui Moromete. Cocoşilă fuma gânditor:
- Ascultă, Ţugurlane, spuse el scuipând subţire între picioare. Tu nu mă cunoşti pe mine! Eram în război şi m-a luat un plutonier de piept, de două ori mai mare ca Dumitru lui Nae. Când i-am dat una a făcut a! şi nu s-a mai mişcat! Dacă mă scol acum la tine, aci rămâi, în şanţ! Auzi, mă? Cocoşilă întoarse capul fulgerător şi privirea sa se întâlni cu a lui Ţugurlan. Dumitru lui Nae sări, dar Cocoşilă pesemne obţinuse ceea ce trebuia, fiindcă întoarse capul în altă parte şi scuipă nepăsător printre dinţi.

- Ei... Pastele mă-tii! spuse el şi începu să-l înjure pe Ţugurlan îndelung şi minuţios, aşa cum avea obiceiul, prostindu-l şi dăscălindu-l că vine între oameni şi nu ştie să se poarte. Du-te la cârciumă şi ia-te la bătaie cu cine vrei, nu veni aici să te cerţi cu mine. Ţi-am furat eu lotul tău, prostule? Intră şi tu în moşie şi taie-ţi un loţ, dacă atunci când am luat noi n-ai fost în stare!
- De ce vorbeşti aşa, Cocoşilă? Are dreptate Ţugurlan! spuse Ion al lui Miai, dezgheţat.
Totuşi, nici de astă dată nu fu luat în seamă de cineva, nici măcar de Ţugurlan. Ţugurlan ascultase înjurăturile şi ameninţările lui Cocoşilă cu o înfăţişare ciudată, ca şi când s-ar fi trezit din beţie. Se uita la oameni puţin mirat, parcă abia atunci i-ar fi descoperit. Când Cocoşilă termină, Ţugurlan îşi plecă fruntea. După câteva clipe de tăcere şi-o ridică şi se uită pieziş la Dumitru lui Nae.
- Dă-mi şi mie o ţigare, Dumitre, spuse el mohorât şi parcă întristat, începu să fumeze în tăcere.
- Ţine, mă, calul bine! se răsti Iocan furios la cel căruia îi potcovea calul. Dacă ştii că dă din picioare de ce nu-l ţii bine? Sau vrei să-ţi dau eu una în cap cu cleştele ăsta?
Ţugurlan stricase adunarea şi nu mai putea sta acolo, dar el stătea mai departe ca şi când nu şi-ar fi dat seama de acest lucru. Fuma posomorât, cu coatele pe genunchi, uitându-se în pământ. Ceilalţi aşteptară câteva clipe în tăcere, apoi Dumitru lui Nae îl întrebă ceva pe Marmoroşblanc. Acesta răspunse şi se făcu iar tăcere. Atunci Ţugurlan se ridică, intră în fierărie, unde întârzie câtva timp după care ieşi şi plecă întocmai cum plecase mai înainte Boţoghină, fără să se uite la cineva şi fără să dea bună ziua. Văzându-l că se îndepărtează, Ion al lui Miai îl strigă şi se ridică şi el de pe butuc. Dar fără grabă, păstrând ceva din veselia lui nevinovată şi îndreptându-şi alene cămaşa la spate. El dădu bună ziua cuviincios şi îndepărtându-se făcu puţin pe boşorogul sau pe ostenitul şi îl strigă de câteva ori pe Ţugurlan să stea mai încet că vine şi el.
- Bietul Ţugurlan! reflectă Moromete după ce Ţugurlan şi Ion al lui Miai se îndepărtară. Rău mai eşti, mă Cocoşilă!... Dar auzi ce idee la el, continuă Moromete să reflecteze după câtva timp de tăcere. Că din pricina noastră ar fi rămas el fără lot! A? Tu ce zici, Cocoşilă?
- Dă-l în mă-sa că e nebun! spuse Cocoşilă supărat. Mă face să-l înjur!...
îl cunoşteau toţi pe Ţugurlan şi le părea rău că era aşa. Mai tăcură câtva timp gândindu-se la cele înâmplate, apoi vrură să schimbe vorba, dar se pare că prezenţa lui Ţugurlan stăruia mereu între ei şi nu izbutiră să se mai simtă în largul lor. Din pricina asta se înverşunară împotriva lui Ţugurlan şi Iocan îl înjură, spunând că Ţugurlan ar vrea ca toată lumea să fie ca el. Unde n-are el tot, ar vrea ca nici alţii să n-aibă.
- Nu e aia! spuse Moromete cu un glas care, deşi nu-l apăra pe Ţugurlan, căuta totuşi să-l înţeleagă. Tu ţi-aduci aminte, Cocoşilă, cum a fost cu ăştia care au rămas fără loturi?
- A spus că vine la toamnă să împartă şi restul moşiei Marica! Toamnă s-a făcut! zise Marmoroşblanc care până acum tăcuse tot timpul.
- A! Marmoroşblanc, aşa e! zise Moromete.
- A rămas că la anu, pe urmă la anu ălalt!...
- Tu ce dracu tot faci cu huma aia, Dine?! schimbă Dumitru lui Nae discuţia, uitându-se mirat la Din Vasilescu.

Acesta tocmai ieşea din fierărie cu bucata aceea de lut galben în mână pe care o arsese şi o înnegrise la foaie. Lui Dumitru lui Nae i se păru ciudată forma pe care o avea acum huma.
- Ia să văd şi eu, Dine! ceru el şi întinse mâna, iar Din Vasilescu se supuse ca un copil care e bucuros că jucăria lui stârneşte, fie chiar şi pentru câteva clipe, interesul oamenilor mari. Se apropie şi Marmoroşblanc. într-adevăr, pentru câteva clipe uitară toţi de ei. Dumitru lui Nae privea tăcut bucata de lut iar ceilalţi stăteau împrăştiaţi la locurile lor.
- Ce e asta, Dine? întrebă Dumitru lui Nae intrigat, cu un glas care de fapt nu se adresa lui Din Vasilescu, ci se întreba pe el însuşi, încercând să înţeleagă.
Auzindu-l întrebând astfel, vreo câţiva se ridicară şi se apropiară şi ei.
- Moromete! strigă deodată cineva.
- Moromete?! se miră altul, surprins.
- Da, Moromete, descoperi în sfârşit Dumitru lui Nae cu glasul său mare, de astă dată uimit şi copleşit de încântare. Moromete este. Zicând aceasta, dădu din mână huma arsă şi înnegrită s-o vadă şi alţii. Cocoşilă o luă ca un cunoscător, în timp ce cei mai mulţi, neîndrăznind parcă să se atingă de ea, se uitau nedumeriţi la forma aceea ciudată, neobişnuită, care semăna a om. Era capul unui om care se uita parcă în jos. Faţa îi era puţin trasă. Nasul se prelungea din fruntea boltită în jos spre bărbie, drept şi scurt, cu ceva din liniştea gânditoare a frunţii. Era el, Moromete, aşa de... aşa de serios, şi de... Da, el era, dar parcă era... Era aşa cum îl cunoşteau ei, dar parcă era singur, fără familie, fără Iocan şi Cocoşilă, fără Dumitru lui Nae şi... fără parlament.

Laughing Laughing
avatar
habibi77
6
6


Sus In jos

Re: Fragmente literare care ne-au plăcut

Mesaj  kitty la data de Vin 14 Mai - 11:45

asta da fragment..... [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
avatar
kitty
4
4


Sus In jos

Re: Fragmente literare care ne-au plăcut

Mesaj  habibi77 la data de Vin 14 Mai - 11:47

Mie mi se pare teribil de amuzant, asta pt ca am vazut filmul..... rolling on the floor
avatar
habibi77
6
6


Sus In jos

Re: Fragmente literare care ne-au plăcut

Mesaj  pitulicea la data de Vin 14 Mai - 11:47

Era fragment? Am crezut ca-i o carte Laughing Laughing
avatar
pitulicea
6
6


Sus In jos

Re: Fragmente literare care ne-au plăcut

Mesaj  habibi77 la data de Vin 14 Mai - 11:48

Laughing Laughing Laughing

Era pacat sa-l ciuntesc pe la jumate. Very Happy
avatar
habibi77
6
6


Sus In jos

Re: Fragmente literare care ne-au plăcut

Mesaj  lynn la data de Vin 14 Mai - 16:39

îl ador pe Moromete Smile
avatar
lynn
3
3


Sus In jos

Re: Fragmente literare care ne-au plăcut

Mesaj  habibi77 la data de Vin 14 Mai - 18:43

Si eu Very Happy Si-mi place foarte mult cum l-a interpretat Rebenciuc.....e criminal Laughing

Sau Rebengiuc....sau cum l-o chema... Laughing
avatar
habibi77
6
6


Sus In jos

Re: Fragmente literare care ne-au plăcut

Mesaj  snow la data de Sam 15 Mai - 11:46

” Era o vreme minunata in vara aceea. Zi dupa zi, ceata se ridica de pe pajiste în timp ce cerul se lumina, campurile cu grau si padurile prindeau contur pana acolo unde se vedea coama dealurilor ridicandu-se deasupra campiei. Era ca o scamatorie de iluzionist: “Acum nu vezi, intr-adevar nu ai ce sa vezi. Dar acum, iata! Priveste!” Asa era în fiecare zi si în fiecare dimineata ma rezemam pe poarta curtii si ma gandeam cu ce sa incep treaba (imi placea sa ma gandesc), minunandu-ma de aceasta splendida imagine. Dar nu se poate sa fi fost adevarat; nu prea sunt genul care sa se entuziasmeze. Dar daca atunci asa eram? Un lucru e sigur – aveam sentimentul unei multumiri imense si, daca ma gandesc la toate acestea, imi dau seama ca de fapt imi placea cum se scurgea vremea – nu venea nimeni, nu pleca nimeni, toamna şi iarna zaboveau undeva dupa un colt, roadele coapte ale verii parca durau o vesnicie, nimic nu tulbura cursul drumului meu (si cred ca cineva a spus acest lucru inainte de mine)."

J.L. CARR - O vara la tara.
avatar
snow
6
6


Sus In jos

Re: Fragmente literare care ne-au plăcut

Mesaj  pitulicea la data de Sam 15 Mai - 11:48

Frumos!
Am si eu cartea asta. Inca n-am citit-o Smile
avatar
pitulicea
6
6


Sus In jos

Re: Fragmente literare care ne-au plăcut

Mesaj  Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 4 din 16 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5 ... 10 ... 16  Urmatorul

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum